Lecţia de democraţie liberală

Liberalii din Curtea de Argeş care au fost în week-end la congresul partidului de la Bucureşti, par să se fi întors mulţumiţi de ce-au văzut acolo. „O lecţie de democraţie” au oferit Klaus Johannis

Pin It

Lecţia lui Sarkozy

S-a anunţat recent reţinerea fostului preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, sub acuzaţia de corupţie. Pus în libertate a doua zi, el a acuzat justiţia că execută ordine la comandă politică, tot

Pin It

Lovitură de stat

Într-o ţinută uşoară de vară, cu blugi şi tricou alb, doamna Udrea s-a aflat duminică în fruntea a câtorva zeci de simpatizanţi într-o plimbare prin Bucureşti, cu pancarte şi afişe de susţinere a

Pin It

Lupii tineri - răi şi lacomi

Dezarmantă sinceritatea premierului Ponta, când recunoaşte cu seninătate că nu l-a votat niciodată pe Ion Iliescu şi nici pe Mircea Geoană, al cărui purtător de cuvânt a fost în campania din 2009

Pin It

Mai e mult până departe

Sâmbăta trecută au dispărut trei partide: PDL, Forţa Civică şi Iniţiativa România Liberală. Mare pagubă, veţi spune, ca şi când înfiinţarea sau desfiinţarea unui partid e cea dintâi grijă a

Pin It

Mai există speranţă

O poveste cu tâlc ceva mai veche spune cam aşa: supărat pe oameni deoarece s-au abătut de la calea dreaptă, Bunul Dumnezeu anunţă în Cer că a decis să-i pedepsească din nou. Se fac pregătiri în

Pin It

Mai salvează monarhia România?

Se împlineşte mâine un veac de la moartea lui Carol, primul rege al României, care îşi doarme somnul de veci în cripta de la mânăstire. Ar fi un prilej nimerit de rememorare a celor petrecute în

Pin It

Mesaj pentru (unii) NeBacalaureaţi

Să-mi pară rău de voi, retarzilor? Nu!!!! Îmi pare rău de mine, îmi pare rău pentru copiii mei, îmi pare rău pentru părinţii mei, îmi pare rău pentru oamenii de bun simţ şi de toţi cei care sunt

Pin It

Naţionala nu joacă nimic!

Va începe peste doar câteva zile Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia pe care naţionala României l-a ratat, dezamăgind încă o dată suporterii. Vestea cea mai proastă e că echipa nu joacă nimic

Pin It

Ne schimbă şi pe noi cineva?

Vă vine sau nu să credeţi, dar oraşul nostru este condus de peste 15 ani cam de aceiaşi oameni. Directorii serviciilor publice au rămas pe funcţii, dar ce s-a schimbat în urma lor? Până şi

Pin It