Editorial AMOS NEWS - Despre lumea post-pandemică (I)

Written by Andrei MARGA on 12 Aprilie 2021.

Pandemia a făcut să dispară mai mult de un milion de oameni, a afectat grav viaţa altor milioane şi a provocat pagube imense - cele mai mari după Al Doilea Război Mondial. În mod firesc, ea a stârnit reflecţii dincolo de pacienţi, medici şi decidenţi - pe întreaga gamă a reflexivităţii. Geostrategii americani au considerat imediat consecinţe pentru structura lumii. Stephen Walt, actualul titular de la Harvard, scria că pandemia "covid-19 va crea o lume mai puţin deschisă, mai puţin prosperă şi mai puţin liberă" ("How the World Will Look After Coronavirus Pandemic", Foreign Policy, March, 20, 2020). Robert D. Kaplan anticipa "o interacţiune a ideologiilor şi a naturii înseşi" ("The Neomalthusian World of Coronavirus", în The National Interest, February 28, 2020), care va scinda lumea. În Europa, intelectuali italieni şi francezi l-au valorificat pe Michel Foucault (Surveiller et punir, 1975), cu teoria sa a "bioputerii": "dominaţia" din societate se exercită tot mai mult nu pe calea reglementărilor de drept, ci pe cea a controlării corpului uman. Apelul Vigano a acuzat proclamarea de "stări excepţionale" că foloseşte restrângerii de libertăţi şi drepturi fundamentale ale oamenilor. Cel mai profilat filosof, Jürgen Habermas, a declarat: "Ceva se poate spune: nu a fost niciodată atâta cunoştinţă cu privire la necunoaşterea noastră şi la constrângerea de a trebui să acţionăm şi să trăim în nesiguranţă" (în Kölner-Stadt Anzeiger, April 3, 2020).

Am subsumat cu ani în urmă diagnozele modernităţii târzii - "societate a supunerii" (Max Weber), "a asimetriilor" (Colleman), "a riscurilor" (Beck), "a minciunii" (George Șerban-Reinhardt), "a narcisisismului" (Maaz) şi altele - diagnozei mai acoperitoare a "societăţii nesigure" (A. Marga, Societatea nesigură, Niculescu, Bucureşti, 2016) şi am anticipat nesiguranţe noi. Am luat în serios avertismente conform cărora violentarea continuă a naturii duce la răzbunarea acesteia. Se poate spune că pandemia continuă, încât discutăm prematur ce urmează. Este adevărat, mai ales că în România actuală abuzurile şi erorile decidenţilor sunt regula. Ar trebui testate două sute de mii de persoane pe zi ca să ai imaginea realei infectări, vaccinările ar fi trebuit lămurite, încât fiecare persoană să-i ştie implicaţiile, era nevoie de gestionare pricepută a domeniului sănătăţii. Lipsind acestea, zeci de mii de oameni au murit într-o ţară necirculată şi prost administrată. Reflecţia nu stă, însă, în loc. Odată cu agravarea pandemiei, s-a trecut la explorarea lumii post-pandemice. Analiza lui Fareed Zakaria, Ten Lessons for a Post-Pandemic World (Alan Lane, 2020) ne invită de pe acum să observăm ce schimbări majore vor avea loc.

