Editorial LA ŢINTĂ - Mai bine pentru mai mulţi
Acesta este principiul după care ne-ar plăcea să acţioneze aleşii noştri. Numai că destui dintre noi uităm că nu ne învrednicim s-o facem, la rându-ne. Egoismul de sine rămâne un păcat care loveşte fără să aleagă şi care găseşte destule cugete slabe şi printre oamenii de rând, lehămetisiţi de lipsuri şi de şiruri parcă nesfârşite de deznădejdi. Aşa se întâmplă ca unii să trateze propria persoană ca pe un centru al universului. Nu vreau să filozofez, dar mă izbesc zilnic de oameni care au maxime pretenţii faţă de alţii şi minime faţă de ei înşişi. Scriu aceste rânduri năpădit de gânduri triste. Şi pentru că suntem în Săptămâna Patimilor, voi exemplifica doar cu situaţii, nu şi cu nominalizări. Nu pentru că aş vrea să menajez pe cineva, dar teamă mi-e că aş putea omite persoane importante sau că nu mi-ar ajunge spaţiul tipografic ca să-i notez pe toţi de care mi-aş aminti.
Ne-am convins cei mai mulţi dintre noi că există specimene care nu acceptă să fie neluate în seamă. Pentru ele este de preferat mai degrabă să fie puse la stâlpul infamiei decât să nu fie pomenite. În mintea lor socotesc că atâta timp cât pot stârni măcar ura sau dispreţul înseamnă că există şi că, măcar pentru unii - contează!
Am trăit în ultimele săptămâni sub emoţia Centenarului Unirii. Dincolo de găunoasele manifestări patriotard-politicianiste sau de efervescenţa celor care s-au trezit că s-au născut ca să fie şi poeţi-declamatori, am descoperit şi fapte demne de remarcat. Iar dintre ele aş remarca înfrăţirile între localităţi din România şi Basarabia. Promotorul lor în Argeş a fost primarul de la Corbi, Virgil Baciu. Care a fost deopotrivă aplaudat şi înjurat pentru iniţiativa sa. Tipul nu este un lozincard teoretician, dovadă faptul că s-a scârbit de politică, s-a retras din fenomen şi-i ajunge să fie doar un român adevărat, ce nu poate rămâne insensibil la greutăţile fraţilor de peste Prut. Şi pentru că nu vrea să trăiască precum o stafie a strămoşilor, n-a ezitat să sprijine şi material nişte comunităţi frăţeşti sau nişte tineri de acolo. A băgat mâna în buzunarul propriu şi a oferit patru burse pentru ca adolescenţi basarabeni să-şi poată face studiile în România scutiţi de foame şi de alte lipsuri. Deocamdată n-am mai auzit s-o mai fi făcut cineva, dar poate că am eu probleme cu acest simţ... Şi aş îndrăzni să spun că nu-i puţin lucru, în condiţiile în care aflam de la Dragoş Boncea că un primar din Republica Moldova are salariu de circa 200 euro. Adică mai puţin decât salariul minim net al compatrioţilor din România. Iar dacă primarul Baciu dă burse unor tineri studioşi de peste Prut fiecare având jumătatea valorii salariului unui primar de localitate rurală de acolo, parcă ar trebui să cădem un pic pe gânduri... N-am să pomenesc nici picat cu ceară acum ce sume încasează nişte aleşi ai noştri cu funcţii de reponsabilitate publică, pentru că nu vreau să le fac amărâţilor noştri nişte Sărbători Pascale întunecate.
Un alt exemplu poate fi cel dat de deputatul PSD Mircea Drăghici. În primul său mandat a adus la Spitalul Curtea de Argeş o trusă laparoscopică, la care jinduiseră şi alte unităţi spitaliceşti. La vremea respectivă, concitadinii s-au bucurat gândindu-se că vor putea beneficia de serviciile medicale speciale ale aparatului în cauză. La un moment dat s-a anunţat că se făcuse deja prima operaţie cu trusa laparoscopică de către un medic de la Spitalul Militar Piteşti, că fusese un succes şi că medici de la noi vor merge la specializare ca s-o folosească. Numai că după entuziasmul de început s-a coborât repede cortina, ca un giulgiu peste ştiţi dvs. ce şi n-a mai scos cineva o vorbă despre asta, de parcă ar fi fost ceva ruşinos. Şi chiar a fost, căci trusa laparoscopică a zăcut ani la rând în nefolosinţă, din motive care ne scapă. Toate încercările de a afla ce se mai întâmpla cu ea au fost sortite eşecului. Vălul tainei s-a ridicat săptămâna trecută, când s-a organizat o conferinţă de presă la Spitalul din Oraşul Regal, în cadrul căreia am aflat că aparatura era viabilă şi că fusese utilizată cu succes într-o operaţie. Asta n-a prea contat pentru unii care au nişte chestiuni personale de reglat cu angajaţi ai unităţii. Şi astfel m-am trezit bălăcărit că am făcut un subiect din aşa ceva. Ba, mai mult, n-au ezitat să insinueze că aş fi fost cumpărat ca să ridic osanale unora interesaţi. Deşi nu sunt un fanatic religios, am dovedit truismul din chestia aia cu "Fericiţi cei săraci cu duhul...".
Fără a fi nici politician tributar ideilor populiste, consider că gesturi precum cele ale lui Virgil Baciu sau Mircea Drăghici dau oarecare sens realităţii uneori absurde în care trăim. Şi că pacea socială, bunăstarea şi toate celelalte ce ne dau impresia că ar merita să ne bucurăm de viaţă rămân obiective pentru fiecare om de bun simţ. Tocmai de aceea îmi doresc ca în Noaptea Sfântă a Învierii să luăm cât mai mulţi dintre noi Lumina Înţelegerii unor lucruri simple, care să ne ajute să trăim aşa cum merităm!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
