LA ŢINTĂ: O ţară care-şi caută capul

Aşa pare România anului 2014: infestată de corupţie în toate mediile, cu o populaţie sărăcită, lehămetisită de speranţe înşelate, având în acest mileniu trei după Hristos peste 2.000 localităţi neelectrificate, cu învăţământul la pământ, fapt dovedit de numărul analfabeţilor, care o situează pe locuri fruntaşe în topul ruşinii, cu un standard de viaţă care-i sileşte pe mulţi cetăţeni tineri să-şi ia lumea în cap pentru a scăpa de şomaj, cu investiţii blocate, cu sistemul de sănătate băgat în moarte clinică şi cu minciuna promovată agresiv ca strategie de guvernare. A fost admisă alături de Bulgaria în NATO şi apoi în UE ca o rudă săracă, pentru poziţia geostrategică, resurse naturale şi uriaşul potenţial de dezvoltare graţie inteligenţei românilor, care oferă o mână de lucru calificată şi foarte ieftină, dar şi pentru că atrage încă destule priviri hulpave. În ultimul pătrar de veac şi-a consolidat statutul de ţară a paradoxurilor, greu de guvernat şi aproape de neînţeles pentru lumea care funcţionează pe baza unor reguli respectate cu stricteţe, ceea ce determină guvernele din statele occidentale civilizate să depună eforturi considerabile pentru asigurarea unui standard de viaţă cât mai decent chiar şi pentru dezmoşteniţii sorţii.

Din '90 şi până în prezent, România a avut trei preşedinţi neocomunişti, iar acum populaţia este chemată la urne să-l aleagă pe al patrulea. Ion Iliescu a condamnat cu mânie proletară în sângeroasele zile din decembrie '89 pe cei ce au alterat spiritul sfânt al comunismului, iar familia Ceauşescu a sfârşit sub gloanţele plutonului de execuţie. În timpul mandatelor sale prezidenţiale s-au instaurat democraţia originală, capitalismul de cumetrie şi s-a consolidat corupţia generalizată, favorizată de lipsa de reacţie a capului statului, care poza în omul sărac şi cinstit, pus în imposibilitate de a acţiona, legat fiind de mâini şi de picioare, de legi. Emil Constantinescu a anunţat venirea vremurilor în care politicienii urmau să se sacrifice pentru binele proştilor transformaţi de disperare în masă de manevră electorală. Ce gargară: după ce i-a sedus pe amărâţi spunându-le exact ce aşteptau să audă, i-a abandonat curând, căci a ajuns prizonierul sistemului dominat de serviciile mai mult sau mai puţin secrete! Potrivit celor care nu-l "înghit", Traian Băsescu este pe faţă, nu acoperit, produsul şi agentul acestora. Mandatele sale au ca borne de reper numeroase scandaluri, două suspendări din funcţie şi va părăsi Palatul Cotroceni ca un personaj cel puţin controversat, ce n-a reuşit să-şi treacă la activ împlinirea visului lui Iliescu de a fi un despot luminat.

Pentru postul său se bat 14 candidaţi, fiecare având problemele sale, fie că este vorba despre istorii personale, fie despre legături cu cei luaţi în vizorul justiţiei, puşcăriaşi sau puşcăriabili, unii cu funcţii de execuţie, alţii cu promisiuni de măriri, dacă-şi vor juca bine rolurile atribuite. Situaţia ar trebui să se clarifice în 16 noiembrie, dacă nu vor interveni cine ştie ce diversiuni şi manevre oculte de ultimă oră, executate de cei ce rămân mereu în umbră. Între alegători confuzia este mai mare decât oricând; poate că aşa a fost scris scenariul, ca să-i convingă că oricând poate fi decapitat noul preşedinte şi să-i asigure continuitatea celui vechi sau măcar a politicilor sale. Toate acestea pot fi date peste cap de noi, alegătorii, dacă vom avea mintea românului cea de pe urmă şi vom alege un cap al statului, fără să ne pierdem busola.

Pin It