Editorial LA ŢINTĂ - România, statul paparudelor
Fraţi români, am ajuns într-un moment în care existenţa noastră ca naţie este din nou pusă sub semnul întrebării. Ţara în care trăim pare să fi fost cucerită de Ungaria. Altfel cum şi-ar fi permis premierul Viktor Orban să vină la deschiderea anului universitar la Oradea şi la Cluj, de parcă ar fi făcut-o la Budapesta sau Szeged şi să transmită mesaje prin care loveşte la temelia statului naţional unitar care este România?... "Ungaria poate fi cu adevărat mare doar cu maghiarii de dincolo de graniţe", a tunat acesta la Oradea, unde a fost primit ca o întrupare a lui Mesia. Şi a fost aplaudat la semnalele date de onorabilii Kelemen Hunor, parlamentar român şi de mai multe ori ministru al Culturii din ţara noastră, susţinut de arogantul pastor Laszlo Tokes, europarlamentar ce slujeşte interesele Budapestei. Oficialii statului nostru au dormit încă o dată pe ei şi n-au îndrăznit să cârâie măcar împotriva unor astfel de declaraţii făcute la numai o zi după scandalul cu referendumul de separare a Cataloniei de Spania. Credeţi că a fost absolut întâmplător ceea ce s-a întâmplat?... Scuzat să fiu, dar eu, care nu sunt politician, nu-mi permit să fac pe prostul câtă vreme siguranţa şi integritatea graniţelor statului în care trăiesc este primejduită de un individ care uită că nu era la Oradea în bătătura mămicuţei lui, ci în ţară străină. Şi nu i-a păsat, ştiind că poate să facă tot ce-i trăzneşte prin cap! De aceea şi-a permis să-şi facă nevoile în casa noastră, conştient că singurul risc pe care-l înfrunta era doar acela ca muhaielele care se dădeau stăpânii ei să-l deranjeze numai cu calitatea hârtiei igienice cu care l-ar fi şters la fund.
Cine i-o fi permis lui Viktor Orban, care nu este la prima provocare de acest fel pe teritoriul României, să vină luni, la Oradea? Oare anul universitar nu se putea deschide fără prezenţa sa celestă, care-i îndemna pe studenţii de etnie maghiară să aibă curajul de a-şi asuma identitatea? Pervers mesaj, ce sugerează că la noi, cetăţenii români de etnie ungurească ar fi discriminaţi. Hai, sictir, musiu, nu mă provoca să rostesc cuvinte precum 1940 - Ip, Trăznea ş.c.l.! N-am să te întreb câte universităţi româneşti sunt pe teritoriul ţării tale. Dar nu uit nici faptul că sunt destui şi compatrioţii care trec Prutul şi dau mesaje ce pot pica prost autorităţilor moldovene şi cel puţin unei părţi a populaţiei din republica grăbit recunoscută de Ion Iliescu în august 1991. Pe undeva, poate culegem furtuna din vântul semănat fără minte... Viktor Orban îşi permite să stârnească astfel de scandaluri politice pentru că se ştie - pe de o parte - protejat şi, pe de alta, că România este o ţară fără autoritate, sfâşiată de luptele permanente din interiorul statului mafiot creat şi consolidat în ultimele decenii. Şi că miza cea mare cade acum pe modificarea legilor justiţiei, pe bătălia dură dusă de BNR cu PSD şi cu restul lumii şi pe alte tâmpenii, care nu mai permit depăşiţilor noştri guvernanţi să vadă dincolo de vârful nasului intereselor proprii. Adrian Vasilescu, unul care se credea un soi de guru al finanţelor, şi-a permis să spună că BNR ar putea să-i facă premierului Tudose o inflaţie de zile mari. Ce e asta, nene: ameninţare, şantaj ori pierderea simţului realităţii? În numele cui transmite astfel de mesaje "nemuritorul" Vasilescu?...
Sunt trist pentru că luni, atunci când premierul Ungariei, ce visează la ţara de dinainte să fi fost anihilată de oştile lui Soliman Magnificul în două rânduri, la Mohacs, acum cinci secole ori la cea din timpul dualismului cu Imperiul Austriac, de parcă n-ar fi fost făcut praf în 1918, ai noştri se comportau nepotrivit. Preşedintele României, Klaus Iohannis, părea obsedat de plagiaturi, iar liderul PSD, Liviu Dragnea, era clar cu mintea la pescuitul de ton unguresc, după ce negociase cu UDMR scăderea procentului populaţiei dintr-o localitate de la 20 la 10% pentru obligativitatea folosirii limbii minorităţii maghiare. Ce-ar mai fi de spus, în aceste momente grele, fraţi români, când constatăm că suntem trădaţi pur şi simplu, pentru că este imposibil să credem că am votat să ne conducă nişte autişti?... Personal am ajuns să mă tem de 15 martie 2018 sau de orice alt moment ales de Viktor Orban şi susţinătorii lui ca să îndolieze România printr-un referendum privind autonomia aşa-zisului Ţinut Secuiesc. Mărturisesc că mi-e frică de un nou diktat. Şi nu mă încălzeşte deloc faptul că am un şef al statului de etnie germană cât timp conaţionalii aflaţi în funcţii de mare responsabilitate în organismele sale infestate de corupţia şi ticăloşia politicianistă se comportă absurd. Nu vreau să merg mai departe afirmând că după încheierea războiului româno-român se va coace fructul pe care Orban, Hunor, Tokes şi ai lor aşteaptă să le cadă-n poală, dar prudenţa elementară ne-ar obliga să ne reconsiderăm toţi poziţiile şi să nu mai banalizăm lucrurile de viaţă şi de moarte!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
