Vedere de pe Dealul Olarilor: Din sărbătoare-n sărbătoare

Pe vremea când clasa muncitoare era la putere (cum am putea, în aceeaşi termeni, numi vremea de acum? a clasei vorbitoare? a clasei sforarilor? – cea mai bună propunere va fi premiată cu o felicitare de 1 Mai), clasa muncitoare avea mai puţin de 60 de zile libere pe an, cele 52 de duminici, Anul Nou, Ziua Muncii, a Republicii, alte câteva, nici nu le mai ştiu, pentru că un matematician nu ţine seamă, lucrează tot timpul, fie soare, fie ploaie, fie zi liberă de la stat sau de la partid. Acum, a scăzut ponderea clasei muncitoare, la cele 104 sâmbete şi duminici din calendarul Gregorian se mai adaugă 12 sărbători legale, prevăzute în Codul Muncii. Unele pot cădea sâmbăta sau duminica, dar ceva-ceva tot se adună, iar dacă ţinem seama şi de „punţi”, se fac vreo sută douăzeci. O treime din an sunt zile libere, normal să scadă PIB-ul, că doar nu toţi lucrătorii patriei sunt matematicieni, să muncească şi în zi de sărbătoare, fie soare, fie ploaie.
Bun, dar nu ne-am uitat în calendarul bisericesc. Eu am făcut-o – având la îndemână Calendarul Creştin Ortodox 2014, tipărit cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. Un calendar de colecţie, dedicat arhiepiscopului, care peste două zile (pe 6 iunie) va împlini 70 de ani. (La mulţi ani, Înaltpreasfinţia Voastră!) Am numărat 79 de sărbători, duminicile sunt incluse, marcate cu cruce roşie şi 59 marcate cu cruce neagră. Din copilărie ştiu că în primul caz nu e voie să faci nimic, pentru a doua categorie depinde de la sfânt la sfânt, se mai negociază. În total, 138, mai mult de o treime a anului. Se mai adaugă, atunci când nu se suprapun, sâmbetele şi sărbătorile legale. Scade PIB-ul şi mai mult! Presupun că e la fel în toate calendarele, că doar arhiepiscopiile nu au autonomie în numirea sfinţilor, aşa cum au universităţile în numirea conferenţiarilor şi profesorilor.
Plus „punţile”, bucuria salariatului la stat şi a elevului (se recuperează, aşa se spune, şi se zâmbeşte atunci când se spune...), bucuria patronului de hotel, pensiune şi terasă cu mici şi bere, preocuparea agenţilor de circulaţie, ştiind ce-o să fie pe autostrăzi (cum care? cele care sunt, deja prea multe pentru câte accidente se produc la vreme de sărbătoare) şi a asociaţiilor ecologiste, care trebuie să adune peturile lăsate în urmă de iubitorii de natură. Mă întreb dacă nu trebuie făcut ceva pentru a diminua traficul şi cantitatea de peturi. Nu putem micşora numărul sărbătorilor, fie ele legale (nici vorbă! mâine-poimâine vin alegerile...) sau religioase (enoriaşii sunt persoane miloase, cutia milei pentru asta e făcută, să le canalizeze o parte din milă...), iar punţile se leagă de la sine, fără recuperare (cam tot aia e), chiar dacă nu dă Guvenul liber (fă-te frate cu Guvernul până treci puntea!...). Atunci? Există soluţii, agenţii de circulaţie le-au mai aplicat: restricţia la benzină (prin mărirea accizei) nu mai impresionează pe nimeni, pentru un mic bine rumenit, la margine de pădure, plătim, punem GPL pe maşină, afumăm micul în faţa blocului, dar să defazăm puţin sărbătorile, pe principiul par-impar, ca pe vremuri, pare a fi o soluţie. Dublăm sărbătorile, dar înjumătăţim numărul de petrecăreţi. Persoanele de vârstă pară să facă Paştele ca ortodocşii, cele de vârstă pară ca catolicii (se admite, că e aceeaşi cacofonie ca în „Biserica Catolică”). Sau în funcţie de numele de familie, împărţim literele în „pare” şi „impare”. E o problemă cu cei cu două nume, tot cu vârsta e mai simplu. Sau, poate, după apartenenţa politică. Stânga azi, dreapta săptămâna viitoare, cei fără partid să uite de mici şi să meargă la muncă, nehotărâţi afurisiţi, niciodată nu ştii cum vor vota!
Ptiu, am pornit de la sărbători şi am ajuns la politică!... Cum dracu’?... – iertare Înaltpreasfinţia Voastră, m-am ambalat fără să-mi dau seama, poate pentru că şi eu sunt „fără partid”... Dar nici micii nu-mi plac...

Pin It