Editorial AMOS NEWS - Capcana energetică
De ce plătesc românii curentul electric mai scump decât cetăţenii altor state europene? Ne-au explodat hidrocentralele? Termocentralele? Doamne fereşte, centralele nucleare? Nu. Nici măcar nu putem da vina pe privatizări frauduloase ale acestor obiective. Şi atunci ce se întâmplă? Se întâmplă că se privatizează fraudulos însuşi curentul electric. Şi transportul acestuia. Şi în sistem se dau bonusuri peste bonusuri. Pe care le plătesc tot consumatorii. Sunt de fapt atâtea motive, încât mi-e şi frică să nu-mi scape vreunul. Să punem însă în discuţie principalele cauze. Este un întreg scandal. Cât ţara. Şi pe bună dreptate. La sfârşitul anului, ar fi trebuit ca toţi cetăţenii să opteze pentru unul sau altul dintre zecile de furnizori de curent electric. Şi, luaţi pe nepusă masă, pe nepregătite, oameni au fost incapabili să aleagă. Nealegând, rămânând cei mai mulţi dintre noi cu vechiul furnizor, urma să plătim încă şi mai mult decât plătim în prezent. Între 18 şi 26 la sută mai mult. După caz. Dar de ce românii au fost incapabili să îşi aleagă furnizorul şi de ce până la urmă s-a prelungit termenul până în martie? şi ce se va întâmpla în martie?
Aparent, avem de-a face cu o populaţie needucată. Incapabilă să opteze pentru soluţia cea mai favorabilă, aşa cum optează cetăţenii europeni. În definitiv, e logic să existe mai mulţi furnizori de curent electric. De ce? Pentru a se crea o concurenţă între aceştia. Efectul acestei concurenţe ar trebui să fie scăderea preţului. Pentru că este firesc ca oamenii să se îndrepte cu prioritate către furnizorul cel mai convenabil. Efectul fiind că şi ceilalţi furnizori se vor da peste cap în viitor să scoată preţuri mai ieftine. Aceasta este raţiunea existenţei unei palete largi de opţiuni, În realitate însă, furnizorii de energie au recurs la cel puţin două şmecherii. Pentru a înţelege situaţia, să vedem cum îşi procură aceştia energia pe care ne-o vând. Ei ne vând de fapt un mix de energie. Se duc şi negociază energia cea mai ieftină care este furnizată de centralele hidro. Acolo este bătaia peştelui. După care terenul de luptă se mută la Nuclearelectrica. Energia termo este cea mai scumpă. Acolo dau năvală fraierii. Iar energia eoliană încă în România nu se prea pune. Este produsă într-o cantitate insignifiantă. Care cum se pricepe, contractează cantităţi mai mari sau mai mici de energie, pe care apoi le vinde populaţiei. Problema este că cei care reuşesc să deschidă larg uşile de la Hidro- şi apoi de la Nuclearelectrica, o fac fie pe şpagă, fie utilizând traficul de influenţă care finalmente se transformă tot în şpagă. Şpaga generează un plus de cost pentru aceşti furnizori. Acest plus de cost urmează să fie plătit tot de către consumatori. Pentru că altfel nu ar mai rezulta în final un profit gras. Se creează corupţie într-un sistem extrem de bănos, iar corupţia este plătită de cetăţeni.
Dar preţul energiei mai ia în calcul şi un alt element. Toate societăţile de stat producătoare de energie sunt râvnite de către partidele politice. Care-şi împing aici clientela. În consiliile de administraţie. Dar şi în poziţii de execuţie la vârf. Cum ar fi nenumăraţii directori. Toţi aceştia, între care se numără şi reprezentanţi ai serviciilor şi altor structuri de acest tip, beneficiază de lefuri mari. Dar nu le ajung lefurile. Pentru că la rândul lor trebuie să le întoarcă cumva serviciile politicienilor care i-au pus în funcţie. Iar asta se traduce tot în bani. Şi atunci mai au nevoie de bonusuri. Cât mai numeroase. Cât mai substanţiale. Dar cum să obţii bonusuri mari, dacă nu ai un profit mare? Dacă investeşti în modernizare şi în dezvoltare, astfel încât în final să produci mai multă energie la un cost mai mic, profitul fireşte scade. Că doar de acolo investeşti şi atunci scade şi bonusul. Şi astfel, iată, se intră într-un cerc vicios. O cauză a creşterii costurilor energiei este şi faptul că unităţile producătoare sunt rămase în urmă din punct de vedere tehnologic.
