EDITORIAL AMOS NEWS - E mama crizelor! Cu ce se tratează ea?

S-a declanşat o criză guvernamentală. Ştim cine a declanşat-o! Dar nu ştim cât va dura... Şi nici ce trebuie făcut pentru ca efectele ei să fie ameliorate şi suportabile pentru cetăţeni. Este o criză guvernamentală, care oricând se poate transforma în criză politică. Cu costuri pe termen foarte lung.
Chiar din momentul în care au venit la putere, reprezentanţii PNL, de mână cu reprezentanţii USR, au afirmat fără echivoc faptul că-şi doresc alegeri parlamentare înainte de termen. Au cerut să li se dea încredere pentru un an, dar, în acelaşi timp, şi-au planificat exit-ul după numai trei luni. Au prezentat în faţa naţiunii române un program politic şi un program guvernamental valabil pentru 12 luni, dar l-au îndoit în patru, aşa cum ai face cu o coală de hârtie, după care s-au cerut afară. Şi au obţinut ceea ce au cerut! Este extrem de greu, dacă nu chiar imposibil să susţii teza conform căreia opoziţia este vinovată de declanşarea crizei guvernamentale. Atâta timp cât declanşarea acestei crize a fost planificată aparent la milimetru chiar de către cei aflaţi la guvernare. Din perspectiva responsabilităţii, nu mai e nimic de adăugat la raţionamentul de mai sus. Dar care sunt consecinţele?
Criza guvernamentală poate dura mai mult sau mai puţin. Ea va dura puţin dacă PSD, UDMR şi celelalte formaţiuni politice care au votat pentru căderea Guvernului sunt pregătite să facă parte din scamatorie. Respectiv să voteze pur şi simplu Guvernul Orban 2. Aşa cum este împachetat şi prezentat acest Guvern marelui public. Din partea Pro România mă aştept la orice. Victor Ponta este Hopa Mitică. Se află din nou în cărţi. A reintrat în joc. A schimbat din nou barca. După un drum lung şi anevoios, a reuşit ceea ce şi-a propus în urmă cu cinci-şase luni. L-a împins pe Tăriceanu în braţele lui Klaus Iohannis, care îl va sugruma lent şi s-a întors, aparent pe un cal alb, la nava-mamă. Bătând palma cu colegul său de pluton, Marcel Ciolacu şi jucând cartea pierzantă a unui alt coleg de pluton, Remus Pricopie.
Ca imagine, este ceva perfect. Ideal! Dacă românii ar urma ei să decidă pur şi simplu cine ar trebui să ne conducă, oare ce ar mai putea alege între un preşedinte vândut, un premier provizoriu, dar tot vasal, un partid cu identitate liberală şi naţională ratată şi un PSD condus din interior şi din afară de drone ale sistemului? Şi asta în condiţiile în care a treia cale nu există. A treia cale, dacă ar exista, ar fi calea lui Florian Coldea. Adică USR în floare!
Consecinţele acestei crize de guvern, mai scurtă sau mai lungă, pe care o traversăm, sunt de natură financiară, economică, politică, socială şi generatoare de disfuncţii grave ale sistemului. Foarte pe scurt, ne vom împrumuta mai greu şi la costuri mai mari. Investitorii vor intra în recreaţie. Partenerii externi devin mai circumspecţi. În măsurătorile care se fac şi care au consecinţe importante în diverse planuri, România va fi descalificată pe întreaga perioadă de desfăşuare a crizei guvernamentale. Cu un Guvern castrat, în ideea că acesta ar putea să acţioneze pozitiv ca depanator al economiei româneşti, operaţiunea de service va putea fi începută, dar nu va fi sfârşită niciodată. Piesele demontate vor rămâne pe jos. Va exista un motiv frecvent invocat pentru neonorarea obligaţiilor statului, asumate în Parlament şi vizând creşterea alocaţiior pentru copii şi creşterea punctului de pensie. Nu vor mai putea să crească nici salariile, spre satisfacţia multinaţionalelor care, neplătind corespunzător munca, îşi vor menţine şi în continuare profiturile nesimţite. Care vor fi externalizate liber, prin simple inginerii financiare, pe care un Guvern provizoriu le va tolera cu şi mai multă generozitate decât a făcut-o Guvernul Orban neprovizoriu.
Administraţia publică centrală şi locală va mai funcţiona doar inerţial. Nu va mai fi nimeni capabil să-i aducă la ordine şi la ascultare pe birocraţi. Aceştia se vor uita permanent peste gard în aşteptarea unui nou stăpân. Fiecare zi în plus adăugată acestei crize guvernamentale va fi generatoare de haos. Din acest haos vor avea de câştigat alţii. Niciodată şi în niciun fel nu vom avea de câştigat noi.
Ceea ce se va întâmpla în viitorul politic al României depinde acum într-o măsură decisivă nu de un factor obiectiv, ci de un factor subiectiv: în cât timp vor înţelege cetăţenii României cine se face vinovat pentru declanşarea crizei şi, prin urmare, cine trebuie să fie pedepsit politic. Arareori într-o ceartă în familie este vinovat doar unul dintre cei doi soţi. Dar întotdeauna unul este mai vinovat. Ceea ce trebuie să facă cetăţeanul român, cel care beneficiază la dreptul la vot, este să-şi apere propriul interes. Ca să-şi apere interesul, el trebuie să stabilească în prealabil cine e mai vinovat. Pe cine va trebui să penalizeze prin votul său? Căci de premiat, nu poate fi nimeni premiat. Prin urmare, începe o competiţie de tip propagandistic între componenţii celor două tabere politice rivale. Unii vor spune că, pentru a se, însănătoşi, România are nevoie de o terapie de şoc. De o perioadă în care trebuie suspendată Constituţia. Şi democraţia. Şi în care mult vehiculata noţiune a statului de drept va trebui intrepretată conform definiţiilor date de la Cotroceni. Ceilalţi vor juca o altă carte. Cea a democraţiei. A deciziilor Curţii Constituţionale. A recursului la judecata poporului. Dar o vor face tot pervers. Mergând la înaintare cu dronele livrate de statul subteran. Pe post de icoane. Mesajul propagandei lor va fi simplu şi aparent corect: "Noi v-am dat, ei v-au luat". Iar românii vor orbecăi între cele două tipuri de mesaje otrăvite şi între cele două opţiuni, dintre care niciuna nu e prea bună.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It