Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 13:39

Editorial LA ŢINTĂ - "Mă vezi c-un ochi, te văd cu doi!"

Aşa se jură pe labă de iepure şeherezadele politicii mioritice că i-ar fi zis lui Trayan Bey o jună blondă, pe vremea când era tare şi mare în acel Topkapî care este Cotroceniul bucureştean. Şi după ce n-a mai rămas ceva de taină între ei, baiadera a ajuns vizir şi şi-a câştigat renumele de Yatot, fără teamă de Yedikule ("Închisoarea celor şapte turnuri"). Kismet (soarta) i s-a schimbat după mazilirea lui Trayan Bey. Care fie că a picat sub priviri de vultur, ce vedeau în el doar o pradă, uitând ce-i datorau, fie sub ochi lipsiţi de lumină. Yatot i-a rămas credincioasă lui, întărind jurământului şi în Divan, atunci când şi-a atins năsucul cârn cu degeţelu-i fin, atât de mângâietor cândva... Şi nu şi-a dezlegat limbuţa nici la "Beciul Domnesc", chiar dacă a priceput că stăpânul de altădată nu mai avea ochi pentru ea. Ca să scape de întristare, amărâtă şi părăsită, s-a îndepărtat atât de mult, încât nenea Traian n-o mai poate vedea nici cu ocheanul lui de pirat politic prin junglele de dincolo de Ocean. Aşa că nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să-şi verse prin vorbe grele veninul adunat în anii de exil din palatul ce-i devenise tare drag.

Oftica lui vine de la urmaşul instalat acolo, care degeaba se chinuie să-l imite ca să-i vadă pe ceilalţi cu un ochi, lucru imposibil pentru cel ce nu-i dăruit de la natură cu asemenea defect. Şi nu pricepe în ruptul capului cum de-a repetat Herr Klaus greşeala lui şi a făcut gaşcă tocmai cu Codruţa, supranumită "Temniţa", care deja osteneşte să-i taie craca de sub picioare ori de sub fund - cum preferaţi. Şi asta în condiţiile în care se pierde în hărţuieli cu Liviu, zis "Emirul roşu", cel care-l face pe faţă mafiot. Păi cum să nu râdă nea Traian auzind aşa gogomănie, el care ştie mai bine decât oricine ce presupune asemenea titlu de nobleţe în politica dâmboviţeană?... Singura dilemă ar fi aceea dacă-l laudă ori dacă-l bârfeşte, transformându-l într-un Bau-Bau. Ceea ce nu-i poate ierta Traian Bey lui Klaus Langsam ("Încetişor") este misoginismul înverşunat ce-l împinge să se lupte cu femei ca Vasilica Viorica ori cu Lia Olguţa şi care l-a pus în posturi delicate fie când i-a solicitat uneia demisia, fie când s-a luat la bani mărunţi cu alta. 

Fostul chiriaş de la Cotroceni mai dă de înţeles din când în când că poate s-ar fi retras, dacă ar fi lăsat în urmă oameni capabili să rămână călare pe situaţie. Nu de alta, dar pe Victor Ponta, chiar dacă l-a "rezolvat" pe Mircea Geoană şi pe Crin Antonescu "Căcărău", nu-l poate privi altfel decât pe vremea când era premier şi-l poreclea Miau-Miau. Faptul că preia acum partidul nepotului lui Ninel Diaconu, fostul primar de Curtea de Argeş, îi provoacă un zâmbet compătimitor, de genul acelora cu care predecesorul, papa Nicuţ, îi gratula pe vreunul pe care-l considera a avea ceva lipsuri la "cutiuţă", umilindu-i înţelept-îngăduitor: "Săracu'..." La fel de ridicol i s-a părut şi anunţul că octogenarul Ion Iliescu, zis "Emanatul", ar trudi la lansarea unui nou partid, pe care nu-l poate privi decât pe unul al mumiilor. Foarte adevărat, acum aproape 30 ani, papaşa Ivan Ilici a fost privit de poporul român cu ambii ochi şi a obţinut mai multe mandate decât i s-ar fi cuvenit legal, pentru că alegătorii au fost slabi la socoteală, aritmetic vorbind. Şeful cel mare i-a privit pe tovarăşi cu un ochi în decembrie 1989 şi în anii care au urmat, pentru că al doilea era înlăcrimat după comunism. În compensaţie s-a oferit ca "preşedinte pentru liniştea noastră", pledând cu morţii loviturii de stat anticeauşiste şi cu cei ai mineriadelor. Care au ajuns acum să-i bântuie bătrâneţile târzii şi să-i tulbure ceiuţul fiert la samovarul adus din depărtările "măicuţei Rusia". 

Subiectul este atât de vast încât nu l-am epuiza ani la rând. Fiecare dintre noi, numai dacă privim în jur, vom avea o sumedenie de exemple pentru ilustrarea proverbului din titlu. Ceea ce trebuie să înţeleagă cei mai mulţi dintre noi, dacă nu chiar toţi, este faptul că lumea s-a jigodit atât de rău, încât aşteaptă să fie văzută cu un ochi de cei puternici, ca să-i vadă cu doi. Dar nu oricum, ci orbi!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It