Editorial LA ŢINTĂ - "O făcură-n strada mare, galben ca lămâia..."
Parafrazând un vechi cântecel de inimă albastră, cam aşa se poate caracteriza ideea pusă în aplicare de către aleşii locali din Timişoara. Ei au decis prin HCL 371/2007 să interzică uscatul rufelor la vedere. Nicolae Robu este un tip citit, fost rector al Universităţii prin 2004, ales în 2012, pe listele USL şef al administraţiei municipale din oraşul de pe Bega şi mare susţinător al acestei măsuri. În consecinţă, unii care şi-au permis să-şi usuce rufele în balcoane au fost amendaţi cu sume de la 500 la 1.000 lei. Bineînţeles că oamenii s-au judecat ca să scape de sancţiunile băneşti abătute mai ales asupra unor amărâţi, pentru care nivelul maxim stabilit de aleşii urbei este unul scandalos de mare, dacă se pun în balanţă veniturile lunare pe care le încasează. Alţi bani, altă distracţie prin care au înregistrat noi pierderi bieţii oameni. Timişoara este un oraş care se poate mândri că este "fruncea" în multe domenii. Astfel, în data de 12 noiembrie 1884 a fost primul oraş din Europa în care iluminatul public era asigurat de 731 lămpi electrice incandescente cu filament de cărbune, pe un contract încheiat în 15 decembrie 1882 cu societatea Anglo-Austrian Bruch Electrical Co. Ltd. Şi tot în acel an era primul oraş de pe actualul teritoriu al României care asigura transportul în comun cu tramvaie cu cai! Cinci ani mai târziu, tot acolo se introducea şi alimentarea electrică, renunţându-se la tracţiunea băligoasă. Apoi, în 1893 cumpăra cu 200.000 florini uzina electrică, iar în 3 mai 1910 punea în funcţie uzina hidroelectrică proprie, cu trei turbine. Ca un arc peste timp, tot de la Timişoara a început şi mişcarea care a pus capăt dictaturii ceauşisto-comuniste, în decembrie 1989. Mai aproape de vremurile noastre, edilii aleşi de către cetăţeni vor să dea oraşului cucerit deja de bandele interlopilor ţigani o înfăţişare civilizată, europeană. Şi cum n-au interesul să-i bage în legalitate pe ăia sau nu pot, preferă să-i terorizeze pe cetăţenii de rând cu tâmpenia asta cu uscatul rufelor, din care mulg nişte bani pentru bugetul local. Sigur că majoritatea consilierilor locali sunt de dreapta, pentru că Timişoara este un astfel de fief. Dumnealor îşi spală rufele în familie, departe de ochii publicului, pentru că-şi permit, au cu ce! De amendat încearcă s-o facă organele de cercetare penală pentru alte chestii, ocazii cu care ies la iveală destule lucruri mai ruşinoase, câtă vreme se etalează boarfele rezultate din încălcarea legilor. Dar asta nu se pune, pentru că, deh, alesul poporului este os de dumnezeu politic, nu-i aşa?... Dom' primar Robu susţine interzicerea uscării rufelor amărâţilor la vedere. Pentru dumnealui nu contează că ăia care l-au votat poate că locuiesc în nişte cutiuţe construite în timpul lui Dej sau Ceauşescu şi nu au spaţiu pentru astfel de necesităţi. Iar ceea ce este şi mai îngrijorător e faptul că sindromul maimuţei, cel al imitării, s-a dovedit că bântuie încă România la greu, deoarece şi alţi primari au adoptat acest model. Şi, având în vedere majorările salariale de la primării şi teama de a creşte prea mult taxele şi impozitele locale pentru anii viitori, când vor fi alte alegeri parlamentare, prezidenţiale şi locale, este de aşteptat ca rufele ude să fie găina care fată ouă de aur pentru edili. Numai că dumnealor uită superstiţia aia cu visatul rufelor pe culme!...
Ce bine că noi trăim într-un Oraş Regal, cu primar social-democrat ales anul trecut, pentru care probabil că mai funcţionează lozinca "Mai bine pentru mai mulţi!" Mie-mi place să cred că don Costică Panţurescu va rămâne nepăsător faţă de iniţiativa omologului liberal de Timişoara, Nicolae Robu şi se va implica activ ca s-o stopeze la noi. Nu de alta, dar el domneşte peste fosta Cetate de Scaun a Argeşului, iar colegul Doru Dumitru Slătineanu, de pe Topolog, fost liberal, se poate lăuda că Tigveniul său a fost prima comună cu iluminat electric aprins de fiul satului, gen. Gabriel Marinescu, în perioada interbelică. Asta ca să nu mai spun că la 1359, aici, la Curtea de Argeş funcţiona prima Mitropolie Ortodoxă a Ţării Româneşti! Nu ştiu cât contează chestia asta pentru Panţurescu, pentru că - după câte-l cunosc - nu e dus la biserică mai des decât mine... Pentru el, ce e-n guşă, şi-n căpuşă, ce iubeşte - nu spune, iar ce urăşte - nu ascunde! Dar sunt convins că i se fâlfâie unde-şi usucă rufele concitadinii sau subordonaţii câtă vreme se mai poate respira în oraşul ăsta. Greu de spus cum ar reacţiona în cazul în care unii dintre copiii luaţi de suflet sau moşteniţi de la predecesori l-ar ruga să dea un ordin, să facă oarece, ca să le fie lor şi mai bine în viaţa asta, nu în aia în care se vor odihni la Cimitirul "Sfinţii Îngeri", administrat de cel mai gospodărit director de serviciu public, Ioan Ghiţă, importat cu mari sacrificii din satele unite ale Olteniei şi altoit aici, pe meleagurile noastre. Care, după cum am înţeles, se roagă să vină o iarnă cât mai grea, care să-i permită să-şi etaleze talentele mai puţin observate vara asta pe cariatele străzi mai mici sau mai mari pe care ne târâm zilele de azi pe mâine. Nu zic ceva despre aleşii noştri, pentru că şi-au îndeplinit misiunea când i-au săltat salariul, ca să-i resusciteze activitatea cotidiană. Iar dacă n-au reuşit, înseamnă că i-au dat prea puţin şi poate mai e nevoie de o spălare suplimentară a rufelor în familia cu care a făcut un mariaj politic de mare interes pentru viitorul lui. Uscatul n-ar mai fi o problemă pentru cei vizaţi, căci la sumele luate în calcul, s-ar mai putea renunţa la ceva boarfe purtate...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