Observaţia de la care pleacă Fareed Zakaria este că, din 1990 încoace, lumea a fost lovită continuu de viruşi. "Ei nu se produc printr-un design conştient, dar nici nu sunt în întregime accidentali. Avem nevoie să înţelegem acest sistem - în alte cuvinte, să înţelegem lumea în care trăim - pentru a înţelege emergenta lume post-pandemică" (p. 12). Este de reţinut că, "şi dacă este eradicată pandemia covid-19, izbucniri ale altor boli este aproape sigur că se vor petrece în viitor. Cu această cunoştiinţă şi experienţă, noi trăim într-o nouă eră: era postpandemică" (p. 3) şi este cazul să ne pregătim. Nu au lipsit, desigur, prevenirile. În fond, izbucnirile de SARS, MERS, "gripă aviară", "gripă porcină", Ebola au avertizat. În 2015, Bill Gates a atras atenţia asupra eventualităţii unui "virus infecţios", iar în 2017, la Conferinţa pentru Securitate de la München, acelaşi a declarat că există "eventualitatea rezonabilă" ca în următorii 10-15 ani să fie o "pandemie". Chiar Fareed Zakaria a semnalat în iunie 2017, în emisiuni ale CNN, primejdia "unui virus făcut de om sau a unui virus natural" (p. 8), încât "biosecuritatea" devine o problemă a statelor. Fareed Zakaria identifică zece lecţii ale pandemiei pentru lumea ce vine. Ele au natura unor orientări generale pentru societăţile existente. Raporturile oamenilor cu natura se cer regândite până la capăt, acum, când covid-19 loveşte viaţa oamenilor în ceea ce are ea mai specific - interacţiunea fiecăruia cu ceilalţi şi cu lumea. Este astfel momentul să ne asumăm un adevăr simplu: "crize globale, incluzând pandemii, sunt inevitabile. Va trebui să ne pregătim mai temeinic şi să rămânem pregătiţi" (p. 14). În fapt, "felul în care noi trăim este practic o invitaţie pentru viruşii animali să infecteze omul" (p. 17). Pe de o parte, mari aglomerări urbane, distrugerea naturii prin construcţii, omorârea de animale pentru consum - 80 de milioane de animale sunt sacrificate organizat pe an, în afara peştilor - nu sunt fără virusări. Pe de altă parte, schimbarea climatului are contribuţii la crearea de viruşi. Iar la acestea se adaugă, desigur, producţia de "bioarme". Într-o asemenea situaţie, creşte importanţa guvernării competente. Experienţele ţărilor din timpul pandemiei atestă limpede că "avem nevoie de o guvernanţă mai bună, nu de guvern mai mare". Fapt este că Singapore, Coreea de Sus au totul sub control. În China s-a reuşit cu viteză uimitoare aducerea epidemiei sub control. Acestea, ca şi alte exemple, dovedesc că nu guvernul mare, puternic contează, ci guvernul de calitate, cum se spune, "guvernul inteligent".

Este de mult clar că, fără piaţă, o economie nu devine competitivă, iar penuria este la uşă. Dar piaţa nu este suficientă. Este elocvent că la celebra televiziune conservatoare Fox News, nu altcineva decât Tucker Carlson a exclamat deja în 2019: "liderii republicani vor trebui să recunoască: capitalismul de piaţă nu este o religie… Noi nu trăim să servim piaţa. Contrarul este adevărat". Pandemia a făcut şi mai adevărată exclamaţia! Fareed Zakaria este de părere că se petrece acum o "pendulare a istoriei", căci “singură, piaţa nu poate rezolva inegalitatea ce se lărgeşte şi rampanta insecuritate a jobului, care au survenit ca urmare a neîncetatei schimbări tehnologice şi a competiţiei externe" (p. 61-62). Suntem, oricum, dincoace de exclusivismul pieţei, cu imperativul găsirii de mecanisme de complementare. Prestaţia specialiştilor şi respectarea lor ar trebui să preocupe societăţile. Este interesant că şi în pandemie, în ţările asiatice menţionate, oamenii au tratat "cu deferenţă autoritatea, în special autoritatea ştiinţifică" (p.76). Este nevoie să respectăm ştiinţa şi să ascultăm experţii, dar experţii trebuie, la rândul lor, să dea seama de ceea ce fac sau nu fac. În pandemie oamenii şi-au dat seama că "telemunca", în general "teleactivitatea", sunt posibile. "Economia digitală" a devenit parte a "economiei reale". Cam toate activităţile în format "echipă (team)" se schimbă (p. 104), căci este de acum posibilă colaborare fără proximitate fizică. Medicina se schimbă ca urmare a tehnologiilor digitalizate, încât prevenţia capătă greutate mai mare (p. 106). Digitalizarea include, cum se ştie, riscuri pentru intimitate şi viaţa personală, dar şi acestea au, până la urmă, soluţii tehnice şi juridice.