Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 18 aprilie 2024 14:41

Lecţia lui Sarkozy

S-a anunţat recent reţinerea fostului preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, sub acuzaţia de corupţie. Pus în libertate a doua zi, el a acuzat justiţia că execută ordine la comandă politică, tot cam cum zicea şi fostul nostru premier, Adrian Năstase, după fiecare întâlnire cu procurorii DNA. Concluzia ar fi că atâta vreme cât sunt cercetaţi adversarii politici, justiţia îşi face treaba bine şi trebuie lăsată s-o ducă până la capăt. Când se leagă de noi, nu mai e la fel, e aservită puterii şi e arătat cu degetul vinovatul. În cazul nostru, desigur, Traian Băsescu, la franţuji o fi preşedintele lor, poate altcineva, treaba lor. Revenim la noi. Cel mai proaspăt exemplu e cel cu chemarea lui Voiculescu la DNA, după ce Marian Căpăţână, asociat cu întâiul frate al ţării în afacerea cu Bercea Mondial, a declarat că mogulul i-ar fi oferit 1 milion de euro ca să-l dea în gât pe Mircea. E aceeaşi zi în care de dimineaţă patru inşi s-au dus la procuratură şi au dat declaraţii cum că ”varanul” i-a şantajat acum şapte ani. De mirare n-ar fi asta, se mai practică şi-n politică, şi-n presă, ci graba cu care s-au mişcat procurorii în comparaţie cu judecătorii, care tot amână verdictul în procesul ICA de vreo şase ani. Aşa încât pentru opinia publică, după atâta vreme, nu mai prea are importanţă dacă a păcălit sau nu Voiculescu statul român, ci dacă mai scapă încă o dată astăzi. Pare suspectă anchetarea asta rapidă, ca şi asocierea familiei prezidenţiale la scandalul cu ţiganii, dar măcar adversitatea dintre cei doi e binecunoscută, patronul Antenelor fiind ini'iatorul tentativelor eşuate de debarcare a marinarului preşedinte. Aşa că toată povestea parcă e o răfuială între mafioţi în care justiţia face şi ea ce poate. Condamnă cu severitate maximă furtul celor 25 de lalele din parc, să se înveţe minte toţi borfaşii, şi la fel pe băbuţele din Valea Danului, care chiar îşi cumpăraseră pământul de sub casă, dar se arată mult mai înţelegătoare cu un Blejnar, ca să dăm doar un exemplu de evazionist cu zeci de milioane de euro. Implicarea factorului politic în treburile justiţiei nu poate fi negată pentru că e evidentă, indiferent ce susţin politicienii. Faptul că parlamentul respinge pe bandă rulantă cererile de ridicare a imunităţii deputaţilor şi senatorilor e doar o mostră de sfidare a legii tocmai de către cei care ar trebui să fie cei dintâi în a o respecta. Va rămâne un simbol al ruşinii găinarul de Dâmboviţa, Florin Popescu, care a obligat avicolele din judeţ să dea gratis pui pentru alegerea sa, fără să păţească ceva. Sigur că din când în când câte un grangur mai mare pică în laţul justiţiei, ăsta e jocul. Iar ceea ce i s-a întâmplat fostului preşedinte francez poate fi o lecţie şi pentru al nostru, căruia îi place atât de mult să se complacă pe post de garant a bunei funcţionări a justiţiei. Mai ales când e vorba de foşti amici, deveniţi între timp adversari...

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.