VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Miruieşte-i, Doamne...

Un eveniment rar, care apare totuşi, poate fi considerat o întâmplare, o coincidenţă, o eroare de măsurare. (Asta de pe urmă e o candidă ironie la adresa inginerilor, ceea ce-mi dă prilejul să amintesc o răutăcioasă ironie, la adresa aceloraşi, ca din partea matematicienilor: pentru ingineri, toate numerele impare sunt prime. Demonstraţie: 1, 3, 5, 7 sunt prime, hopa!, 9 nu este, dar 11 şi 13 sunt prime - înseamnă că 9 a fost o eroare de măsurare... Sărim şi peste 15, altă eroare, pentru că 17 şi 19 confirmă din nou, e suficient pentru aplicaţii, ne oprim. Ceea ce trebuia demonstrat! Semnul exclamării dă autoritate...) Când un eveniment se întâmplă însă a doua oară, nu mai e unul rar, nu mai e o întâmplare, deja avem bănuiala unei relaţii de cauzalitate.

Şi-a dat Varujanian cu mir pe barbă şi pe chelie, în direct şi focalizat, că niciun operator TV nu putea scăpa o asemenea scenă, şi urmarea ne-a surprins: bilă cu bilă, urnele i-au spălat păcatele, de a rămas imun şi liber. Chiar neavând barbă şi chelie, noua-generaţie-de-politicieni, Dănuţ Şova, a rămas şi el imun şi liber, după ce a fost uns cu mir, cel puţin pe freză, în cadrul unui ritual ad-hoc, de o doamnă parlamentar care a apărut apoi bucuroasă nevoie-mare la televizor şi, sinceră-volubilă-penibilă, a făcut o propagandă convingătoare pentru parlamentul de cel mult 100 de oameni sau, într-o interpretare uşor anarhistă, pentru desfiinţarea cu totul a costisitoarei şi zgomotoasei instituţii. Ţinând seama de vârsta celui în cauză, presupun că votul al doilea s-a operat cu biluţe, nu cu bile, dar rezultatul a fost acelaşi: mirul (şi disciplina enoriaşilor de partid) alungă diavolul, cu D de la DNA. 

Puterea mirului. Puterea mirungerii.

Deja sugestiile vin de la sine, presupun că bărbaţii de stat Zgonea şi Tăriceanu au deja planuri în această direcţie: 

La intrarea în sălile Parlamentului, de-a stânga şi de-a dreapta uşii, două vase de marmură, cam ca urnele de vot, dar de o singură culoare (propunere preliminară: să fie maro), cu mir. Aleşii intră în sală, umezesc degetele, se şterg pe barbă-freză-chelie, fiecare pe ce are, spunându-şi în minte "Dă, Doamne, să nu fie azi rândul meu..." şi merg (mai) liniştiţi la locurile lor.

Altă idee (inspirată din scena trafaletului - iertare, Preafericite, chiar trafalet se vede în poză, oricât s-au străduit specialiştii în PR ai Patriarhiei să ne convingă că acela era un "dispozitiv special", dedicat, pe care doar "neiniţiaţii" îl numesc trafalet): ca la spălătoriile auto mecanizate, nişte trafalete lungi, aşezate spre pragul de sus al uşilor, înclinate, pentru ca fiecare senator să poată atinge cu creştetul rola de burete îmbibată cu mir, fiecare după înălţime şi urgenţă. Variantă: trafalete laterale, dar nu ştiu dacă ungerea pe cot are acelaşi efect ca ungerea pe creştet.

Ambele soluţii de mai devreme au nevoie de dotare. Până se organizează licitaţiile cu pricina, că sigur urnele maro şi trafaletul înclinat vor scoate nişte milioane bune din bugetul Parlamentului, se poate angaja un preot, doi preoţi, trei-patru, că avem de unde, pentru a mirui manual, clasic, eventual în timpul dezbaterilor, din bancă în bancă, pentru a câştiga timp.

Ar mai fi o idee, poate şi mai eficientă: miruirea parlamentarilor la urna de vot, prin circumscripţii, din patru în patru ani. Neiniţiaţii ar putea citi în loc de "miruire" - "a le da la mir", dar nu e incitare la violenţă, că se face cu ştampila...

fShare

Tweet