EDITORIAL AMOS NEWS - Partida străinătăţii vrea numărătoare militarizată

Decizia PSD de a renunţa la numărătoarea paralelă a rezultatelor din 26 mai a amplificat zvonurile şi îndoielile despre rezultatele alegerilor europaralementare. Pot să mă taie cu lama şi să mă prăjească pe jar, eu tot nu cred că un partid, despre care populaţia României n-a auzit, nu ştie cum se numeşte şi nu are vreun program distinct, a putut obţine 6% din voturile exprimate. Este vorba despre Pro România. Probabil că acest rezultat şi procentul sub barem obţinut de ALDE au dat oarece consistenţă zvonurilor şi au dus la înfiinţarea comisiei parlamentare. Dacă adăugăm şi ideea netoată a PSD de a renunţa la numărătoarea paralelă, ajungem în faţa unei probleme importante:
- Sunt sau nu rezultatele alegerilor gestionate dincolo de orice îndoială?
Comisia parlamentară înfiinţată pentru a verifica rezultatele alegerilor de la 26 mai, în ciuda încercărilor de a lămuri lucrurile, le-a lăsat în aceeaşi coadă de peşte în care erau. Să nu uităm că România are deja o tradiţie. Şi-a băgat degetele în numărarea voturilor încă din 1990. Dacă cineva îşi imaginează că Antonie Iorgovan, zis şi Părintele Constituţiei, a intrat în Constituanta din 1990 ca independent, se înşală. Un independent care să nu fie acuzabil de o tabăra sau de cealaltă trebuia strecurat în improvizatul Parlament. Pentru credibilitatea Constituţiei Romaniei, un părinte independent (altfel un profesor-activist feroce în vremea comunismului) era obligatoriu. Nu ştiu dacă vă mai amintiţi, dar şi Andrei Pleşu a candidat ca independent şi n-a obţinut voturile necesare. Antonie Iorgovan, cunoscut doar în Centrul Universitar Bucureşti, a triumfat parcă în Mehedinţi, iar Andrei Pleşu, destul de cunoscut prin ţară, a fost rejectat de electorat. Viorel Hrebenciuc povestea la un moment dat despre antipatia care i-o purta Andrei Pleşu. Cică nu l-ar fi iertat pentru că la alegerile din 1990 nu i-ar fi rezolvat şi lui numărul de voturi de care ar fi avut nevoie pentru un fotoliu de independent. La alegerile locale, ce să mai zicem!... Numărarea voturilor a fost un fel de montare pe viu a lui Caragiale, repetată din patru în patru ani.
Prima mare îndoială legată de numărătoarea voturilor a apărut după alegerile din 2004, când Adrian Năstase a fost pus în faţa unei schimbări spectaculoase de procente. Pe la amiază avea un avans copleşitor, iar seara şi noaptea a aflat că a pierdut la mustaţă în favoarea lui Traian Băsescu, cel care, încă din campania electorală, anunţase ţepele din Piaţa Victoriei, adică anticorupţia care avea să urmeze în cei 10 ani de afaceri nebune ale celor din preajma sa şi de arestări spectaculoase ale adversarilor săi. Bănuieli legate de corectitudinea numărării voturilor au existat şi la alegerile din 2009, când, la Paris, Traian Băsescu a beneficiat de celebrul vot-mitralieră.
Nici Klaus Iohannis nu a scăpat de bănuieli, el fiind beneficiarul marii agitaţii stârnite de diasporeni în jurul centrelor de votare din Europa. Şi care vânzoleală şi tărăboi ar fi generat teribila recuperare de aproape două milioane de voturi faţă de primul tur. Experienţele democratice tipic româneşti au dus la o creştere a îndoielilor legate de acurateţea rezultatelor. Îndoielile au persistat chiar şi după introducerea de tehnologii moderne şi de preluarea de către STS a procesului de transmitere a datelor.
