Editorial LA ŢINTĂ - Carnaval politic fără de sfârşit

Mărturisesc fără vreo reţinere că am rămas cu gura căscată când l-am văzut pe liderul naţional al PSD, Liviu Dragnea, înţolit în costum popular şi înfipt în fruntea a 10.000 colegi care, la Bistriţa, au făcut tot posibilul să intre în Cartea Recordurilor cu hora tradiţională românească. Iar cea mai tare găselniţă a fost declaraţia că moştenea ţoalele de la străbunicul său, care a fost haiduc teleormănean! Nu zic că în mintea mea l-am asociat pe strămoş cu un tâlhar de drumul mare, cum ar face unii sau alţii, dar n-am putut să nu mă gândesc la posibilele asocieri cu situaţia sa de moştenitor al genelor familiei recunoscute public şi speculate prin ceea ce face "guvernul său", cu care l-a îmbolnăvit de icter negru pe Herr Klaus Iohannis. Care nu are zestrea moştenită, imaginaţia sau curajul de a se lăuda că ar fi coborâtor al lui Wilhelm Tell sau Dumnezeu mai ştie ce reiter ori alchimist medieval!... Privindu-l pe "El lider maximo", n-am putut să nu-mi amintesc cât de ridicol era Adrian Năstase în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2004, când apărea cu iţari, cămaşă albă şi suman printre nişte produse ale meşterilor populari, care se simţeau jenaţi de prezenţa marelui om, de care nu-şi permiteau nici măcar să râdă, deoarece arăta ca un clovn. Explicabilă reţinerea lui Călin Popescu Tăriceanu, pe care Dragnea l-ar vrea ajuns la prezidiul Senatului călare pe un "motor" japonez, cu cioareci albi, cămaşă cusută cu arnici, cuşmă şi opinci, mestecând ca Ilie Moromete în colţul gurii un muc de ţigare stinsă. Ridicolul situaţiei ar fi cam de genul celei în care eu aş apărea în costum de balerină şi aş încerca să dansez în "Lacul lebedelor". Refuz să fac un exerciţiu de imaginaţie în care l-aş vedea pe preşedintele PSD Curtea de Argeş, Costică Panţurescu, în costum popular şi jucând cu foc "Ciuleandra" alături de vicepreşedintele Ştefan Dumitrache, închivărat, cu armură, blue-jeans şi pantofi de firmă în picioare. Şi totul sub privirile invidioase ale liberalului Cristian Mitrofan, aruncate de la etajul Centrului de Cultură şi Arte, îmbrăcat nemţeşte în noul costum cumpărat după ce fizicul i-a intrat la apă ca urmare a unei diete nebune, care şi-ar jura în barbă să nu trimită în hora primarului ansamblul folcloric din subordine! În mintea mea îmi pot închipui că l-ar trimite mai degrabă pe şeful administraţiei în hora popilor, ce-şi pot şi ei revendica destule apucături, dacă nu moşteniri haiduceşti. Sigur că l-ar supăra rău pe şeful ordinului său cavaleresc, care după ce constata recent că Mitrofan s-a cam jigărit la trup, n-ar ezita să spună şi că s-a ticăloşit la suflet, pentru că nu mai dansează după muzica agreată de partidul forte de la guvernarea naţională şi locală. 

Ţin să precizez din capul locului, ca să fie clară iţa - cum spunea fie iertatul meu tată: nu sunt anticrist, deci contra lui Mitrofan şi a liberalilor, tot aşa cum nu sunt nici anticostist, adică împotriva lui Panţurescu şi a pesediştilor sau a altor partide! Ca omul de rând, alegător de bună credinţă, nu încetez să mă minunez de şocurile pe care ni le administrează permanent minţile odihnite din politica mioritică. Am auzit, de pildă, că într-un congres al USR, participanţii l-au ales pe Nicuşor Dan "să le fie baci", dând-o la o parte ca pe o măsea stricată pe Clotilde Armand. Concluzia ar fi aceea că trăim într-un permanent carnaval politic, în care se schimbă numai măştile, ca într-un teatru al absurdului din care facem parte cu toţii. Guvernanţii din 1990 până în prezent, de orice culoare politică ar fi fost, s-au dovedit generoşi în promisiuni şi incapabili să le îndeplinească. Aşa s-a întâmplat şi anul trecut: PSD a câştigat parlamentarele pentru că n-a avut adversari şi pentru că a venit cu un program foarte generos, prin care oferea alegătorilor ceea ce-şi doreau cu disperare! Le-a picurat în creiere otrava minciunilor pe care voiau să le audă, iar acum rămân în aşteptare până la sfârşitul mandatului. Guvernarea bâjbâie după modalităţile cele mai potrivite prin care să dea de grindă salariile privilegiaţilor puterii şi să lase la duşumea restul, miniştrii mint de îngheaţă apele despre autostrăzi şi alte minunăţii, în timp ce pâinea cea de toate zilele a omului de rând, tratat drept neam prost, e tot mai neagră şi mai amară, ca viaţa pe care şi-o târăşte de azi pe mâine din tată-n fiu, haiduceşte, care va să zică...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!