Editorial LA ŢINTĂ - "Acum, când ni s-au stricat toate rânduielile, ne pândesc mari pericole..."

Acesta a fost avertismentul lansat de către prof. univ. dr. Grigore Leşe sâmbătă, pe scena Centrului de Cultură şi Arte "George Topîrceanu". Domnia sa vine dintr-un spaţiu magic, cel al Maramureşului, unde încă se mai păstrează cu sfinţenie obiceiurile vechi. Şi nu este vorba doar de folclor şi de tot ceea ce ţine de el - cântece, dansuri, port - ci şi de regulile de bun simţ moştenite din strămoşi. Ca un om care a colindat lumea, are ochiul format şi mintea deschisă ca să înţeleagă semnificaţia multor lucruri cărora, unora dintre noi, le scapă. Drept urmare, şi-a asumat cu responsabilitate misiunea de a ne trezi la realitate prin spectacolele sale ce seamănă cu nişte pelerinaje în care propovăduieşte necesitatea de a păzi identitatea naţională, pornind de la valorile perene create de-a lungul vremii de către înaintaşi. Strategia sa se bazează pe promovarea acestora şi pe trezirea conştiinţei valorilor pe care le deţinem, într-o vreme în care sunt destui ce par tot mai atraşi să le ignore ca pe ceva ruşinos, preferând să imite ca maimuţele ceea ce este la modă. Este de ajuns să realizăm în ce hal este atacată, ca să nu spun violată, limba maternă de ani de zile şi cum termenii străini i-au înlocuit pe cei neaoşi, pentru ca demonstraţia să devină de nerespins! A purta astăzi mândrul strai popular este un gest de curaj, iar Grigore Leşe poate fi socotit de-a dreptul temerar prin întregul său comportament. Iar dacă ajungem la rânduieli, problema este şi mai gravă. Am fost băgaţi la figurat în Europa cu dosul înainte, deşi eram acolo la propriu dintotdeauna, având mai multe drepturi decât cei ce vor să ne facă acum legile şi ne silesc să dansăm pe muzica lor. Cei ce ne-au condus şi-au dovedit ADN-ul de feciori de slugi şi încearcă să ne silească să ne aliniem în spatele lor. Cine nu înţelege că primul pas spre pierderea identităţii naţionale a fost făcut prin atacul la unitatea de teritoriu, limbă, religie şi tot ce ţine de rânduielile ce ne-au ţinut uniţi de-a lungul veacurilor, ori este nebun ori are interese ascunse sub discursuri patriotarde găunoase care prind la uşuratici sau la cei ce se închină "Viţelului de aur"! Atacurile concentrate la fiinţa neamului se dau pe toate planurile, dar cel mai de condamnat este cel politic, al patri(h)oţilor. Din nefericire sunt destui printre noi cei la care prind, oameni lipsiţi de judecată aduşi în pragul disperării de sărăcia materială sau morală, care fac pe deştepţii ori s-au resemnat rugându-se să ne ferească Dumnezeu de mai rău. Ei uită însă înţelepciunea bătrânească potrivit căreia până la Doamne-Doamne te mănâncă sfinţii adevăraţi sau decăzuţi!...
Luna trecută, la Campionatul European de Fotbal, selecţionata U21 a României a răsturnat toate pronosticurile "specialiştilor" ajungând să joace una dintre semifinale. Acei băieţi tineri au avut conştiinţa valorii proprii şi ne-au făcut să fim mândri că suntem români! Cu fix o oră înaintea lecţiei de patriotism predate pe scena Centrului de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" de la Curtea de Argeş de către prof. univ. dr. Grigore Leşe, Simona Halep cucerea la Londra Wimbledonul, sfidând din nou analizele celor ce se dau veritabili "guru" ai sportului alb. Spectacolul pe care l-a realizat în confruntarea cu cea mai bună jucătoare de tenis a timpurilor noastre, Serena Williams, a fost total şi i-a silit şi pe scorţoşii englezi să-i recunoască valoarea. Cine a avut ochi să vadă şi minte să priceapă, nu i-a scăpat faptul că ducesa de Cambridge, Kate Middleton, soţia prinţului William din Casa Regală a Angliei, a urmărit meciul din loja în care se înghesuise neamul Serenei. Cu fair-play, la final, a felicitat-o pe Simona din vârful buzelor. Femeie inteligentă, Alteţa Sa a priceput probabil mesajul transmis lumii de către extraordinara noastră sportivă, intrată definitiv în legenda sportului: de acum înainte, românii nu mai acceptă să fie trataţi ca nişte cetăţeni europeni second-hand! Iar chestia asta nu le convine multor occidentali aroganţi şi suficienţi, care au preluat constructiv ideile marxist-leninisto-staliniste, transformând internaţionalismul proletar comunist în globalizarea capitalistă din prezent. Este evident faptul că sportivii fac mai multe pentru afirmarea identităţii naţionale decât politicienii plătiţi cu bani grei din sudoarea amărâţilor.
