Editorial LA ŢINTĂ - Povestea cu "cocoşul roşu" continuă să bântuie România...
Da, acesta este adevărul, pe care trebuie să ni-l asumăm: "securismul" rămâne obsesia perpetuată printre compatrioţi! Şi asta după aproape trei decenii de la aşa-zisa prăbuşire a comunismului pe meleagurile mioritice. Dacă în primele luni din 1990, întrebarea "Ce-ai făcut în ultimii cinci ani?" părea legitimă cât timp era adresată celor care făceau pe dracu-n patru să intre în noile structuri de putere ale "capitalismului sălbatic" botezat aşa cu mânie proletară de papaşa Ion Iliescu, acum problema s-a acutizat. În ecuaţie intră părinţii şi, de ce nu, chiar şi bunicii! Şi totul pentru ce?... Simplu: pentru tot ceea ce s-a întâmplat după respingerea Proclamaţiei de la Timişoara, care propunea marginalizarea comuniştilor şi securiştilor care terorizaseră întreaga populaţie a României decenii la rând. Atunci s-a dovedit că tema revoluţiei era una falsă şi că bănuielile privind o lovitură de stat încununată cu condamnarea şi executarea cuplului dictatorial Ceauşescu erau întemeiate. Însă teama de normalitate a populaţiei speriată de schimbări radicale, a favorizat câştigarea alegerilor din "Duminica Orbului". După ce gaşca "emanaţilor" a declanşat avalanşa de minciuni prin care căuta să capete un pospai de legitimitate chiar şi închizând graniţele pentru monarhul legitim al ţării, totul a intrat pe drumul pe care ne aflăm acum. Declaraţiile pe proprie răspundere conform cărora candidaţii la alegeri nu colaboraseră cu structurile opresive ale Securităţii n-au fost altceva decât praf în ochii fraierilor chemaţi să voteze noii stăpâni ai ţării. Încă din acei ani abundau scandalurile cu lideri politici descoperiţi că au colaborat ori că au fost agenţi acoperiţi stipendiaţi de structurile poliţiei politice comuniste. Cei puţini care au fost marginalizaţi au fost cei care n-au reuşit să cadă la pace cu noile structuri care au preluat din mers atribuţiile instituţiei ce-şi schimbase doar numele şi uniformele, însă nu şi năravurile. Ca să n-o mai lungim, adolescenţii recrutaţi încă din licee de către zeloşii agenţi ai fostei Securităţi şi-au intrat "în pâine" şi acţionează acum la maturitate în slujba stăpânilor lor, stârnind derută şi dezbinându-i pe oamenii de rând, pentru a rămâne acea masă de manevră necesară obţinerii voturilor ce conferă oricărei puteri aparenţa de corectitudine democratică. Iar dacă vreţi dovezi, analizaţi rolul protocoalelor declarate neconstituţionale încheiate de către DNA cu SRI şi alte structuri ale serviciilor secrete. În motivarea Curţii Constituţionale scrie negru pe alb că SRI nu are dreptul să desfăşoare anchete penale şi să producă probe pentru astfel de procese. În ţările civilizate, încălcarea Constituţiei este tratată ca o crimă. La noi a intrat în cotidian, fiind ignorată, ca nu cumva să se ajungă la condamnări ce ar putea deranja cumva întregul sistem clădit cu migală de Iliescu şi Băsescu şi întreţinut acum de Iohannis. Cui servesc toate astea, este evident pentru oricine n-a ajuns din interes personal sclavul lozincilor ce sunt parte a diversiunilor desfăşurate de partide în luptele pentru ciolanul puterii!
Acestea se accentuează în anii cu alegeri, cum este cel actual, în care vom avea europarlamentarele şi prezidenţialele. Câteva exemple sunt mai mult decât relevante. Mai întâi, preşedintele Klaus Iohannis blochează bugetul naţional aprobat de Parlamentul României, considerând că astfel îşi va adăuga puncte electorale pentru câştigarea unui nou mandat în toamnă. Fostului "premier zero", Dacian Cioloş, îi face, de asemenea, zâmbre fotoliul de la Palatul Cotroceni. Cocoţat în fruntea unui partid intitulat PLUS, despre care adversarii spun că ar fi un MINUS URIAŞ, aleargă şi după iepurele care întruchipează un mandat de europarlamentar. Pentru care unii îl creditează cu şanse reale să încurce destule socoteli, deşi el şi oamenii din jurul său sunt taxaţi drept securişti şi chiar neocomunişti prin ideile promovate, inclusiv aceea de desfiinţare a proprietăţii, de renunţare la locuinţele personale în favoarea celor comune şi la cumpărarea de autoturisme particulare. Stratega Ioana Bogdan pare să vină din altă realitate pe care unii ar eticheta-o drept colhoznică sau de filiaţie orwelliană. Aşteptăm ca următorul pas să fie cel al decretării obligaţiei de a ne întoarce la natură şi de a trăi după preceptele MISA, pe care unii dintre ei se spune că le-ar accepta drept religie de viaţă. Oricum, Dacian Cioloş a intrat în război cu liderul social-democrat Liviu Dragnea, şeful coaliţiei de interese care guvernează acum România. Cei doi se acuză reciproc de comunism, iar Cioloş îi cere lui Dragnea şi celor din conducerea PSD să semneze declaraţii pe propria răspundere că n-au colaborat cu "băieţii cu ochi albaştri de la Secu". "Cine e Cioloş?", a făcut pe niznaiul don Liviu, mimând un lapsus, de parcă nu l-ar fi votat cu toţi ai săi să fie premier după demisia lui Ponta. Pentru mine, schimbul de replici dintre cei doi mi s-a părut a fi de categoria "clasei zero", din jocurile copilăriei, când "cocoşeii" se înfruntau cu vorbe grele şi, la final, decretau: "Cine zice, ăla e!" Şi că rămâne un mod de viaţă şi pentru claponi...
Cei pomeniţi mai sus au o anumită notorietate dată de modul în care ne-au influenţat tuturor vieţile până în punctul în care ne-am lehămetisit de mofturile lor. Şi ceea ce este valabil la Bucureşti, nu poate fi ignorat nici la Curtea de Argeş. Ar fi de-a dreptul scandalos să zicem că la noi, în fundul ăsta de ţară, e altfel. Nici pomeneală: avem şi noi "faliţii" noştri - vorba lui Caragiale, care cândva au fost "cocoşi roşii", oricât se chinuie ei să ne convingă că ar fi nişte vivandiere pocăite, intrate pe calea bisericii după ce s-au lepădat de trecutele păcate! Spun asta pentru că am eu convingerea că schimbarea ţoalelor nu semnifică obligatoriu şi plasarea pe alte coordonate ale principiilor de viaţă. Mie mi-este de ajuns să analizez de unde-au plecat unii dintre cei ce ne conduc, ce avere au făcut - într-un cuvânt - cum s-au descurcat în viaţă, pentru a fi extrem de sceptic cu acordarea de penitenţe sau de certificate de bună purtare. Spun asta după ani de muncă în presă, timp în care mi-a fost dat să aud multe poveşti care m-au determinat să-mi schimb impresia despre unii oameni, pe care-i preţuisem cândva. Am fost dezamăgit, dar m-am împăcat cu adevărul, acceptând truismul că "dracu' nu face mănăstiri". Iar cine este Aghiuţă, ştim cam toţi, numai că unii ne prefacem că n-avem habar, pepetuând astfel povestea cu "cocoşul roşu"!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