Dar energia este privatizată şi într-un alt mod. Există mari consumatori. Pentru a mă face înţeles, ofer cel mai bun exemplu dintre exemplele posibile. Vă mai amintiţi de ALRO Slatina? şi de uriaşul scandal legat de energie? Dacă nu, o fac eu acum. Fiind cel mai mare consumator de energie electrică, ALRO Slatina, cu acţionariat privat, nu contează că-i rusesc, a găsit conexiunile necesare, până când a ajuns la Palatul Cotroceni sub preşedinţia lui Traian Bsescu, prin intermediul Elenei Udrea şi a lui Dorin Cocoş, pentru a obţine curent cu discount. Şi a făcut-o prin intermediul unui memoriu prezentat de Traian Băsescu şi semnat în final de acesta, cu rugămintea către Ministerul Energiei de a găsi o soluţie. Fireşte că s-au plimbat şi mulţi bani şi s-au purtat şi convorbiri telefonice pe această temă. Banii au fost cheltuiţi, iar înregistrările convorbirilor telefonice au dispărut pur şi simplu din dosarul penal al cauzei. Şi, până la urmă, praful s-a ales din ancheta declanşată. Preţul l-au plătit tot consumatorii. Pentru că de undeva producătorii de energie trebuiau să-şi scoată pârleala.
În acest lanţ, care se termină la consumator, mai intră şi transportatorii. Cei care duc curentul dintr-o localitate în alta pe stâlpi de înaltă tensiune. Şi cei care ni-l aduc acasă, pe stâlpi obişnuiţi. Nu mai intru în detalii, că nu mai termin. Şi sub acest aspect situaţia este asemănătoare. Aici intervine în plus şi complicitatea mult mai evidentă a instituţiilor de control ale statului. Cea mai importantă instituţie de control este ANRM. ANRM este părtaş la toată această comedie, care finalmente sparge buzunarul cetăţeanului. Românii s-au trezit peste noapte că trebuie să intre pe internet şi, într-un termen record, să opteze pentru unul dintre zecile de furnizori. Ca să opteze, trebuiau în prealabil să studieze zeci de oferte, fiecare dintre acestea având numeroase paragrafe şi pagini. Şi condiţii. Şi trimiteri la diverse aliniate. Şi ambiguităţi. Şi capcane de tot felul. Cum ar fi posibilitatea unora care furnizează curent la preţ mic de a schimba după un timp clauzele contractului. Fără să te mai întrebe. Şi apoi câţi români utilizează internetul pentru asemenea operaţii? şi câţi dintre ei sunt capabili să se descurce în chestiuni atât de complicate? Aşa se face că, în masă, consumatorii au rămas la sfârşitul anului cu vechiul furnizor. Urmând să plătească din ianuarie preţuri majorate. E normal că s-a stârnit un mare scandal. Numai că să vezi reacţie! ANRM şi ministerul Energiei au mimat că sunt ceea ce de fapt ar trebui să fie. Nişte parteneri loiali ai consumatorului. Şi le-au dat cetăţenilor un nou termen. Şi mai ultimativ decât precedentul. Dar nu au mişcat un deget ca până la acest nou termen să le ofere acestora un ghid inteligibil, uşor de utilizat pentru a opta în cunoştinţă de cauză, fiecare în felul lui, în funcţie de cât consumă, pentru cel mai convenabil preţ. Parcă văd că în martie va fi la fel. Pentru că demnitarii din ANRM şi din Ministerul Energiei nu sunt în realitate aliaţi ai cetăţeanului.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!