Prioritatea politicienilor - scutul antianchetă

Ceea ce bănuiam, a ieşit la iveală când vicepremierul Gabriel Oprea a declarat la un post de televiziune că UNPR nu va tolera ca PSD să treacă pe "şustache" modificările la Codul penal, ca să fie protejaţi de anchetele procurorilor politicienii şi toţi cei bănuiţi de acte de corupţie. Ameninţarea cu plecarea din arcul guvernamental a dat roade, căci s-a anunţat destul de repede că discuţiile pe această temă se vor relua în sesiunea parlamentară din toamnă. O parte a presei n-a pierdut prilejul să avanseze ipoteza că se pregăteşte o rotaţie a cadrelor la nivelul înalt al puterii. S-a speculat că Ponta s-ar retrage din fruntea guvernului, aşa cum i-ar fi sugerat chiar Oprea, pentru ca să-i ia locul la Palatul Victoria. Actualul premier cică n-ar putea merge mai departe şi nu doar pentru că are o accidentare la picior de la un joc de baschet sau că n-ar fi chiar sigure rezultatele intervenţiei chirurgicale pe care ar vrea s-o facă în Turcia. Aşa că, mai cuminte ar fi să rămână lider la PSD până când îşi lămureşte în justiţie problemele cu dosarele şi până când partidul ctitorit de Ion Iliescu va putea fi înghiţit de UNPR-ul lui Oprea. Cam ăsta ar fi scenariul în care nu se pomeneşte mare lucru despre PNL, lucru absolut normal după căderea moţiunii de cenzură pe care a iniţiat-o şi după ce şi numele Alinei Gorghiu a apărut în nişte interceptări legate de dosarul lui Vlasov. Şi cum s-a mai pomenit şi despre Vasile Blaga, Crin Antonescu şi Călin Popescu Tăriceanu, avem conturată imaginea oamenilor care vor să facă istoria contemporană în România. Ea se precizează şi mai bine, dacă luăm în calcul faptul că ieri parlamentarii urmau să-şi voteze pensiile speciale, definite drept nesimţite cu câtva timp în urmă. Şi asta în condiţiile în care se cântă în corul puterii şlagărul "N-avem bani". Adevărat: nu sunt bani pentru mărirea pensiilor şi salariilor mizerabile, nu sunt bani pentru sănătate, educaţie, apărare, cultură - într-un cuvânt, nu sunt bani pentru proştii care votează orbeşte, în necunoştinţă de cauză şmecherii naţionali. Este o dovadă de nerespins că politicienii care manufacturează sau votează astfel de legi nu mai au ce căuta în parlament, dar nici pe linia de centură, pentru că prostituatele cu state de serviciu mai vechi decât ale dumnealor nu beneficiază de pensii de lux, chiar dacă şi-au schimbat mai des clienţii decât ei partidele şi convingerile. După ce se va vota şi legea asta, Ponta va trebui să-l pună la muncă pe "geniul finanţelor", Teodorovici, ca să mai inventeze nişte taxe şi impozite. Asta pentru că numărul pensionarilor din România a ajuns să fie egal cu cel al salariaţilor înregistraţi legal. Dar de ce să ne mai mirăm, când vedem prostituarea generală a societăţii, din care mare parte a fanilor televiziunilor se dă de ceasul morţii să nu piardă cumva emisiunile cu divele de trei parale, acceptate cu generozitate de CNA, chiar dacă n-au ceva educativ în ele, dimpotrivă. Îndobitocirea practicată frenetic pe toate căile în ultimii 25 ani o depăşeşte clar pe cea din timpul comunismului. Ultimul scandal: candidaţii la Testele Naţionale învaţă pe rupte despre Bianca Drăguşanu şi Monica Bârlădeanu considerate de responsabilii din Ministerul Educaţiei mari personalităţi (ale cui, nu se spune!), deoarece le-a introdus într-o culegere alternativă de exerciţii aprobată. Vorba lui Zaharia Trahanache: "Unde nu e moral, e corupţie şi o societate fără prinţipuri va să zică că nu le are!" Doamne, era să uit altă mare temă de interes naţional: Elena Udrea cere o permisie de la judecători ca să se trateze, pentru că o doare spatele. Nu e clar dacă după detenţie sau după ce a fost dată la o parte de Traian Băsescu de pe moşia de la Nana, dar durerea pe care o reclamă le poate da insomnii numeroşilor ei fani... Crin Antonescu recunoştea vinerea trecută că e frate de suferinţă cu Victor Ponta: pe el îl durea-n cot, iar pe premier în picior (de poporul pe care l-au fraierit la alegerile din 2012). Adevărul este că politicienii se declară îndureraţi de toate cele, pentru a ne abate atenţia de la faptul că sunt obsedaţi de instalarea unui scut de protecţie faţă de procurori, indiferent că aparţin de DNA sau de alte structuri. Şi tare mi-e teamă că până la urmă vor reuşi s-o facă, pentru că ultimele semnale dovedesc că s-au făcut primii paşi în direcţia pe care o doresc. Ultima bombă de presă: cică şi procurorii ar accepta cererea Elenei Udrea de ridicare a măsurii arestului la domiciliu şi înlocuirea cu aceea a controlului judiciar, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Alinei Bica. Rămâne ca în perioada următoare să aflăm că nu se justifică trimiterea lor sau a altora în judecată. Abia atunci vom înţelege că scutul antianchetă a început să funcţioneze mai degrabă decât ne-am fi putut închipui...

Pin It