În timpul spectacolului de înaltă ţinută moral-patriotică susţinut de Grigore Leşe, în care avertiza asupra stricării vechilor rânduieli, se juca partida de fotbal dintre Astra Giurgiu şi FC Botoşani. La finalul ei, impresarul Ana Maria Prodan l-a pocnit pe antrenorul gazdelor, Dan Alexa, lăsând o ţară întreagă cu gura căscată. Aşa ceva era de neconceput pentru comunităţile sau oamenii care încă mai respectă morala tradiţională! "Bărbatul adevărat se cunoaşte după pălărie" - spunea Leşe. Lipsa de reacţie a lui Alexa dovedeşte nu numai că nu are pălărie, dar şi că sub claia de păr de hippie obosit nu prea are mare lucru. Departe de mine intenţia de a despica firul în patru într-o chestiune în care se pot face infinite speculaţii ce pot fi total neavenite sau deranjante pentru soţul agresoarei, Laurenţiu Reghencampf, dar un lucru este clar: aşa ceva nu se face! Şi mai spunea Leşe că lângă copii, să le cânte cântece de leagăn, trebuie să stea mama, nu tata! Trimiterea directă era probabil spre "tăticii" care-şi iau concedii maternale şi se angajează să schimbe pamperşii din puturoşenie sau pur şi simplu pentru că nevestele lor au salarii mai mari!
Zilele acestea am asistat la câteva meciuri de tenis disputate pe moderna arenă de pe strada Barajului în cadrul Turneului Internaţional ARGEŞ CUP. Acolo am rămas interzis văzând comportamentul total necivilizat al unor aşa-zişi sportivi fără performanţe, dar cu pretenţii nejustificate de Simona Halep. Sâmbătă, o fetiţă "nervoasă cu nervii" a dat cu racheta de zgură distrugând terenul şi apoi a tras şi nişte şuturi zdravene prin care a dărâmat suportul de umbrelă de la banca de odihnă. Avertizată de arbitrul Herve Madramany, a avut o atitudine total ireverenţioasă, silindu-l s-o raporteze la arbitrul principal, Andrei Bardan. Aparţinătorii n-au avut reacţie, de parcă totul ar fi fost absolut normal cu capricioasa vedetă în devenire. Duminică, acelaşi arbitru francez a avut de furcă din nou cu o altă "stea în devenire" care, nemulţumită de decizia sa, l-a firitisit cu un "Mama lui de arbitru!...". Herve, care i-ar fi putut fi tată, dar l-a ferit Dumnezeu de o astfel de pedeapsă, este bun cunoscător al limbii române şi i-a răspuns cu calm, deşi ar fi putut s-o elimine din turneu. N-a fost nevoie, căci adversara a trimis-o acasă!... La plecare, mămica ei - care fusese avertizată de Madramany să nu mai dea indicaţii în timpul jocului - a felicitat-o în bătaie de joc pe învingătoare, urându-i un succes despre care a spus că se îndoia. Deci, cine încurajează astfel de porniri stricând rânduielile?...
Deocamdată am să mă opresc aici, dar nu înainte de a reitera apelul extraordinarului Grigore Leşe de trezire a naţiunii la realitate. Altfel ne mănâncă urşii pe care guvernanţii noştri îi protejează mai abitir decât agoniseala şi vieţile oamenilor care - chipurile! - sunt garantate de Constituţia României, pe care o calcă în picioare cu o inconştienţă condamnabilă!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It