EDITORIAL AMOS NEWS: Iohannis - încă o excursie

Marţi seara, o ştire a luat prin surprindere lumea politică românească. Unii au rămas chiar descumpăniţi. Klaus Iohannis va fi primit de Donald Trump, pe 20 august, la Casa Albă. Ce lovitură, ce mişcare, ce succes! Asta a fost reacţia partizanilor mono-mentali şi a naivilor, în vreme ce pesimiştii s-au îngrozit! Nenorocire, mai cheltuim zece-douăzeci de miliarde pe armament bun pentru ciori, mai cumpărăm cine ştie ce vechitură, mai trimitem soldaţi la dracu-n praznic, mai face Klemm ture pe la ministere să la dea de lucru şi să le spună ce nu trebuie sa facă! Cu alte cuvinte, la puţine ore după difuzarea ştirii, şi unii şi alţii îl vedeau pe Iohannis câştigător categoric şi la alegerile pentru al doilea mandat. În mentalitatea noastră de provinciali europeni, este suficient să te susţină americanii şi ai câştigat alegerile prezidenţiale, te poţi bate pe umăr şi cu Sfântul Petru şi poţi pretinde un loc mai vizibil în Paradis. Foarte puţini îşi m‎ai amintesc de vizita în SUA a lui Adrian Năstase în chiar anul alegerilor. România tocmai încheiase scandalosul contract Bechtel, Adrian Năstase era pe cai mari, iar George Bush jr. îi profeţea premierului român o victorie spectaculoasă care n-a mai avut loc şi care alegeri aveau să fie urmate de o cădere catastrofală.
Aşadar, vizita lui Klaus Iohannis este doar o vizită. Nu trebuie privită decât ca o vizită. Depinde ce vor americanii,‎ în mod normal, subiectul n-are cum să fie legat de Caracal. Trump şi americanii trebuie să fie alertaţi de evoluţia relaţiilor lui Putin cu Erdogan şi de anunţul Turciei privind o intervenţie în nordul Siriei. Incidentele în Strâmtoarea Ormuz şi replicile ţâfnoase ale ayatolahilor încarcă şi mai mult tensiunea în zonă. O zonă în care România este un punct de sprijin, un aliat, un cap de pod. Ce vor discuta cei doi? Multe privind rolul şi obligaţiile României. Ce va negocia Klaus Iohannis? Nimic!? Va fi de acord cu orice! Ba, va oferi şi ceva în plus, cu iluzia că va beneficia şi de oarece sprijin american la alegeri. Ba, ambasadorul George Maior va da şi el din cap de mai multe ori, fiind convins că‎ o asemenea întâlnire fructuoasă îl ajută să mai amâne audierea la SIIJ şi că redeschiderea dosarului său privind complicitatea la luare de mită va fi privită cu alţi ochi.
De ani buni, din iniţiativa Laurei Codruţa Kovesi şi a tandemului Maior-Coldea, a fost îngropat un dosar penal pornit de la un denunţ privitor la complicitate de dare şi luare de mită al directorului SRI de atunci, George Maior. Şi care dosar ameninţă să fie redeschis în această toamnă... Pe vremea lor, amărâţii şi adversarii erau săltaţi în faţa camerelor de luat vederi şi duşi în cătuşe la DNA, iar Florian Coldea (denunţat de Elena Udrea) şi George Maior (denunţat de Urdăreanu), amândoi pentru câte o jumătate de milion de euro, au fost promovaţi. De fapt, tustrei au căzut bine-merci. Maior, în scaunul de ambasador în ţara anticorupţiei planetare (mai puţin SUA), Kovesi - pe cale să devină şefa Anticorupţiei europene, iar Coldea să fie promovat la catedre universitare, să îi înveţe şi pe cei tineri cum se fac dosare de condamnare fără probe, cum se astupă gura opozanţilor gălăgioşi şi cum se fac bani de la ANRP. Ei bine, vizita în SUA pare a fi un prilej fericit pentru toţi cei implicaţi. Mai puţin pentru cei obligaţi să achite nota de plată‎ pentru înţelegerile făcute de Klaus Iohannis şi de însoţitorii săi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It