Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 08:02

Editorial LA ŢINTĂ - Spiritul civic este în letargie la Curtea de Argeş!

Această constatare este un truism. Adică un adevăr care nu mai trebuie demonstrat. Concitadinii sunt total dezinteresaţi de ceea ce se întâmplă în Oraşul Regal! Administraţia municipală organizează dezbaterile publice impuse de lege, însă participarea cetăţenească este palidă. Asta dacă este să fim blânzi, deoarece de cele mai multe ori lipseşte cu desăvârşire! Ultima dovadă în acest sens am avut-o marţi. Atunci, în data de 19 februarie, s-a desfăşurat o şedinţă importantă a Adunării Generale a Acţionarilor. În care punctul de bază pe ordinea de zi era validarea celor cinci membri ai Consiliului de Administraţie de la S.C. AQUATERM AG '98 S.A. Firma în cauză deţine monopolul serviciilor de apă şi canalizare din Curtea de Argeş şi câteva localităţi din zonă. Deşi de-a lungul timpului au existat adevărate cruciade organizate împotriva creşterii costurilor acestor servicii, marţi n-am văzut măcar un cetăţean în sala de şedinţă. Care fusese anunţată de ziarul nostru de vreo câteva ori şi materialele în cauză erau şi la dispoziţia internauţilor pe site-ul nostru. Spun asta pentru că mulţi concitadini preferă acest mediu pentru a-şi manifesta nemulţumirile faţă de calitatea serviciilor şi faţă de posibilitatea majorării tarifelor. Asta când nu vin s-o facă direct, la sediul redacţiei noastre, unde ne cer să le apărăm interesele. Tocmai de aceea este cel puţin ciudată această absenţă de la şedinţa A.G.A. Practic, se poate concluziona fie că oamenii sunt dezinteresaţi de subiect, fie că au totală încredere în acţionarii care se confundă cu membrii Consiliului Local Curtea de Argeş, pe care i-au votat la alegerile din primăvara anului 2016. Într-o societate normală - cum nu este cea în care trăim - ar fi fost OK. Dar nu este cazul! Şi nici nu este normal ca mai apoi, când li se pare că le sunt afectate interesele şi li se umblă la buzunare, să-i bage în lături pe consilierii locali, pe primar şi angajaţii administraţiei municipale şi chiar pe conducătorii de la AQUATERM. Vă rog să observaţi că n-am pomenit ceva despre acea Fata Morgana, poreclită pretenţios Societate Civilă. Care la noi este o damă de consumaţie, câtă vreme este scoasă la produs numai pentru a aduce avantaje personale sau de grup! Asta dacă s-o fi născut şi n-o fi vreun avorton... Personal nu exclud nici posibilitatea ca anumite cercuri oculte să fi fost informate că totul se decisese dinainte în spatele uşilor închise şi transmiseseră recomandarea de a nu se irosi în lupte imposibil de câştigat. Chiar şi-aşa, eu consider că ar fi fost interesant pentru fiecare votant să vadă cum i se apără interesele în A.G.A. de la AQUATERM!
Marţi am primit confirmarea unor lucruri pe care le ştiam, dar nu le puteam proba cu dovezi irefutabile. Mă văd silit să repet nişte semnalări publicate deja în paginile ziarului nostru. S-a spus, de pildă, că se fură apă la greu. Eu sunt convins că s-a exagerat când s-a avansat procentul de 80% din producţie. Dar fenomenul există! Şi nu neapărat pentru că onorabilul Răzvan Bădescu a reacţionat nepotrivit când unul dintre noii membri ai C.A., Mihai Stoicescu, a îndrăznit să nominalizeze printre obiectivele sale limitarea acelor furturi. Până la un punct l-am înţeles pe juristul de la AQUATERM, care este şi şef pe la Serviciul Comercial, unde se facturează consumurile de apă. Dar a spune că dumnealui şi colegii se chinuie zadarnic de vreo trei decenii să facă acest lucru, sună a autodenunţ! În primul rând, nu cred că dumnealui lucrează la amintita societate de 30 ani. Pentru că - din câte-mi amintesc - a fost angajat atunci când Ion Bolovan a preluat funcţia de director, prin vara lui 2002. Şi i-a fost om de bază până la pensionarea din primăvara lui 2017. Probabil luat de val, dumnealui a scrântit-o cu socoteala, căci diferenţa dintre 2019 şi 2002 nu dă 30, cel puţin în aritmetica pe care eu am învăţat-o. Iar a recunoaşte deschis că după trei decenii n-ai reuşit să-ţi atingi obiectivul şi că încă mai sunt spălătorii auto care plătesc lunar cât un apartament banal pentru apa consumată, parcă sună a altceva!... Dac-aş fi răutăcios, aş spune că atunci când recunoşti aşa ceva, ori eşti fraier ori vrei să fraiereşti. Asta pentru că n-am dovezi pentru a-i crede pe cei ce afirmă că acela care declară aşa minunăţie dintr-o funcţie de responsabilitate ar fi complice cu hoţii de apă... Mai mult, am mai auzit şi cum Ion Şerban spunea că la AQUATERM au fost angajate pe posturi călduţe şi bine plătite nevestele, copiii, amantele, rudele puternicilor oraşului. Şi că asta ar fi explicaţia apariţiei găştii care a asigurat imunitatea conducerii. Iar Răzvan Bădescu este unul dintre cei ce cunosc foarte bine situaţia de acolo. Şi şi-a ieşit din fire înţelegând că vremea haiduciei şi a bunăstării unora poate să apună după instalarea Consiliului de Administraţie. Iar când dau glas acestei bănuieli, o fac pentru că Mihai Stoicescu mai dezvăluia şi uluirea ce-l cuprinsese aflând că unei femei de serviciu de la SPPTO i se oferea un salariu lunar de vreo 2.900 lei, iar unui instalator de la AQUATERM, doar 2.100 lei. Şi cerea ca situaţia să se schimbe, chiar apelându-se la restructurări de personal! Ceea ce însemna că unii dintre "hârţogarii" firmei riscau să fie puşi pe liber...
Aş putea continua la nesfârşit cu alte exemple cunoscute foarte bine de angajaţii firmei, dar şi de unii din afară, inclusiv acţionarii care fac "ciocu' mic" ca să nu dea de dracu'! Sarcina membrilor Consiliului de Administraţie - Claudia Mihăilescu, Adriana Ciorbaru, Dumitru Giuclea, Mihai Stoicescu şi Ionuţ Andrei - nu va fi deloc uşoară. Prin oraş se bârfeşte că fostul consilier local PSD Claudia Mihăilescu va fi numită administrator executiv interimar. Dar pe cine dintre concitadini îi mai interesează chestiile astea, cât timp n-au motive să facă scandal pentru că s-ar fi majorat tariful ori că AQUATERM-ul va fi dat cine ştie cui?...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It