Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 14 aprilie 2026 08:38

Editorial AMOS NEWS - Cu Nicolae Ciucă până la capăt!

Ies la iveală curioase coincidenţe legate de relaţia Iohannis-Ciucă. Cele două personaje sunt legate ombilical. În mai multe rânduri, preşedintele i-a suflat în pânze acestui militar, până când a ajuns general de armată, şef al Marelui Stat Major, ministru al Apărării şi, mai nou, premier interimar. Concluzia mea este că Iohannis nu va renunţa. Şi va încerca o soluţie pentru a-l aduce în viitorii ani la Palatul Victoria. Şi în vârful PNL.
Din nou arheologul presei române, ziaristul de investigaţii Bogdan Tiberiu Iacob înregistrează o performanţă. Săpând adânc în trecutul acestui ciudat tandem. Iohannis-Ciucă. Preşedintele este cel care a descoperit această mare stea de pe firmamentul Armatei Române şi l-a tot împins pe Ciucă, până când acesta a ajuns şeful Marelui Stat Major. Ne aminteşte Bogdan Tiberiu Iacob că, procedând conform legii, atunci când a expirat mandatul lui Ciucă, Gabriel Leş l-a înlăturat din funcţie. Dar fără succes. Şeful statului l-a pus la loc. Iar Justiţia i-a dat dreptate lui Leş. Şi abia în aceste condiţii Iohannis l-a adus în partidul său. A circulat insistent câteva zile zvonul conform căruia Ciucă urma să devină preşedintele PNL. Dar Ludovic Orban a fost mai iute de mână. Acum, preşedintele şi-a luat revanşa. Şi aşa se face că Ciucă i-a luat locul lui Orban cel Bun.
Insistenţa cu care preşedintele l-a promovat şi îl susţine pe Ciucă este rău prevestitoare. El are nevoie la Guvern nu numai de un om de mare încredere. Asemenea personaje se mai găsesc şi dincolo de oastea română. El are nevoie la Palatul Victoria de un câine de pază. Dar şi de un om de mână forte. Se spune că în laboratorul de la Cotroceni s-a luat decizia creării unui regim autoritar. Oare în ce scop? Ce ne mai pregăteşte Klaus Iohannis?

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
 
Pin It