CULA SULTĂNICA ŞUICI

Amplasată pe malul Topologului, Cula Sultănica din Şuici fusese înălţată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, de vreme ce, în cursul călătoriei sale din anul 1747, mitropolitul Ţării

Pin It

Cuvintele potrivite pentru aceste mici tablete

Au trecut câţiva ani de când am început să public primele tablete în „Argeş Expres” şi în alte reviste sau cotidiene din ţară. Mărturiseam unui redactor curios, din Curtea de Argeş, că alcătuirea

Pin It

Alte mirări şi probleme

Nu am epuizat săptămâna trecută curiozităţile şi mirările, întrebările la care nu am răspuns şi problemele la care nu am soluţie. Nici nu e rău asta, nu ar fi deloc bine să încetez a mă mira sau, şi

Pin It

"Pietrele Doamnei" - la dispoziţia cititorilor

Seria nouă a revistei domnişane, ediţia din iunie curent, este pusă la dispoziţia celor care fac din cultură un mod de viaţă. Truda vrednicilor profesori George Baciu şi Ion C. Hiru, care beneficiază

Pin It

Mâine, Calea lansează volumul de poezii "Altceva"

Şeful ISU Valea Iaşului, Sorinel Calea, s-a dovedit a fi un autor prolific, excelând în poezie, deşi nici proza nu-i este străină. Volumul pe care-l va lansa mâine, de la ora 18.00, la Centrul

Pin It

Un liric prin excelenţă - Constantin Duţă

Ieri ne-a vizitat la redacţie un vechi prieten, care în data de 25 august 2011 lansa la Muzeul Municipal un volum de versuri, foarte bine primit de către argeşeni şi nu numai. Este vorba despre

Pin It

Întâlnire cu totul specială a Clubului Revistei Curtea de la Argeş

Va începe astăzi, ca de obicei, la ora 16.00, dar locul este inedit-spectaculos: Biserica Domnească „Sfântul Nicolae” din Curtea de Argeş.  Este ambianţa perfectă pentru programul propus: (1)

Pin It

Nedumeriri faţă de noi înşine

Unele fapte nu le înţelegem deplin şi nu le putem explica din comportamentul celorlalţi. Fiecare om are un mod aparte, doar al lui, de a gândi şi de a acţiona, de aceea hotărârea cea mai bună o ia el

Pin It

Curiozitatea a omorât pisica

Am pus în titlu un proverb, cam descurajator la adresa curioşilor, dar mă grăbesc să mai adaug unul, pozitiv de data asta, pare mai degrabă un citat din scrierile unui curios uşor lăudăros, dar

Pin It

Cula Brătienilor - Şuici

Pe Valea Topologului, casele se prind precum într-o horă imensă în aşezările statornicite de o parte şi de alta a râului. La Şuici, imaginea unor vremuri tulburătoare de nelinişte este evocată

Pin It