Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 29 martie 2024 14:20

Editorial LA ŢINTĂ - "Lasă poezia, dă-i vârtos cu proza!"

Asta pare să fie deviza după care se ghidează politicienii noştri la acest început de an electoral. Altfel nu-mi explic de ce numai deputaţii PND Daniel Fenechiu şi Mihai Deaconu, cărora li s-au alăturat senatorii Varujan Vosganian şi Corneliu Popescu, oameni care nu erau membri ai acestui partid tânăr - au ajuns la Ipoteşti în 15 ianuarie. Adică în localitatea în care la această dată, dar în 1850, vedea lumina zilei inegalabilul nostru poet, Mihai Eminescu. Restul politicienilor au cam dat-o - evident - pe proză! Şi tot aşa cum nu s-au mai înghesuit pe la marile hramuri, ca altădată, nu s-au aruncat nici în apa îngheţată de Bobotează, ca să scoată crucea din unde. Pe oriunde ar fi fost, liderii partidelor s-au lăsat însă iordăniţi din vorbe de către pupincuriştii de serviciu, care au interes să prindă locuri cât mai în faţă pe listele de candidaţi la alegerile de anul ăsta. Şi nu e deloc uşor să se descurce, fie că oferta depăşeşte necesarul, fie viceversa. S-a încins cazanul patimilor politice, de parcă şi-ar fi băgat Necuratul coada-n el! Anunţatul decalog al moralei politice pare să fi fost dat la spate, deşi instanţele lucrează la foc continuu. Oameni cu dosare penale sunt luaţi în calcul măcar pentru sprijin, deşi încă nu se recunoaşte oficial acest lucru. Se mizează probabil pe memoria scurtă a fraierilor de noi. Cât de corectă este socoteala asta şi cui i-o ieşi, rămâne de văzut.

Acum este perioada în care se definitivează bugetele locale şi fiecare leuţ poate reprezenta un glonţ electoral. Pentru cei ce ştiu să-l tragă, pentru cei ce n-au înţelegeri făcute cu adversarii în spatele uşilor închise sau pentru cei destul de cinici pentru a nu le păsa. Iar perioada actuală este una a aiurelilor la nivel înalt. La Bucureşti, de pildă, nu mai ştim cine este puterea şi cine este opoziţia. Guvernul tehnocrat s-a instalat ca să ducă în spate povara iernii, scutind astfel partidele de acuzaţii. Şi va rămâne acolo, oricâte gafe ar comite, până când nu vor mai avea nevoie de el politicienii. Adică până prin iunie, căci pe urmă trebuie organizate alegerile cele mari, cu miză imensă, pe care cetăţeanul alegător le poate aştepta şi umflându-şi burta cu bolbotine, brânză cu roşii şi ceapă şi ceva cartofi prăjiţi. Şi-atunci, se poate gândi oricine şi la poezie, după ce cântă cucul şi nu mai urlă lupul... Căci "bolbotine" rimează cu "pentru tine", "brânză" cu "rânză", "roşii" cu "moşii" (fără vreo aluzie la cei de vârsta mea), "ceapă" cu "apă", "cartofi" cu "fasole" şi "prăjiţi" cu "pârliţi" - cum suntem noi, cei ce băgăm buletinele de vot în urnă, ca să le numere cine trebuie şi să iasă treaba cum s-a stabilit. Puţini dintre politicienii noştri sunt multilateral dezvoltaţi şi atât de iubiţi încât să fie miruiţi, ca să scape de belea, când e caz de DNA. Na, că m-am tâmpit şi eu şi am început să vorbesc în rime, bătu-m-ar norocu' să mă bată! Aşa că mă opresc aici, căci înţeleg şi eu că e mai uşor cu proza, de când lumea s-a scârbit de poeziile angajate. Biata de ea - lumea, care va să zică - a intrat la înghesuială: nu-i place arta cu tendinţă, dar nici n-ar respinge-o categoric, dacă i-ar aduce ceva moca. Pentru că - fie vorba între noi - interesul celor mai mulţi este să facă profit, pozând în idealişti. Hai sictir, monşer!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.