Editorial AMOS NEWS - Despre subiecte inutile şi părinţii lor

Înainte de a mă ridica din pat deschid tableta. O ţin totdeauna pe noptieră şi cu telefonul alături. Nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla. Toate ştirile nenorocite pică după miezul nopţii.

Deschid tableta să văd dacă arde ceva. De ce atât de devreme? Pentru că multe ştiri importante se petrec noaptea şi dispar îngropate în nebunia zilei. Vin pe fluxuri tot felul de nimicuri care le împing spre arhivă. Şi gata, ştiri cu greutate au murit înainte de a face vâlvă. Te trezeşti peste o săptămână sau peste o lună că te surprinde câte ceva. De unde ştii asta? Din ziar! Care ziar? Cutare! Când dracu' s-a întâmplat şi asta, că n-am văzut-o! Hă-hă, să fii sănătos! Este veche de două săptămâni!?...

De obicei, ştirile dimineţii încep cu spicuiri din declaraţiile politicienilor la emisiunile de seară. Ce-a zis Victor Ponta (omul bate la metru pătrat toate emisiunile şi trăncăneala lui ţine loc de Partidul Pro România!) pe nu ştiu unde! O strâmbă, nimic altceva! Ce-a zis cutare drept replică la ce prostie a flambat anti-cutare?

Să fie clar! Dacă ştirile încep cu declaraţiile politicienilor este semn că nu avem niciun eveniment important. Vorbărie şi iar vorbărie. Iar ştirile devin altă vorbărie despre flecăreala politică. Adică vorbărie despre vorbărie.
Dacă este şedinţă de guvern, trebuie urmărită deschiderea. Toate şedinţele de guvern din ultimii ani încep cu un discurs al premierului. Aproape întotdeauna se laudă prosteşte. Raport de succese inventate şi nimic mai mult. Merită urmărit doar pentru a vedea cum interpretează şi ce-şi doreşte să se spună despre el. Aceste preambuluri de auto-tămâiere se transmit în direct. Nu întreabă nimeni nimic, miniştrii dau doar din cap, iar poporul care are timp de privit la televizor înghite la greu. Pe la 14.00 vorbeşte Iohannis. Despre ce? Despre aceleaşi lucruri pe care le scriu aceiaşi consilieri. Iohannis nu-şi redactează gândurile niciodată. NU POATE! Ar musti de venin şi de nepăsare. Aroganţa nu miroase. Omoară totul în jur. Face loc liber în jurul închipuitului.
Este amiază şi n-a apărut niciun subiect. Nu-i nimic! Poate spune unul o prostie, poate pune DNA-ul de un spectacol şi arestează pe cineva de pe listă. O face de ochii lumii, la ordin! Poate demisionează cineva dintr-un partid. Dacă nu pică un cap, nu-i nicio brânză. N-ai ce scrie. Migraţia proştilor este nespus de ternă şi nu face vâlvă. Declaraţiile lor, nici atât. Când nu există belele mari pe capul preşedintelui sau al premierului, nici ştirile tricotate de servicii nu explodează. De regulă, acestea sunt amorsate şi pregătite pentru un moment dificil pentru cei doi. Şi sunt lansate imediat ce le tremură fundul.

Să scriu ceva despre un om de ispravă? Pe toţi cei pe care-i cunosc i-am onorat cu o vorbă bună. Uneori, de câte două ori. Poate este nedrept. Pe ticăloşi i-am înjurat de o sută de ori. Culmea, lor le-a mers mai bine, prietenilor mei, mai prost.

Pentru subiectele externe nu există cititori. Foarte puţini. Ei sunt doar un segment de oameni aparte. Românii nu mai citesc politică externă, deşi tot ce se întâmplă acum în România este o amplificare fidelă a disputelor din SUA şi a indicaţiilor transmise de la Bruxelles. Poate ceva mai tradus în limbaj românesc şi balcanic. Adică periferic.

Dacă mă uit bine la declaraţiile televizate, feţele lui Orban, Iohannis şi Rareş Bogdan seamănă cu nişte curele de transmisie a sarcinilor. Faţa lui Vasile Blaga nu transmite nimic. E ca înainte, dominată numai de fălci.
Mare performanţă mare! Vine weekend-ul şi nemernicii noştri au izbutit să reverse o baltă de plictiseală peste munţii de probleme. Economia şi instituţiile troznesc din toate încheieturile. Ai noştri s-au obişnuit să zică, nu-i nicio problemă majoră, nicio ştire, nu se întâmplă nimic, că Iohannis n-are ce face şi o şterge la Sibiu, că trebuie să vorbim despre zodii şi cabala, despre purtatul măştii şi despre vacanţe. Şi cine citeşte?

Aş putea să încerc să mă agăţ de comentariul unui cititor. Cele mai multe ar merita transmise preşedintelui şi premierului. Mai puţin cele scrise de postacii lor şi cele adresate mie ca persoană. De câţiva ani, mă însoţesc în presă comentariile unor jurnalişti de care m-am despărţit. Am lucrat împreună, i-am ajutat cum am putut, de la burse şi case pînă la subiecte şi deplasări. N-are rost să descriu motivele pentru care ne-am despărţit şi nici felul lor de a răspunde. I-aţi identifica prea uşor şi abia aşteaptă să mai vorbească lumea despre ei. Din respect pentru gândirea liberă, inclusiv pentru cea zăltată, îi găzduim. Resentimentele lor sunt nişte jucării. Fără ele, ar fi nişte nenorociţi. S-ar scufunda în izolare, iar singurătatea este o boală mai grea decât grafomania.

Aş putea să scriu o poveste despre prietenie pornind de la postările unui om de care mă leagă şi anii tinereţii. Era un fel de croitor tehnic, de pantofar de echipamente medicale, un foarte ingenios cârpaci tehnic. Nu i-a convenit România. L-am însoţit la aeroport când a plecat cu gândul să rămână. La câtă minte are şi astăzi se miră că nu l-am turnat. Nu şi-a schimbat nici viaţa, nici gândirea. Singurul său scop este să mă înjure peste tot, sub pseudonimele sale de "bărbat curajos şi obiectiv" transformat în comentator politic. Scrisul nu poate schimba nimic. Nici el, cu resentimentele lui, nici eu cu nepăsarea mea.

Pe unii oameni nu-i înmoaie nici durerea şi nici credinţa. Aşa mai vine câte o zi în care mă întreb, oare despre ce să scriu astăzi?

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

fShare

Tweet