Editorial LA ŢINTĂ - La Mulţi Ani, România!

Sâmbătă se va împlini un veac de când 100.000 români au decis "într-un singur cuget şi-o simţire", la Alba Iulia, ca toate teritoriile istorice pe care le locuiau să revină la pieptul Mamei Ţară. Astfel au uzat de dreptul pe care şi-l câştigaseră prin jertfe de-a lungul zbuciumatei lor istorii. Atunci se izbândea visul lui Mihai Viteazul, care în luna mai a anului 1600 aducea sub sceptrul său Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. Mica unire pe care a realizat-o el atunci n-a rezistat loviturilor puterilor străine coalizate şi eroul neamului nostru a fost asasinat la 9/19 august 1601 pe Câmpia Turzii. Vechii cronicari şi apoi iluminiştii au întreţinut flacăra speranţei în realizarea unităţii celor ce "de la Râm se trăgeau", vorbeau aceeaşi limbă, se închinau aceluiaşi Dumnezeu şi locuiau pământurile moştenite de la strămoşii comuni. Şi asta cu atât mai mult cu cât în unele teritorii erau socotiţi "populaţie tolerată", lipsită de drepturi. Faptul că n-au renunţat la ceea ce li se cuvenea, le-a adus noi suferinţe şi noi jertfe. În luna mai 1848, la Alba Iulia s-a auzit voinţa reprezentanţilor neamului nostru care au tunat din mii şi mii de piepturi: "Noi vrem să ne unim cu Ţara!". Însă abia după Primul Război Mondial se creaseră condiţiile favorabile îndeplinirii obiectivului naţional prioritar după obţinerea independenţei şi proclamarea Regatului României. La 1 Decembrie 1918, tot la Alba Iulia, prin hotărârea adoptată de Marea Adunare, s-a realizat actul istoric al Unirii şi s-au rotunjit hotarele a ceea ce s-a numit România Mare. Lupta pentru recunoaşterea internaţională a acestui drept istoric al poporului nostru a fost lungă şi n-a încetat nici în prezent. Regina Maria a fost exponentul cererilor noastre pe lângă toate puterile învingătoare, trecând chiar şi Oceanul, iar Ion I.C. Brătianu a obţinut până la urmă, de la Conferinţa de pace de la Paris, documentul care ne făcea dreptate istorică, după ce a acceptat să cedeze Serbiei o parte din Banatul nostru pentru protecţia Belgradului. Un act de justiţie frânt cu brutalitate în anul de jale 1940, când Hitler şi-a dat mâna cu Stalin şi Mussolini pentru a ne ciunti hotarele şi a face parte Uniunii Sovietice, Ungariei horthyste şi chiar Bulgariei. 

Nu voi continua să inventariez teritoriile şi populaţia care ne-au fost răpite, dar ţin cu tot dinadinsul să atrag atenţia asupra faptului că unii nu se împacă nici acum cu realitatea. Pentru noi, 1 Decembrie este sărbătoare naţională, pentru o parte din etnicii maghiari susţinuţi puternic de Budapesta, care a revenit la politica revanşardă, este zi de doliu naţional. Unii dintre politicienii maghiar anunţă că veacul de suferinţă pentru conaţionalii din România va lua curând sfârşit. Numai un idiot sau un trădător de neam şi ţară poate crede că pretenţiile politicienilor ce sfidează Constituţia României şi li se permite să bată cu pumnul în masă cerând autonomia aşa-zisului Ţinut Secuiesc sunt teribilisme ale unora cu minţile tulburate de palincă!... Din păcate, impotenţa politicienilor noştri - pe de o parte - şi inconştienţa unora care se cred buricul pământului şi vor să decidă din stradă destinul naţiunii se constituie în elemente favorizante politicilor iredentiste. Iar modul în care se comportă spiritele înfierbântate din diaspora, care vor să facă scandal la aniversarea Centenarului Marii Uniri şi să pună ROMÂNIA într-o lumină proastă în faţa lumii, este total nepotrivit şi serveşte scopuri străine de cele enunţate. Pentru mine este greu de înţeles cum îşi permite o minoritate aiurită să vorbească despre drepturile omului consfinţite prin democraţie, ignorând cu bună ştiinţă faptul că principiul de bază al acesteia este acela că majoritatea decide. Asemenea atitudine nu poate fi definită decât neocomunistă, deoarece spune cu alte cuvinte "Cine nu e cu noi, este împotriva noastră!". Dacă diaspora şi susţinătorii ei din ţară vor să organizeze proteste, s-o facă, respectând legea, dar după 1 Decembrie! Altfel teamă mi-e că duminică vom ajunge să ne fie ruşine să ne privim în ochi. Şi poporul ăsta nu merită aşa ceva, pentru că istoria ne obligă la a ne face datoria ca România să dăinuie peste milenii. Obiectivul nu se poate realiza prin dezbinare. Deci, să strângem rândurile şi să-i urăm din adâncul inimilor: La Mulţi Ani!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!