Editorial LA ŢINTĂ - Supremaţia Ciocănitoarei Woody
M-am amuzat teribil când am descoperit rezultatele unui sondaj făcut la mişto, pe internet, care plasa simpaticul personaj care a luminat copilăria multora din generaţia mea deasupra unor politicieni. Românii cică o preferau pe Woody lui Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea. Şi nu m-a surprins prea mult, câtă vreme trăim într-o ţară populată majoritar în eşaloanele de conducere naţională de personaje desprinse parcă din filmele de desene animate. Dar care pleznesc de narcisism şi vor să li se recunoască statutul de personalităţi pe care istoria le va reţine! Şi poate că, parţial, au dreptate, dar e greu de estimat care vor fi pe partea luminoasă şi care pe cealaltă. Dacă vreţi să vă fac o mărturisire, şi eu aş fi optat pentru simpatica zburătoare, cu condiţia de a-mi fi prezentate dovezi de nerespins că nu-i curgea prin vene sânge Schweighofer. Iar ceea ce a aplecat balanţa în favoarea neamului lui Woody a fost faptul că o socotesc o victimă a distrugerii pădurilor strămoşeşti cu mari complicităţi politice, condamnată să moară de foame pentru că nu prea mai are de unde să-şi procure hrana. Ceea ce mă linişteşte oarecum este faptul că sunt destule capete de lemn prin spaţiul mioritic la care s-ar simţi nevoia intervenţiei în regim de urgenţă a "sanitarului pădurii", ca să le elibereze de viermi şi gărgăuni. Probabil că veţi socoti că nici eu n-am toate vacile acasă dacă mă iau după sondaje făcute la mişto în mediul virtual, dar dacă luăm în calcul ce ne-au prezentat doar recent cele considerate profesioniste, cred că nu mai trebuie să ne întrebăm cine este sau nu sănătos la stomac.
Sunt convins că mulţi dintre compatrioţi s-au întrebat fără să primească vreun răspuns dacă nu cumva am fost infestaţi cu morbul autodistrugerii. Luna aceasta a fost pusă sub semnul protestelor stradale contra nefericitei Ordonanţe 13, emise de Guvernul Grindeanu, căruia i s-a cerut imperativ demisia. Reacţia a fost aceea că demonstraţiilor neautorizate din Piaţa Victoriei li s-au contrapus cele din faţa Palatului Cotroceni, unde - la fel de radical - s-a cerut şi se cere demisia preşedintelui Klaus Iohannis. Oricum am da-o, se vor găsi destui compatrioţi care să susţină că ambele cereri sunt întemeiate şi perfect normale. Ceea ce consider eu anormal este faptul că ne lăsăm prea uşor manevraţi. Un nou scandal este acum pe cale să aprindă spiritele. Guvernul tehnocrat al lui Herr Iohannis, în frunte cu drăguţul de premier Dacian Julien Cioloş, a dat anul trecut o ordonanţă de urgenţă prin care s-a desfiinţat U.M. "Doi şi-un sfert". S-ar putea bănui că a fost un episod al războiului ascuns dus între serviciile secrete în lupta pentru putere, din care a pierdut cel ce nu era sprijinit de binom. La momentul respectiv n-a ieşit cineva în stradă ca să protesteze, tot aşa cum nu s-a întâmplat nici când a fost dată ordonanţa de modificare a Codului penal de către ministrul Raluca Prună. Şi asta în condiţiile în care CCR identifica nu mai puţin de 52 din acele modificări ca fiind anticonstituţionale! Guvernul primea termen de 45 zile ca să revină la normalitatea dată de legile constituţionale, dar făcea pe surdul. Dacian s-a prefăcut că nu pricepea decât limba nevestei, iar "boborul" a făcut pe prostul şi a rămas aşa!
Aşa că, s-avem pardon, dar chestia cu trezirea din somnul raţiunii şi cu protestele stradale din acest an sună a poveste de adormit copiii autişti. Asta cu scuzele de rigoare pentru nefericiţii loviţi de soartă! Afirmaţia se susţine dacă este adevărat că scoaterea din peisaj a U.M. 0215 a coincis cu dispariţia a circa 1.000 dosare întocmite pe nume grele ale politicii noastre. Dilema generată se înscrie în legea terţului exclus: fie s-a urmărit ştergerea păcatelor unor nărăviţi în rele, fie au fost cei vizaţi puşi la dispoziţia adversarilor politici interni sau externi. Şi n-au fost predaţi oricum, ci cu mijloacele necesare pentru a fi şantajaţi, ca să joace după cum li s-ar cânta! Numai tâmpiţii ar putea accepta varianta neglijenţei sau a nepriceperii în gestionarea fondului exploziv al unor asemenea dosare. Spun asta amintindu-mi de cazul celor arse la Berevoeşti, prin 1990, de către securiştii de omenie ai puterii de suprafaţă sau ascunse de atunci...
Dacă România n-a ajuns un sat fără câini, ar cam fi cazul ca Parlamentul să ia la puricat acea ordonanţă de desfiinţare emisă pentru "Doi şi-un sfert" şi să pună piciorul în prag înainte de a dispărea tot fondul de dosare din arhivele sale. Lămurirea situaţiei ar stopa suspicionita pe cale de generalizare, înainte să ne trezim cu alte nenorociri. Altfel, imnul naţional va fi tratat tot mai des ca un cuplet pe seama căruia se distrează toţi şmecherii. Dovadă este ceea ce s-a întâmplat la inaugurarea unei noi vămi între România şi Ungaria, eveniment la care oficialităţile noastre, ca nişte personulităţi ce sunt, au ajuns fără drapelul naţional. În loc ca guvernanţii să-i fi zburat pe incompetenţi din posturile ocupate pentru că au fost interese să ajungă acolo, situaţia a fost tratată ca la posturile de televiziune, sub formă de caterincă: s-a concluzionat că românii şi maghiarii, ca buni vecini ce sunt, s-au comportat la modul european şi au încins o horă a unirii! Nu s-a precizat însă pe cadavrul cui... Toţi s-au ferit ca Satana de tămâie să insiste asupra faptului că deasupra acelei vămi flutura un singur steag, care nu era cel românesc. Într-un asemenea caz, acel strigăt al Ciocănitoarei Woody, mie îmi sună de-a dreptul sinistru!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
