Editorial LA ŢINTĂ - Organul de represiune
S-a dus cam de multişor vremea când mă întrebam de ce poliţiştii sunt asimilaţi cu vechii miliţieni. Acum nu mai am chef nici măcar să mă prefac că nu înţeleg de ce s-ar face nu ştiu ce confuzie regretabilă. După aproape 28 ani de la chestia aia numită revoluţie, mie îmi este clar că năravurile proaste se moştenesc uşor şi că deprinderile bune şi normalitatea se prind greu în sol arid. Faptul că s-au schimbat nişte denumiri şi nişte uniforme nu înseamnă mare lucru. Poliţia Română, după cum s-a demonstrat prin fapte, a rămas în mijlocul prea multor scandaluri şi, prin comportamentul angajaţilor, i-a îndepărtat pe cetăţeni. Aceştia nu văd în majoritatea celor care-i poartă uniforma nişte oameni ai legii, dimpotrivă, îi asimilează cu organul de represiune. Şi asta deoarece sunt destui cei ce pretind prin comportament şpagă ca să "închidă ochii" la unele încălcări ale legii evidente pentru oricine nu are orbul găinilor. Fraternizarea cu interlopii, afacerile deseori dubioase pe care le derulează poliţiştii cu grade mari chiar în teritoriul în care activează, averile care-i fac să fie invidiaţi nu numai de colegii de breaslă şi alte păcate, nu sunt de natură să crească încrederea populaţiei în cei care ţin cu tot dinadinsul să fie prezentaţi ca "oameni ai legii". Tupeul de care dau dovadă unii dintre "bonzii" sistemului care "se dau" la subordonatele mai făţoase, riscând să se facă de râs, plus alte poveşti care numai de laudă nu sunt, întregesc un tablou destul de sumbru al sistemului care ar trebui să garanteze respectarea legii şi ordinii publice. Nu vreau să inventariez acum luptele mafiote care s-au dat şi se dau în continuare în interior pentru putere sau pentru îndepărtarea indezirabililor. Pentru că, dacă avem curajul să fim corecţi până la capăt, trebuie să recunoaştem că sunt în sistem şi oameni care încearcă să-şi facă datoria în condiţii destul de vitrege. Existenţa lor este tolerată până când încep să încurce nişte treburi şi nu dovedesc "înţelegerea" solicitată de eşalonul intereselor superioare. Iar dacă mergem mai departe pe această linie, trebuie să spunem clar că totul este aşa deoarece nu s-a făcut o adevărată reformă în sistem. Nefiind specialist, nu mă pot pronunţa asupra oportunităţii de a se reveni la forma de organizare interbelică a Poliţiei. Dar consider că este absolut necesar un statut care să-l protejeze pe poliţist şi care să-i impună clar nişte limite, astfel încât să nu devină o păpuşică pentru şefi sau pentru Dumnezeu mai ştie cine, făcând jocuri murdare la comandă plătită.
O dovadă a comportamentului nepotrivit - ca să nu-i spun altfel - am avut sâmbătă, la Goleşti, unde s-a desfăşurat festivitatea de închidere a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului din acest an. În mod obişnuit, se organiza o parcare pentru automobilele participanţilor la o oarecare distanţă de porţile muzeului, pentru a se evita ambuteiajele. Anul acesta, din cauza unor lucrări executate în zona destinată acelei parcări, s-a produs oarecare bulversare. Subsemnatul a ajuns acolo în maşina unuia dintre organizatori, care s-a trezit oprit de un poliţist. Tipul în uniformă a venit cu un aer flegmatic de şerif şi, fără să se prezinte, pe un ton provocator, a decretat că nu era voie mai departe. Dar n-a putut indica o altă variantă de parcare, căci marginea drumului era ocupată până hăt, departe... Atunci când i s-a comunicat că stătea de vorbă cu unul dintre organizatorii evenimentului, a vrut să ştie cum îl chema. A aflat, dar era ca şi cum i-ar fi spus că e Nabucodonosor sau Ramses al II-lea, Vlad Ţepeş ori Napoleon Bonaparte. Singura lui reacţie a fost să-l strige pe un coleg, poate vreun şef care era mai dotat în recunoaşterea VIP-urilor: "Bosule, ăsta zice că e de la Consiliul Judeţean!" Şi bosul a venit alene, mergând ca John Wayne pe o stradă din Texas, mestecând spornic ceva consistent - semn că n-apucase să-şi ia micul dejun. Conciliant-plictisit, a binevoit să se aplece ca să-i vadă "muianul" omului de la volan, după care a decretat: "Dă-i drumul să treacă!"
Să vă mai spun că toţi cei patru care eram în autoturism am rămas oripilaţi de acel comportament?... Dincolo de limbajul de mahala, demn de băieţi proveniţi dintr-o zonă sordidă de "bidonville" de pe alte meridiane cu mai puţine pretenţii de civilizaţie, de incapacitatea de a oferi minime îndrumări pentru a nu avea sau crea probleme, pe toţi ne-a izbit aroganţa miliţienească a acelor poliţişti care, în mod evident, aveau carenţe educaţionale dintre cele mai serioase. Dacă vrea să fie respectat, poliţistul trebuie să acorde respect cetăţenului. Iar dacă nu ştie cum, ar trebui să înveţe pe de rost regulamentele care-i impun o anumită conduită. În cazul în care sunt prea pretenţios, cerând imposibilul de la oameni care au greutăţi în a descifra semnele grafice, îmi cer scuze anticipat. Dar respectarea regulamentelor şi legilor în vigoare este obligatorie pentru toţi angajaţii unei instituţii a statului şi nu numai. Şi cât timp astfel de "scăpări" sunt tolerate, înseamnă că este ceva putred în Poliţia Română, ai cărei angajaţi au, totuşi, nişte privilegii faţă de cetăţenii de rând, ce ţin de salarizare, pensionare şi multe altele. Un singur exemplu: săptămâna trecută, la Mioveni, o femeie în vârstă de 69 ani a fost omorâtă cu sânge rece pe stradă de un dezaxat care i-a luat jugulara cu cuţitul! Dacă n-ar fi încercat şi acum doi sau trei ani să omoare o tânără, aş fi acceptat ideea că este un caz izolat. Drept urmare, mi se pare legitim ca oamenii să nu se simtă în siguranţă când sunt în spaţiul public, unde se presupune că ar trebui să fie apăraţi de poliţiştii pe care fiecare dintre noi îi plătim să facă acest lucru. Însă, cât timp vom mai avea troglodiţi în uniformă precum cei de la Goleşti, Poliţia Română va fi privită ca organ de represiune! Dacă e bine sau nu, trebuie să hotărască cei ce au atribuţiuni în acest sens şi cu cât mai repede, cu atât mai bine. Altfel, lătrăm la lună!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
