Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 29 aprilie 2026 14:56

Vaccin antigripal mai ieftin

Procedura de licitaţie electronică, cea mai importantă etapă a achiziţiei pentru vaccinul antigripal, s-a încheiat în data de 16 noiembrie. În urma acestei acţiuni, vaccinul va putea fi achiziţionat la un preţ mai bun decât cel obţinut în contractele anterioare. Faţă de anii anteriori vor fi achiziţionate cantităţi duble de vaccin antigripal, fapt care va permite imunizarea unui număr mai mare de persoane. După 10 zile de la încheierea procedurii de licitaţie electronică, perioadă prevăzută prin lege pentru formularea contestaţiilor, se poate semna acordul-cadru şi contractele subsecvente în baza cărora vor fi livrate vaccinurile antigripale. Este pentru prima dată când Ministerul Sănătăţii va încheia un acord-cadru pentru achiziţia vaccinului antigripal pentru o perioadă de doi ani.

"Încheiem acorduri-cadru pentru toate vaccinurile, în aşa fel încât să nu mai ajungem în situaţia ca, la începutul anului viitor, din cauza faptului că nu a pornit procedura de achiziţie, să ne confruntăm din nou cu lipsa de vaccinuri. Termenele de livrare vor fi stabilite astfel încât să existe predictibilitate în ceea ce priveşte necesarul de vaccinuri, iar livrarea să fie făcută în funcţie de necesarul stabilit de Institutul Naţional de Sănătate Publică", a declarat prof. dr. Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.  

În campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis persoane cu vârsta peste 65 ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC. Conform ultimelor date furnizate de către Institutul de Sănătate Publică, pe teritoriul României nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute încadrându-se în intervalul aşteptat pentru această perioadă. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It