Editorial LA ŢINTĂ - Partide-fantomă şi opoziţia de operetă a bufonilor locali
În timpul campaniei electorale, şi la Curtea de Argeş am avut destule partide politice care-şi căutau un loc sub soarele gloriei. Cele mai vânoase şi-au promovat şi candidaţi la primărie. Pe baza experienţei anterioare, anticipam că multe dintre ele vor avea soarta libelulelor. Adică vor dispărea nu după o zi, ci după o campanie. Astăzi n-am nicio satisfacţie că nu mai aud ceva despre PSRO, PMP, PPUSL sau PRU. Dar nu pot să nu mă întreb - retoric, bineînţeles, după ce răspunsul l-a dat electoratul la urne - cât de serioase erau proiectele promovate de liderii lor. Departe de mine gândul de a-i lua în râs pe nişte oameni care şi-au riscat reputaţia şi banii pentru a demonstra valabilitatea unor principii democratice. Şi mă refer în primul rând la acea mână de oameni pe care comunitatea i-ar fi privit altfel dacă ar fi fost pe listele unor partide cu nume, nu la cei ce se visau jockeri în cărţi. Numai că şi pe la partidele de cursă lungă a fost o inflaţie de păcălici ceva de speriat, care interzicea pătrunderea unor valori ce-ar fi putut perturba liniştea bucolică a unor lideri impostori narcisişti. Partidelor-fantomă trebuie să le punem cruce şi inscripţia RIP (Odihnească-se în pace!) ca şi întregii lor adunături de circumstanţă.
Avem însă o problemă cu cei care n-au fost eliminaţi de sita electorală. Vă informam în ediţia de luni a ziarului nostru despre nişte manevre de culise făcute cu câteva zile în urmă, la validarea noii administraţii municipale. După cum se ştie, legislativul nostru, alcătuit din 19 consilieri locali, alege viceprimarul. Cum Emelian Oreviceanu, de la ALDE, era plecat în străinătate, numărul lor devenise par. PSD, cu cei 9 consilieri proprii, era în pole position să propună numele secundantului lui Costică Panţurescu. Se ştia chiar că acesta era Gabriel Jubleanu. Nişte "strategi" îndrăgostiţi de jocuri politicianiste au avut ideea de a demonstra că în Consiliul Local Curtea de Argeş există, totuşi, opoziţie. Calculele lor au avut însă o bază ireală. Teoretic, cei din afara PSD aveau 9 mandate de consilieri, cu 4 PNL, 3 PAM, 1 ALDE şi 1 UNPR. Numai că prof. Gheorghe Molea, de la ALDE, nu avea de gând să strice înţelegerile şefilor săi cu pesediştii, ci să dea votul candidatului agreat de primarul ales, Panţurescu. Nici nu mai contează dacă iniţiativa frondei a venit din partea PNL sau a liderului judeţean al PAM, fostul senator Mircea Andrei. Cert este că n-a existat vreunul dintre consilierii celor două formaţiuni dispus să-şi pună pielea la saramura unui vot discutabil şi să candideze contra lui Jubleanu. Şi atunci au căşunat pe col. (r) Bogdan Alexandru Dabija, de la UNPR, formaţiune politică aflată în negocieri cu PNL la nivel central. Dumnealui nu i-a refuzat pe emisarii care l-au contactat, dar a fost destul de inteligent să nu se autopropună pentru respectivul post, în ciuda faptului că i se dăduseră asigurări că va fi susţinut şi nu lăsat cu fundul gol la vot. Nu ştiu dacă a plutit sau nu pe aripile visului, dar sunt sigur că atunci când prof. Molea l-a propus pe Jubleanu de la PSD, a priceput că-i şuierase glonţul pe la ureche. Iar rezultatul votului, 16-2 pentru unica propunere, i-a demonstrat cât de perverşi fuseseră cei ce plănuiseră să scoată castanele fierbinţi din foc cu mâinile dumnealui. Se zvoneşte că singurele voturi contra le-ar aparţinut lui Mădălin Marinescu şi Doru Georgescu. Ca oameni raţionali, nu putem lua de bună orice diversiune. Cei care au făcut parte din micul complot ce servea cine ştie ce interese personale acoperite de nobila democraţie, s-au comportat ca nişte bufoni şi şi-au bătut joc de buna credinţă a col.(r) Dabija. Sau cel puţin aşa susţin unii dintre presupuşii conspiratori, care au lăsat totul baltă când au priceput că n-aveau ce câştiga din asemenea manevră. Memoria m-a trimis la declaraţia unui fost - viceprimar şi lider PNL - care spunea o vorbă mare prin 2004, pe vremea când primarul Nicuţ era "only one" pe local: "Mă tem că va trebui să plătim pe cineva să ne facă opoziţie..." Probabil că dac-ar fi fost pe-aici acum, Costinel Vasilescu, autorul panseului, ar fi tras nişte concluzii foarte pragmatice din ceea ce v-am povestit.
O mare dezamăgire mi-a provocat veteranul din legislativ, Ion Şerban. Tipul a fost ţinta unei diversiuni pe tema "dă-mi, bre, locul", pusă la cale de o tipă care-şi voia soţul instalat pe postul pe care i-l cedase Ninel Diaconu. Şi pentru că nu s-a lăsat dus cu preşul, l-a făcut ca la balamuc, invitându-l să-şi dea demisia de onoare. Şerban s-a declarat revoltat faţă de subsemnatul, dar apoi i-a sharat respectivei materialele în care erau făcuţi de două parale adversarii săi politici. Dacă i-aş fi înţeles atitudinea de "mimosa pudica", apoi - scuzat să fiu - nu pot să i-o accept pe aceea de nevertebrată. Care, dacă persistă, ar putea să-l transforme într-o fantomă. Şi ar fi păcat, pentru că este bunic şi nu dă un exemplu pozitiv urmaşilor...
