EDITORIAL AMOS NEWS - Pedepse mari, de ochii lumii

Nenorocirea de la Caracal a relansat o discuţie despre pedepsele pentru crimă, viol etc. Toată lumea s-a întrecut în a propune majorarea pedepselor. Ba, unii au redeschis discuţia depre pedeapsa cu moartea. Singurii pe care i-am înţeles şi care erau şi îndreptăţiţi să propună orice, chiar şi exagerări, erau părinţii şi rudele celor două fete. La ce suferinţă îndură, nu văd cine le-ar mai putea cere obiectivitate şi măsură! Liberalii au promovat un proiect de lege privind înăsprirea pedepselor. Referendumul a încercat să trateze corupţia ca pe o pedeapsă negraţiabilă. Şi tot poporul, luat de val, s-a grăbit să spună "da" unei improvizaţii juridice, imposibil de introdus în Constituţia României, potrivită mai mult pentru mintea lui Klaus Iohannis decât pentru coerenţa normelor juridice.
Acum primul-ministru, luat pe neaşteptate de valul de indignare provocat de drama celor două fete, a ieşit şi ea la rampă cu un anunţ privind majorarea pedepselor cu închisoare pe viaţă sau castrare chimică pentru faptele de răpire şi omor. Anunţul s-a bucurat de o reacţie pozitivă a oamenilor în vârstă. Cam acelaşi lucru l-au urmărit şi liberalii, şi Klaus Iohannis, în cuvântarea sa ca un balon de săpun. Numai că indignarea populaţiei, urmată de această susţinere a măsurilor drastice, nu aduce după sine o scădere a infracţiunilor de acest fel. Pedeapsa cu moartea în ţările în care ea se mai aplică, inclusiv în SUA, nu a dus niciodată la o scădere a faptelor de acest fel. Ba, dimpotrivă! "Curăţenia" invocată de mulţi consilieri şi sfătuitori nu este rezultatul unei majorări a pedepselor, ci a unor măsuri, unele dintre ele strict adminsitrative sau organizatorice. Nu fac parte dintre cei specializaţi în domeniu. Dar o simplă privire asupra unor practici mai vechi sau asupra experienţei din alte ţări ne ajută să găsim căi spre o rezolvare a situaţiei din ţara noastră. Pe vremea comuniştilor funcţiona un principiu numit "rotirea cadrelor": părea stupid, obtuz, păgubos, născut din gîndirea tembelă a unor tovarăşi. Nimic mai fals! Un om care stă prea mult într-un loc sau într-o funcţie împute locul şi funcţia. Intră în combinaţii şi este tentat să folosească slăbiciunile celorlalţi. Lucrul este valabil pentru prefecţi, pentru chestori şi primari, pentru şefi de instituţii pe care nu-i mai mişcă nimeni cu deceniile. Oamenii încep să se creadă indispensabili, unii chiar nemuritori, şi o iau razna.
Schimbarea locului inhibă şi mafia locală, şi bandele în expansiune şi clanurile. Acelaşi lucru este valabil şi pentru primari. Mulţi dintre primarii români care au luat calea detenţiei prinseseră rădăcini adânci în comunităţile care i-au ales şi au sfârşit prin a se socoti de neînlocuit şi de neprins. De când a fost introdusă alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, primarii au devenit un fel de senatori de drept. Şi preşedinţii Consiliilor Judeţene, la fel. Într-un singur tur, primarul cu două mandate la activ cunoaşte toate clanurile de la periferie, şi-a făcut deja o masă de manevră dintre cei cultivaţi în opt ani şi câştigă detaşat într-un singur tur, chiar dacă, uneori, un câştigător are nevoie de 23-30-35% din cei prezenţi la urne. Dacă socotim că nu reprezintă decât jumătate, ajungem la concluzia că multe comunităţi sunt sau pot fi conduse de impostori, bandiţi sau afacerişti care obţin destul de uşor un 15-20% din corpul electoral al unei localităţi. Două tururi înseamnă expunere, competiţie, alianţe şi un mai mare respect pentru electorat. Dacă s-ar mai adăuga şi alegerea prin vot a şefului de poliţie, cu siguranţă că puterea marilor reţele de corupţie care parazitează acum comunităţile s-ar diminua vizibil.
Oricât de mult se plâng poliţiştii pe la televiziuni, este suficient să priviţi fenomenul admiterii la Academia de Poliţie de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Se încriu cu disperare 3.000 candidaţi pe 1.000 locuri, mult mai mulţi decât la Medicină sau la Drept. Oare de ce? Pentru că este rău şi greu sau pentru că profesia de poliţist este o afacere sigură, plus o cheie pentru tunuri pe care nimeni nu vrea să le evalueze? Cu înăsprirea pedepeselor nu ajungem nicăieri! Curăţenia în sistem înseamnă altceva. Nici liberalii, nici Klaus Iohannis şi nici Viorica Dăncilă nu se gândesc la aşa ceva. Oare de ce? Nu ştiu! Nu au cu cine? Sau şi-ar arunca în aer piedestalul pe care stau?

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It