Risc de avalanşă în Făgăraş
Ninsorile din ultima perioadă au dus la formarea unui strat instabil de zăpadă, mai ales în zonele unde ajunge soarele şi se topeşte puţin stratul de omăt. Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş, a transmis o avertizare către toţi cei care se gândesc să plece pe munte în această perioadă: "Acum ceva vreme anunţam că am finalizat o statistică generală pe ţările care sunt membre în ICAR (Internaţional Comission for Alpine Rescue), unde România este pe locul 9 la numărul de morţi în avalanşă, cu 2,78 morţi/sezon. Statistica se referă la perioada 1983-2015, aşa că avalanşa din Bâlea Lac, cu 23 morţi, nu intră în acest bilanţ, pentru că ar fi contribuit serios. În afara acelui cumplit sezon, numărul maxim de morţi în avalanşă în ţara noastră a fost de câte 9, în două sezoane diferite. Ideea este că de vreo 6-7 ani, din cauza încălzirii climei, avem ierni mai uscate mai scurte, cu un pericol mai puţin extins şi mai puţin evident. În perioada aceasta, a scăzut mult nivelul de alertă personală, vizavi de pericolul reprezentat de dinamizarea zăpezii. În 6-7 ani se formează un montaniard sau alpinist, dar a apărut o generaţie de oameni de munte care nu au habar ce înseamnă iernile în Carpaţi! Turiştii şi schiorii au impresia că pot face lucruri pentru care, altminteri, ar trebui aşteptate condiţiile necesare. Poţi vedea tot felul de grupuri vesele, pe net, imediat după câte o zăpada cruntă (când mai e aşa ceva!) propunându-şi să meargă imediat la schi. <<Mergem, ne dăm, pam-pam! Despre ce avalanşă vorbim, ne descurcăm!...>> Cam asta e abordarea... Mă refer la schiul off-slope în Făgăraş, nu la cel de pârtie. Şi unii chiar s-au descurcat, pentru că în sezonul 2014-2015 au fost 6 avalanşe cu 17 schiori implicaţi, supravieţuitori cu toţii. Dar, masa de zăpadă era mult sub normal în oricare dintre momente, considerând normale iernile anilor '80 şi '90. Ceea ce vreau să spun, cu riscul de a plictisi, este că iarna asta a debutat aşa cum începeau iernile normale. Dacă va continua aşa, adică dacă se va ajunge la niveluri de zăpadă şi risc aşa cum erau acum nu mai mult de 10 ani, combinat cu nivelul de entuziasm şi de frecventare a munţilor, este clar că salvatorii montani vor avea probleme cu accidente cauzate de avalanşe iarna aceasta. Motivul, ca să fiu mai clar, este legat de obişnuinţa creată în ultimii ani, de a merge în munţi periculoşi, în perioade pentru care în mod normal îţi trebuie pregătire consistentă de iarnă. Obişnuinţa de a o lua pe oriunde, fără să ai habar pe unde e mai probabilă declanşarea unei avalanşe şi cum poţi ajunge - sau nu! - victimă a acesteia. Recomand prudenţă iarna asta! Muntele rămâne tot acolo..."
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
