FORŢA LĂUNTRICĂ DE VIAŢĂ – CONDIŢIE A SUCCESULUI UMAN

Mi-am propus să scriu despre ceva abstract, dar care asigură uneori succesul concret al unui om. Forţa lăuntrică este o lucrare a sufletului şi a minţii, a simţurilor reunite şi a credinţei, este ceea ce am putea numi spirit şi care se menţine prin voinţa rezidirii de sine.
Forţa fizică se observă uşor: admiri un atlet, aplauzi un campion; ei nu sunt doar nişte oameni ca toţi ceilalţi, ci par nişte superoameni.
Pe când ceilalţi? Campionul forţei lăuntrice este un fel de Daniel Sihastru, firav şi neputincios, dar care are curajul să-i spună lui Ştefan cel Mare să aştepte la uşă, până îşi termină el rugăciunea; apoi are viziunea să-l îndemne pe domnitorul Moldovei să-şi readune oastea şi să se reîntoarcă la luptă – fiindcă îi va învinge pe turci.
Domnitorul aşa procedează şi, biruitor, devine campionul sabiei, pe când sihastrul rămâne învingătorul prin cuvânt, aşa cum şi Dumnezeu a făcut tot ce ne înconjoară - doar prin cuvinte.
Care dintre ei va fi fost mai mare? Fiecare în felul lui; cuvântul nu a fost poruncă, ci doar îndemn, iar sabia a devenit fulgerul eliberării naţionale.
Eroi învingători pe câmpul de luptă sunt numeroşi; ostaşi ai spiritului, care asigură succesul moral doar cu forţa lăuntrică a sufletelor, sunt mai puţini: Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Nichita Stănescu, Mircea Eliade şi alţi câţiva.
Am aflat şi dintre cei binecuvântaţi de Dumnezeu cu ambele calităţi: Dimitrie Cantemir, Constantin Brâncoveanu, Matei Basarab – şi astăzi, înclinând balanţa în favoarea uneia sau alteia dintre calităţile lor, după cum admiratorii de mai înainte încercau să le perceapă faptele şi cuvintele cu sufletul ori cu privirea, prin forţa binecuvântată a fiecăruia dintre noi.

Pin It