Editorial LA ŢINTĂ - Deşi "n-am dezgropat morţii", ne bântuie strigoii!

Acesta este adevărul apărut ca o revelaţie în urmă cu câteva zile. Atunci, în zona dintre statuia lui Basarab I şi intersecţia care duce spre Plopiş, nişte muncitori de la AQUATERM trudeau în caniculă să rezolve un deranjament la reţeaua de apă. De pe o terasă din vecinătate se amuzau pe seama lui Gabriel Nastea&Co. nişte "foşti" - Ninel Diaconu, Ion Bolovan şi apropiaţii. M-ar bate Dumnezeu dacă n-aş recunoaşte că şi eu m-am distrat realizând că mai devreme sau mai târziu totul se plăteşte. Să mă explic. Fostul primar Diaconu n-a reuşit să-l egaleze la mandate pe predecesor, prof. Gheorghe Nicuţ. A rămas în CV doar cu două, după ce în 5 iunie 2016 a picat pe locul trei la voturile alegătorilor şi a revenit la statutul de persoană particulară. Asta a fost o lovitură şi pentru Ion Bolovan, care avusese în dumnealui sprijin de nădejde la perpetuarea în funcţia oferită de primarul Nicuţ în vara lui 2002, când l-a înlocuit la conducerea AQUATERM pe ing. Ion Neamţu, care s-a pensionat. Societatea cu care practic a fost "împroprietărit" - sau cel puţin aşa a dovedit că a înţeles - a luat naştere din fosta Regie Autonomă GOSARG şi are, din punct de vedere teoretic, ca acţionari cetăţenii municipiului Curtea de Argeş. Fiind pusă formal sub autoritatea legislativului municipal, consilierii locali sunt membri de drept ai Adunării Generale a Acţionarilor şi reprezentanţi ai alegătorilor care i-au mandatat să-i reprezinte. În timp s-au făcut manevre prin care s-a desfiinţat Consiliul de Administraţie de la AQUATERM, pe baza unei legi despre care s-a afirmat că ar fi fost cu dedicaţie, iar managerul Bolovan a preluat atribuţiile forului dispărut. De atunci, a început să se comporte ca un feudal pe moşia proprie la AQUATERM. La un moment dat, în primul mandat al lui Nicolae Diaconu (2008-2012), i-a luat cu zburături comisia de audit trimisă în control. Degeaba striga Gheorghe Alecsei că legea impunea reînfiinţarea organismului căruia i se substituise "generalul" Bolovan, căci acesta îl copiase pe Regele Soare şi replicase consilierilor locali în limba vorbită pe malul Vâlsanului, la Muşăteşti sau pe cel al Argeşului, în municipiu, nu pe cel al Senei: "Consiliul de Administraţie sunt eu!" Cum, necum, fusese destul de abil pentru a face pace şi cu Ninel, şi cu Gigel şi-şi păstrase postul cu sprijinul determinant al lui Răzvănel (Bădescu) până anul acesta, deşi împlinise vârsta de pensionare încă din 25 decembrie 2015.

Noul primar, Constantin Panţurescu, evident n-a mai fost chiar atât de înţelegător cu nevoile lui Bolovan şi ale apropiaţilor săi. Membrii A.G.A. de la AQUATERM au convocat o şedinţă în 28 martie 2017 în cadrul căreia l-au detronat pe managerul general căruia îi expirase mandatul de fix două zile. Prin votul secret a 18 din totalul de 19 membri, căci Răzvan Bădescu era pus în incompatibilitate de calitatea de angajat al S.C. AQUATERM, s-a decis eliberarea din funcţie a lui Bolovan şi înlocuirea sa cu Gabriel Nastea pentru un mandat interimar de 6 luni. Obiectivele minimale stabilite noului conducător erau repunerea firmei pe coordonatele eficienţei pierdute în timp şi declanşarea procedurilor pentru reînfiinţarea Consiliului de Administraţie. Numai că din primele momente s-a izbit de o rezistenţă internă la firmă, de manevre şmechere şi alte "fineţuri". Primarul a decis un audit intern pe primul trimestru, care le-a picat greu la ficaţi lui Bolo&Co., mai ales că s-au returnat şi nişte sume de bani. Raportul de audit a evidenţiat o sumedenie de nereguli, care i-au determinat pe unii dintre membrii A.G.A. să ceară o extindere a acestuia şi pe anii anteriori. Atunci s-a născut lozinca "Să nu dezgropăm morţii!", promovată agresiv în şedinţa convocată de Nastea pentru a-i informa despre rezultatele controlului. Despre momentele jenante petrecute la acea şedinţă a A.G.A. de la AQUATERM, din 3 mai, am scris la momentul potrivit. Cert este faptul că majoritatea lozincardă a avut câştig de cauză: s-a impus îngroparea trecutului, deshizând mormintele, ca să iasă strigoii să ne bântuie de pe terasele cu bere şi sucuri reci, din maşini de lux cu aer condiţionat sau de pe unde vor mai apuca! Ionel Păunescu a cerut în scris extinderea auditului şi pe anul trecut. Conducerea AQUATERM-ului i-a dat un răspuns care nu avea cum să-l mulţumească, făcând trimitere spre textele şi paragrafele din lege care aruncau responsabilitatea în cârca A.G.A. Primăria a procedat identic, transmiţându-i lui Călin Budan sarcina de a informa pe secretarul A.G.A. de la AQUATERM că primarul n-are atribuţiuni şi autoritate legală asupra societăţii, ci numai asupra serviciilor publice din subordine. Gabriel Nastea a ajuns la jumătatea perioadei mandatului interimar şi probabil va prezenta un raport de activitate. Cât despre Consiliul de Administraţie care ar trebui să decidă cui îi va încredinţa mandatul de manager pentru patru ani, nu-i nicio grabă, cât timp nu s-a decis ceva în privinţa viitorului societăţii, în sensul acceptării sau refuzului asocierii cu RAJA Constanţa, chestia poate cea mai sensibilă pentru viitor. Vorba ceea: "Lasă, bă', că merge şi-aşa!" Dracu' ştie până unde şi până când va mai ţine căruţa, cât timp magistralele bufnesc când ţi-e lumea mai dragă şi a rămâne fără apă ar fi de-a dreptul catastrofal fie iarnă, fie vară, toamnă sau primăvară...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!