LA ŢINTĂ: Jos măştile!

Ăsta e mesajul transmis politicienilor la votul de duminică de cele peste 11 milioane de români. "Poporul are întotdeauna dreptate", a remarcat trist Victor Ponta, după care şi-a recunoscut înfrângerea în faţa lui Klaus Iohannis. Dacă va dovedi prin fapte că n-a fost doar o declaraţie politicianistă, liderul PSD poate avea viitor în cariera aleasă. Eu cred că este prea inteligent pentru a nu trage învăţămintele de rigoare din păţaniile lui Adrian Năstase şi Mircea Geoană. Acum totul depinde de tăria sufletească pe care o va dovedi în aceste momente grele, în care s-a trezit lovit de cei care-l ridicau în slăvi ieri. Trebuie să cureţe partidul de jigodiile veleitare, să-l smulgă din bolşevismul tradiţional şi să-l pună pe drumul socialismului european. Altfel se poate duce la pescuit, dacă automobilismul nu-l mai atrage, conştientizând cât e de greu să aibă în dreapta un coechipier de încredere.

Ca şi Victor Ponta, Klaus Iohannis se confruntă cu un CHIL de probleme. Este vorba despre Corupţie, Hoţie, Impostură, Lene - patrulaterul tarelor clasei politice, cu toate derivatele lor, care ne-au produs atâtea suferinţe fiecăruia dintre noi în ultimul sfert de secol. Dacă va fi lăsat să depună jurământul de preşedinte, trecând de obstacolele numite Î.C.C.J. şi C.C.R., va trebui să facă echipă cu guvernul, oricare ar fi acela, pentru a conduce România pe drumul spre civilizaţie, prin lucruri bine făcute, aşa cum a promis. Varianta unu este Ponta, dacă premierul va avea tăria de a-şi onora promisiunile, ce ţin în primul rând de angajamentele asumate în campania electorală, de picare a  Legii amnistiei şi graţierii în forul legislativ suprem şi dacă îi va demite pe cei vinovaţi de organizarea scandalos de proastã a votului în diaspora. Premierul este însă la mâna parlamentarilor coaliţiei, care vor căuta să-şi protejeze propriile piei de ameninţarea puşcăriei. Vorbesc despre cei intraţi deja în vizorul DNA care, să fim înţeleşi, beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la condamnare. "Nimeni nu e mai presus de lege" - este scris în Constituţie şi dacă se găseşte cineva care să conteste acest precept, nu are ce căuta în forul legislativ suprem al ţării! Pe de altă parte, trebuie remarcatã demisia ministrului de Externe,Teodor Meleşcanu, care a înţeles cã, la numire, i s-a încredinþat rolul victimei. Acum e rândul ambasadorilor responsabili, cu atât mai mult cu cât Comisia Europeană a formulat o cerere imperativã a anchetãrii modului în care s-a organizat şi desfãşurat procesul electoral pentru românii din afara graniţelor ţãrii. Dacă însă au avut ordine să-i trateze cu sictir pe compatrioţii din diaspora, să-şi împartã împreună cu şefii lor responsabilitatea de a fi încălcat dreptul constituţional la vot. Tradus pe înţelesul tuturor, să-şi dea demisia de onoare şi să se pună urgent, în ţară, la dispoziţia organelor de cercetare.

Mărturisesc că eu n-am crezut în victoria lui Iohannis şi rămân convins că mai degrabă a pierdut Ponta, din cauza oamenilor cu care s-a înconjurat. Şi când spun asta mă gândesc în primul rând la minciunile privitoare la autostrada Bascov-Sibiu, prin Curtea de Argeş. Judeţul nostru, cel umilit de Liviu Dragnea şi ai săi, prin transferarea deconcentratelor spre altele, golindu-l de conţinut, care are în Dacia-Renault unul din marii contribuabili la bugetul naţional, a fost sacrificat, pentru a se sluji interesele baronilor roşii. Argeşenii au votat însă majoritar pentru Ponta, dând o palmă morală conducerii PSD, care şi-a bătut joc de ei. Acum îl aşteaptă pe Iohannis să facă autostrada, care i-ar scurta drumul spre casă. Dar să nu uite preşedintele ales că are în spate povara speranţelor tuturor românilor, nu numai a celor care l-au votat. Dacă-i dezamăgeşte, s-a terminat, aplauzele se vor transforma în huiduieli. Prezenţa masivă la urne a dat semnalul că poporul nu mai este dispus să se lase tratat cu aroganţă, înşelat şi umilit. Gata cu compromisurile, cu înşelăciunile şi şantajele, deci - cu toţii la muncă!

Pin It