Adio, nea Costică!

Atunci când alţii sărbătoreau Ziua Europei, Curtea de Argeş era în doliu. Ca într-o repetabilă poveste umană, unii celebrau viaţa, alţii plângeau moartea cuiva drag. Fostul coregraf Constantin Anduţă, după 45 ani de slujire credincioasă a imaginii comunităţii care-l adoptase, a fost condus pe ultimul drum de cei care nu-şi permit să-şi afişeze ingratitudinea. Nu-i vom repeta acum istoria evocată deja în paginile ziarului nostru. Asta şi pentru că mărturii convingătoare asupra activităţii sale pot aduce foştii directori de la Casa de Cultură - prof. Mihai Tiţa, Marian Ghiţă, Cristian Mitrofan - dar şi zecile, dacă nu sutele de dansatori care au trecut, în timp, pe la Ansamblul "Argeşul". Împreună au fascinat lumea cu frumuseţea nealterată a dansului şi tradiţiilor neamului românesc din 1970 pînă în 6 martie 2015. Şi i-au determinat pe străini să caute drumul spre oraşul şi ţara noastră, pentru a-i reîntâlni acasă pe solii noştri culturali. Deci reuşita a fost una comună, iar meritele - trebuie împărţite. Ce parte îi revine regretatului Constantin Anduţă puteţi judeca după declaraţia unui vechi colaborator, Sică Niţescu, solist la "Rapsozii Argeşului", care l-a însoţit pe ultimul drum şi care spunea că se va retrage, acum când mentorul nu mai este. Când vorbim despre merite, n-ar trebui să-l uităm pe prof. Tiţa, care a avut nebunia de a-i încredinţa unui tânăr sub vârsta de 25 ani soarta ansamblului reprezentativ pentru oraş. Dar şi celor care i-au urmat în funcţie şi l-au menţinut în funcţie pe Costică Anduţă după 1990, când făcea prăpăd isteria schimbării tuturor celor care avuseseră vreo muncă de răspundere în "iepocă" şi puteau fi etichetaţi drept comunişti de către lingăii care se lepădaseră de proletcultism, dându-se pe atunci mari disidenţi.

Mărturisesc că eu n-am fost unul dintre apropiaţii lui Constantin Anduţă. Nu mă pot lăuda, ca alţii, că aveam nu ştiu câte amintiri comune, şi nici nu mă pot ticăloşi, afirmând că ne-am fi făcut confidenţe. Am urmărit însă destule spectacole ale ansamblului, care aduna dansuri din toate regiunile folclorice ale ţării, dovedind deschiderea şi viziunea globală a coregrafului. Recunosc şi că am ţinut sub ochi repetiţii făcute la Casa de Cultură, pe vremea când redacţia ziarului nostru funcţiona acolo. Şi mă minunam cum iarna, dansatorii lui Anduţă se încălzeau la focul pasiunii comune, căci în sală era frig de-ţi îngheţa sufletul în tine. Asta până când Mitrofan a reuşit să obţină de la legislativul municipal - în care nu era încă membru - banii necesari pentru reabilitarea şi modernizarea clădirii. Am fost însă prezent când Constantin Anduţă a primit la Piteşti diplomele prin care i se recunoştea valoarea muncii încununată cu titlul de cel mai bun coregraf din Argeş. Şi apoi i-am descoperit sufletul cald într-un amurg de vară, acum câţiva ani, când l-am vizitat acasă pe prof. Mihai Tiţa, la o aniversare, împreună cu Cristian Mitrofan şi solistul Gigi Iordăchescu. Amintirile depănate atunci la un pahar de vorbă, contrazicerile dintre profesor şi cântăreţ asupra unor date, fapte şi oameni sau datări, erau aplanate de coregraf la apelul "Spune tu, Costică, n-am eu dreptate, ce naiba!" Şi spunea, cu un zîmbet îngăduitor, parcă amuzându-se că prietenii săi puteau să se copilărească pe nişte amănunte fără prea mare importanţă, la urma urmei, dar îl simţeam mândru de rolul de judecător de pace încredinţat. Dincolo de hazul nebun al unora, poveştile acelea erau de-a dreptul fascinante prin omenia pe care o degajau... Poate că unii dintre argeşeni îşi mai amintesc că primii care au venit cu ajutoare în oraşul nostru în 1990 au fost prietenii olandezi ai prof. Tiţa, care ne vizitau şi după anul 2000 şi se întâlneau cu mare drag cu dansatorii din ansamblul condus de Anduţă.

Marele său merit a fost, dincolo de cel profesional, faptul că a ştiut să adune alături oameni care iubeau cu adevărat folclorul, apoi că a ştiut să păstreze unitatea grupului şi să-i facă pe nişte amatori să treacă peste necazurile personale şi să se comporte ca nişte profesionişti, capitalizând imagine pozitivă pentru Curtea de Argeş şi pentru România. Fie şi numai pentru ce am punctat în aceste modeste rânduri, în numele ziarului ARGEŞ EXPRES propun să i se acorde lui Constantin Anduţă titlul de cetăţean de onoare post-mortem al municipiului. Aştept ca propunerea legală să fie formulată fie de bunii săi prieteni Cristian Mitrofan şi Gigi Iordăchescu, fie de către primarul Nicolae Diaconu, despre care am auzit că i-ar fi fost elev pe când era "mai tânăr şi la trup curat" - vorba poetului - şi se căznea să desluşească tainele dansurilor populare. Deşi n-aş vrea să mă gândesc că s-ar putea întâmpla altfel, nu exclud total posibilitatea. Mă gândesc că omul care va rămâne în amintirile celor care l-au cunoscut şi l-au preţuit, poate va avea acum mai mult noroc decât în viaţă, când n-a fost nici răsplătit, nici onorat cât merita. Acordarea titlului propus depinde poate şi de câştigul electoral estimat pentru iniţiator(i). De asta rămân reticent, pentru că trăim în România, mai exact la Curtea de Argeş, unde mor tot mai des atât oameni, cât şi speranţe...

 

Pin It