Pescuitul în lacurile de acumulare - în vizorul jandarmilor
Sfârşitul de săptămână a fost bogat în misiuni pe întreg teritoriul întregului judeţ, iar forţele de ordine au constatat şi aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea menţionăm că efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au executat o acţiune punctuală în zona bazinului hidrografic al râului Argeş. Mai exact, a fost vorba despre lacurile de acumulare Merişani, Budeasa, Bascov, Piteşti şi Goleşti. Controlul a vizat prevenirea şi combaterea faptelor ilegale asociate din pescuitul ilegal, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea produselor piscicole, precum şi protecţia mediului înconjurător. Cinci persoane de sex masculin au fost avertizate că pescuiau, deşi nu deţineau permisul de pescuit vizat. De asemenea, tot weekend-ul trecut a avut loc o acţiune de ecologizare pe Transfăgărăşan, organizată de către Consiliul Judeţean Argeş, ADI SERVSAL Argeş, Garda şi Agenţia de Mediu, Ocolul Silvic, Secţia Drumuri Naţionale Argeş, Jandarmeria Argeş, dar şi profesori, elevi şi studenţi. La această acţiune de ecologizare au participat efective de jandarmi din cadrul Detaşamentului 5 Curtea de Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
