Măsuri pentru monitorizarea preţurilor la carburanţi
Platforma de monitorizare a preţurilor pentru carburanţi este un instrument similar Monitorului preţurilor în domeniul de retail alimentar şi va conduce la transparentizarea pieţei pentru consumatori, astfel încât aceştia să poată alege carburanţii auto cu cel mai bun raport preţ-calitate. Creşterea transparenţei pentru consumatori ar putea accentua gradul de concurenţă pe piaţa comercializării cu amănuntul de carburanţi auto, cu implicaţii benefice asupra preţului carburanţilor, dar şi asupra calităţii acestora, serviciilor oferite în staţiile de distribuţie a carburanţilor etc. În vederea extinderii Monitorului preţurilor şi în domeniul carburanţilor auto, se intenţionează amendarea corespunzătoare a legii concurenţei. Astfel, se va crea cadrul legal în baza căruia Consiliul Concurenţei poate solicita date şi informaţii companiilor active pe piaţă, ceea ce va permite autorităţii de concurenţă şi monitorizarea activă a preţurilor practicate de companiile petroliere. Măsura vine după aprobarea de curând a unui Memorandum privind crearea unui sistem de monitorizare a preţurilor pentru carburanţi.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