Adevărul este că "militarizarea" gestiunii, în loc să spulbere îndoielile, a dus la amplificarea acestora. E drept, în timpul mandatelor lui Traian Băsescu şi a lui Klaus Iohannis, STS-ul şi SPP-ul şi-au consolidat poziţia de instrumente prezidenţiale de putere. Cine mai crede astăzi în independenţa instituţiilor de forţă, fie că vorbim despre SRI, SPP sau STS? Traian Băsescu le-a folosit ca pe nişte şosete, iar recâştigarea încrederii într-o perioadă în care şi Klaus Iohannis a păstrat modelul este încă departe de a se produce. Cu alte cuvinte, rămânem sub control militar în cele mai importante teste ale democraţiei în Romania?
Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile din 26 mai n-a descoperit mare brânză. N-avea cu cine, cu ce şi nici convingerea fermă că procesul electoral trebuie scos din zona gestiunii militarizate. Ba dezbaterile legate de funcţionarea echipamentelor de la STS au dus şi la acuzaţii spectaculoase: "În spatele unei false dorinţe de aflare a adevărului despre alegerile din 26 mai, ancheta PSD-ALDE a virat astăzi în mod clar spre Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. A fost susţinută mutarea sistemului de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) chiar de către Carmen Dan, după audiere. Ne paşte un mare pericol deoarece PSD a înţeles că în momentul în care se foloseşte numărare electronică, cu chei de verificare, e mult mai greu să te mai înţelegi cu doi primari de-ai tăi dintr-un colţ de judeţ care să-ţi mai completeze puţin cifrele, pentru că totul e electronic, lucrurile sunt mult mai verificabile", a declarat deputatul Daniel Popescu, reprezentantul USR în Comisia de anchetă privind alegerile de pe 26 mai.
Merită să reţineţi că acuzaţia deputatului USR (partid de intelligence) are pe fond aceeaşi structură cu cea legată de statul de drept sau de funcţionarea DNA. Toată argumentaţia polticienilor care se învârt în jurul preşedintelui şi al binomului este construită pe aceeaşi logică. PSD-ul vrea să preia diverse instituţii pentru a le folosi împotriva adversarilor! Ori pentru a evita o asemenea tragedie, ele trebuie să rămână sub controlul celor care le folosesc acum. Adică preşedintele României, SRI, STS, DNA, SPP, validaţi peste hotare. Şi atunci lucrurile sunt corecte, legale, convenabile şi demne de a fi apărate de ameninţările adversarilor (musai nişte "comunişti împuţiţi").
Preluarea echipamentelor de gestionarea numărării voturilor de la o instituţie de forţă este contestată insistent şi agresiv de Partida Străinătăţii (preşedinte, PNL, USR, DNA, SPP, SRI, STS) cu aceleaşi argumente, în ciuda faptului că implicarea STS în alegeri ca şi argumentaţia taberei intră în conflict cu caracterul democratic al operaţiunii. Degeaba se ridică voci sau se contestă situaţia de acum. Unii invocă imposibilitatea preluării echipamentelor sub control civil (exact aceeaşi argumentaţie a fost folosită când a fost vorba despre funcţionarea unui Centru de înregistrari şi monitorizare). Preşedintele AEP, Florin Mituleţu Buică, spunea clar că "Din punct de vedere al aplicaţiilor şi al serverelor, echipamentul care nu ţine de teritoriu, de această tabletă, AEP are capacitatea să preia acest lucru. În ce priveşte tabletele şi susţinerea lor în funcţiune între procesele electorale şi pregătirea pentru procesele electorale, la acest moment Autoritatea nu are capacitatea să preia acest sistem informatic complet". Ne place, nu ne place, Comisia parlamentară de anchetă n-a izbutit să descopere amestecuri în rezultatele înregistrate. Si nici să convingă alegătorii că România ar trebui ca în materie de proces electoral să iasă de sub implicarea instituţiilor de forţă. Pe mine nimeni nu poate să mă convingă că o instituţie militară controlată de preşedintele României raportează corect datele privitoare la alegerea preşedintelui României!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It