Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 29 aprilie 2026 13:26

11 noiembrie, Ziua Veteranilor

Cu prilejul Zilei Veteranilor, în Bucureşti şi în garnizoanele în care există unităţi militare ce au executat misiuni în teatrele de operaţiunii au fost organizate sâmbătă ceremonii militare şi religioase, precum şi depuneri de coroane de flori la mormintele şi monumentele închinate sacrificiului şi eroismului militarilor români căzuţi la datorie. Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr. 150/2014, privind modificarea şi completarea O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celor decedaţi. Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei - intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţiuni din Afganistan. În perioada 1996-2017, România a pierdut 29 militari în misiunile executate, iar alţi peste 180 au fost răniţi. Aproximativ 40.000 militari au asigurat încadrarea detaşamentelor dislocate în Afganistan, Irak, Balcanii de Vest ori în alte misiuni din Africa sau Europa.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It