EDITORIAL AMOS NEWS - Criza PSD continuă

Adrian Năstase publică un "Apel către social democraţi" preluat pe site-ul de fonfleuri "stiripe surse.ro" sub titlul "Adrian Năstase face praf PSD". În fapt, avem de-a face cu un document articulat, folositor celor care mai au resurse să participe la refondarea acestui partid. Trebuie să adaug că "Apelul" lui Adrian Năstase apare după succesive momente de panică şi pierdere, încheiate cu catastrofa de la europarlamentare. A fost o înfrângere rezultată din zeci de mişcări greşite, dar şi dintr-o uriaşă campanie de comunicare anti-PSD, atât în ţară, cât şi în străinătate, atât cu mijloace obişnuite, cât şi cu tehnici moderne şi prin diversiuni spectaculoase.
Nu am fost un pesedist. În anii de după '90, am fost unul dintre cei care au ţinut frontul în faţa "activului de partid şi de stat" şi a fostelor structuri de putere ale României socialiste. Nu sunt nici acum un susţinător al PSD. Atâta doar că trecerea anilor m-a mai liniştit. În anii '90, ne mâna o dorinţă nebună de schimbare. Acum, mă colindă nevoia de echilibru. Culmea este că mulţi dintre cei care se aflau între beneficiarii şi moştenitorii comunismului şi între susţinătorii FSN-ului de atunci sunt astăzi duşmanii de moarte ai partidului dominat de figura lui Ion Iliescu. Ce să-i faci, se mai schimbă oamenii, se mai schimbă clanurile, pentru că se schimbă şi interesele!
Prin 1990-1994, dacă aş fi avut putere, aş fi desfiinţat PSDR. Plutea în aer o ură cumplită născută dintr-o dezamăgire pe măsură. Partidul lui Ion Iliescu încălecase România. Culmea este că astăzi când minimalizarea (dacă nu chiar desfiinţarea) PSD-ului a devenit un scop şi o modă pentru proletariatul digital, exact acum sunt convins că PSD-ul trebuie să existe. România are nevoie de un partid de stânga care să apere lumea săracă, lipsită de orice protecţie în faţa capitalului românesc aşa de mic cum este, dar mai ales a celui străin. Ca să existe un asemenea partid, ca să facă faţă disputelor poltice, el trebuie să iasă din tiparele PSD-ului de altădată. Adică să se modernizeze. Cu un uragan stârnit pe Facebook de băieţi şi de propagandişti de profesie nu poţi lupta cu discursul de revoluţionar al lui Codrin Ştefănescu şi nici cu aroganţa enervantă a lui Nicolicea. Nu te poţi pune cu parul şi nici cu toporul împotriva diversiunilor de pe Facebook. Din acest punct de vedere, perioada de domnie a lui Liviu Dragnea corespunde cu pierderea bătăliei pe internet. PSD-ul a fost călcat în picioare şi a răspuns rar sau, cel mai adesea, s-a făcut că nu pricepe, crezând că valul acesta de fake-news şi diversiuni va trece şi nu va lăsa urme.
După săptămâna de groază urmată alegerilor europarlamentare, situaţia s-a mai calmat. PSD-ul nu s-a făcut bucăţele, alegătorii săi ameţiţi de propagandă s-au mai trezit, iar partidul a ajuns la o conducere legală şi cât de cât stabilă. Nu de mare viitor, dar pe moment, stabilă. Apariţia neaşteptată a lui Orlando Teodorovici în poziţia de preşedinte executiv a fost o mişcare care a lăsat membrii PSD cu gura căscată. Acum dă din aripi zvonul că Teodorovici ar candida pentru preşedinţia României, în tandem cu Viorica Dăncilă ca premier. Nu se potrivesc nici ca pereche la o petrecere, necum într-un tandem electoral. Şansele sunt mai degrabă de scenetă umoristică. Tandemul arată mai degrabă scos din pălărie în seara premergătoare alegerilor. Vrăjeala lui Orlando Teodorovici, încheiată adesea cu o smucitură, mai ales când nu mai găseşte o continuare, în loc să-i folosească primului ministru, o trage înapoi pe toate planurile. Omul acesta nu este pregătit de niciun fel pentru o asemenea poziţie, soluţiile sale la Finanţe se clatină şi nu ştim dacă nu cumva ascund un dezastru, iar credibilitatea sa la electoratul PSD, mai ales în spaţiul rural, nu depăşeşte bancurile şi glumele proaste. Aproape nimeni nu-l percepe ca un adevărat pesedist.
Revin la "Apelul" lui Adrian Năstase. Pentru PSD-işti, el este un document politic de referinţă. Abia când cele patru mari greşeli identificate de Adrian Năstase vor fi privite cu seriozitate, abia atunci ar putea începe reînnoirea PSD. Greşelile făcute în materie de resurse umane (criză mare de personalităţi, profesionişti şi intelectuali de prestigiu în partid), de management (o ploaie de măsuri caraghioase avansate şi retrase) şi de comunicare (incapacitatea de a contracara isteria #rezist şi #declic) nu mai pot continua fără a ajunge mai jos decât în momentul de faţă. Cât priveşte criza de identitate a PSD, nu am nimic de zis. Liderii PSD-ului au dus partidul într-o asemenea fundătură, tot ei ar trebui să se strângă şi să găsească o soluţie! Altfel se duce pe copcă şi puţina istorie pe care PSD-ul a scris-o în cronica României moderne!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It