Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 06:22

Reper istoric - 26 februarie 2021

 

26 februarie 1866 - (10 martie 1866 - stil nou) încep lucrările Conferinţei de la Paris a celor şapte mari puteri europene, convocate pentru a discuta problema Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, principate a căror unire nu fusese recunoscută decât pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Concomitent cu abdicarea forţată a primului domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, Alexandru Ioan Cuza, la conducerea statului român unitar s-a instalat o locotenenţă domnească formată din trei reprezentanţi ai conspiraţiei anticuziste: Nicolae Golescu, Lascar Catargiu şi Nicolae Haralambie. A fost instituit şi un nou guvern în frunte cu I. Ghica. Se vehicula insistent ideia istaurării unui domnitor de origine străină care putea opri rivalitatea dintre pretendenţii autohtoni la domnie, precum şi ar fi avut susţinerea necesară pentru a scoate noua formaţiune statală, România, de sub vasalitatea Porţii Otomane. Situaţia dificilă pe plan intern şi extern a României din acea perioadă impunea acţiuni rapide de consolidare a statalităţii. Participarea României la Conferinţa de la Paris pe problema Principatelor Unite ale Moldovei şi Vlahiei (aşa era tratată România în exterior) din data de 26 februarie 1866 - 25 mai 1866 (10 martie 1866 - 4 iunie 1866 pe stil nou) urma să consolideze statalitatea pe plan extern, dar a fost un eşec. În urma unor îndelungate dezbateri, marile puteri au decis ca să se renunţe la ideea de înscăunare a unui principe străin în Principate, stabilind ca Unirea să fie din nou hotărâtă de noi adunări legislative ale celor două principate constituante în parte (Moldova şi Valahia), toate în conformitate cu condiţiile iniţiale ale Convenţiei de la Paris (1856). Dintre delegaţii Guvernului român în cadrul Conferinţei de la Paris (1866), ce nu au reuşit schimbarea cursului dezbaterilor, au fost: Vasile Boerescu, L.Steege, Ştefan Fălcoianu. În cadrul negocierilor, Turcia, susţinută de Austria, a propus chiar intervenţia armată în România, aceasta însă fiind respinsă de majoritatea celorlalte puteri.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.