Conferinţa Naţională Salvamont, la Rânca
În perioada 28-31 octombrie, în masivul Parâng, la Rânca, se desfăşoară lucrările Conferinţei Naţionale Salvamont, întrunire profesională a salvatorilor montani din întreaga ţară, în care se vor analiza, teoretic şi practic, noi echipamente de salvare şi metode de intervenţie şi salvare, iar reprezentanţii structurilor Salvamont din ţară vor analiza şi vor decide oportunitate includerii acestora în baremurile de dotare, respectiv în programa de pregătire, a echipelor. Duminica a fost alocată desfăşurării unor exerciţii practice în zona înaltă a crestei masivului Parâng, aceasta încheindu-se cu un exerciţiu de intervenţie specific în trasee de viaferatta şi alpinism, organizat în condiţii de noapte în zona Cheilor Galbenului din Baia de Fier. Pe lângă exerciţiile practice s-a organizat şi coordonarea operativă a intervenţiilor, realizarea comunicaţiilor, gestionarea resurselor şi supravegherea zonei de intervenţie cu ajutorul dronelor. Luni sunt programate atât prezentări teoretice la sală, cât şi demonstraţii practice de noi echipamente de salvare în zona montană.
Pe toata durata evenimentului, atât în exerciţiile practice, cât şi în activitatea teoretică s-a urmărit şi realizarea planului de lucru pentru perioada următoare, în care salvamontiştii români vor trebui să realizeze un studiu privind influenţa schimbărilor climaterice asupra salvării montane, tema propusă şi aprobată în acest an la Congresul Comisiei Internaţionale de salvare Alpina CISA-IKAR, desfăşurat de curând în Andorra şi pe care salvatorii români o vor prezenta la ediţia de anul viitor a acestui congres în Chamonix-Franţa. Importatori şi producători de materiale specifice de salvare au avut ocazisa să-şi prezinte produsele de ultimă generaţie din domeniul salvarii montane. Acţiunea a fost organizată de către Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani, în colaborare cu Consiliul Judeţean Gorj şi Serviciul Public Judeţean Salvamont Gorj.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
