Editorial LA ŢINTĂ: "Toate-s vechi, lumea-i cum este..." - catastrofă pentru noi!

Un om cu scaun la cap susţinea în alte vremuri că noul ar fi, de fapt, o redescoperire a vechiului uitat. Prin 1862, Nicolae Filimon publica în "Revista Română" primul roman realist din literatura noastră, cu acţiune şi personaje precis conturate, de adevărate tipologii - "Ciocoii vechi şi noi". Tratând o temă care rămâne de actualitate şi în prezent, autorul ne poate părea un profet al vremurilor pe care le trăim după 155 ani. Dovada de nerespins - din punctul meu de vedere - este un citat din acel prim roman al nostru: "Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voieşte a se reorganiza decât a da frâiele guvernului în mâinile parveniţilor, meniţi din concepţiune a fi slugi şi educaţi într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră seacă cu orice preţ!" În decembrie 1989, mişcarea populară pentru ruperea de comunismul cu care identitatea naţională n-avea ceva în comun a fost confiscată de cei care sugeau încă laptele Lubiankăi din Piaţa Roşie moscovită. De la partidul unic s-a trecut la pluripartitism, dar conducerile partidelor istorice, ca şi ale puzderiei de formaţiuni politice noi au fost împănate cu comunişti din linia a doua sau cu securişti instruiţi de foştii kaghebişti. Nu voi continua cu bilanţul unor fapte pe care le ştiu cei mai mulţi dintre noi, dar preferă să facă pe proştii pentru a-şi conserva liniştea anonimatului celui ce se poate lăuda că a optat pentru răul cel mai mic. Asta pentru că jalnica noastră clasă politică n-a fost capabilă să ofere alternative viabile. Iar atunci când au mai apărut, au fost sugrumate de organele de represiune care şi-au păstrat puterea ocultă prin păstrarea în fruntea lor a unor oameni fără valoare şi personalitate, dar buni executanţi. Iar pentru asemenea calităţi au fost menţinuţi în funcţii, deoarece au abilitatea de a crea impresia că dansează bine şi/sau - mai ales - pe melodii străine.

De aceea, personal consider că este de datoria oamenilor de decizie ai prezentului să ne contrazică prin argumentul faptelor. În aceste condiţii, nu voi retrage cuiva dreptul la opinie, dar nu le voi lua în serios pe cele ale politrucilor sau pupincuriştilor de serviciu care trăiesc bine de tot doar pentru că ştiu să-i păcălească pe fraieri, deturnându-le voturile! Ceea ce mi-e mie de-a dreptul nesuferit este faptul că toţi cei ce au înşelat aşteptările oamenilor rămân nişte privilegiaţi protejaţi de imunităţi nefireşti într-o lume civilizată, în care se respectă regulile jocului democratic. Nu de alta, dar o societate de genul celei în care trăim, nu poate fi decât una peste care domneşte fărădelegea!

Zilele trecute am fost la Bucureşti, unde am avut de rezolvat nişte probleme personale. Era o zi în care se topea asfaltul de atâta căldură, cu temperaturi la nivelul solului de peste 40 grade Celsius. Am descoperit în cartierul Drumul Taberei o sumedenie de parcuri şi părculeţe printre blocuri, toate umbrite de copaci, printre care adia vântul. În mod evident, amenajarea lor nu costase cine ştie ce sume de speriat, dar efectul era fantastic: acele locuri erau adevărate oaze într-un deşert, nu altceva, unde oamenii - indiferent de vârstă - puteau să-şi recapete puterile şi să se deplaseze spre locul definit drept "acasă" în care temperatura era mai ridicată decât afară! Aşa că majoritatea preferau să aştepte seara fie la o terasă plasată la umbră, fie tot prin asemenea oaze, unde am descoperit că primăria de sector plantase copaci şi anul trecut, pe care se aflau nişte tăbliţe cu informaţii privind timpul în care prinseseră rădăcini acolo - astă toamnă - soiul lor, o descriere a calităţii, dar şi faptul că erau parte a domeniului public, iar distrugerea aducea pedepsele legale. Şi m-am gândit că la Curtea de Argeş, unde se spune că stăm bine cu spaţiile verzi, poţi da cu tunul după astfel de oaze printre blocuri. Locul cel mai umbros rămâne Bulevardul Basarabilor cu teii pe care nişte nenorociţi neprinşi încă şi-au permis să-i taie cu topoarele, sfidând autorităţile cărora nu le pasă câtă vreme îşi încasează salariile întocmai şi la timp. Cât despre campanii de plantare a copacilor, n-are rost să vorbim, câtă vreme nici măcar parcurile oficiale nu se prea bucură de atenţia SPGC, aşa cum ar trebui. Şi asta pentru că directorul Ioan Ghiţă trudeşte din greu la socoteala gropilor din asfalt pe care le-a acoperit până acum. Şi nu prea mai e de văzut la acţiunile de amploare prin care ne aşteptam să asfalteze cele 23 străzi pe care s-a angajat să le rezolve prin programul aprobat de legislativul municipal pentru acest an. Având în vedere "graba" cu care s-a mişcat până acum, încep să înţeleg de ce încerca să dea de înţeles că i s-ar băga pe gât un volum de muncă peste puterile sale de om care nu prea mai poate... Băiat deştept, cel supranumit "Johnny Lo Bello" probabil va reuşi încă o dată să găsească fani pentru hitul său "Reuşii să trec de Olt/ Cu familie cu tot/ Şi-n Oraşul Regilor/ Sunt şeful şmecherilor/ Şi nu ostenesc să pap/ Licitaţii pe SEAP!..." Rămâne de văzut însă cum vor nota colegii săi din PSD, majoritari în legislativ,  raportul său de activitate - dacă va fi depus vreodată - şi dacă nu cumva îl vor elibera de sarcini, constatându-i impotenţa la muncă. La fel de posibil este ca PSD să-l păstreze în funcţie pe transfugul care s-a lepădat de credinţele liberale, ca să-şi păstreze funcţia de director la SPGC până la pensie, pe modelul lui Bolovan de la AQUATERM...

Înainte de a încheia, vă mai spun un secret: nici la Bucureşti nu mi s-a părut a fi totul în regulă! Spre exemplu, din cauza căldurii, din asfaltul pe cale să se topească venea un miros de urină ca şi cum întregul cartier se construise în jurul unel latrine publice sau chiar pe ea. Şi, la drept vorbind, nici acolo nu sunt toalete publice, cum nu sunt nici la Curtea de Argeş, unde n-ar trebui să ne mire dacă vom simţi anumite mirosuri chiar mai tari decât cele de urină. Spun asta trăgând cu un ochi la citatul din Nicolae Filimon şi cu altul la realităţile înconjurătoare...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!