EXPRESia zilei - 24 februarie 2021

"În om Dumnezeu a pus seminţe de toate felurile şi stă în puterea lui să le dea rod celor mai bune." Giovanni Pico della Mirandola [n. 24 februarie 1463, Mirandola - d. 17 noiembrie 1494, Florenţa. A fost un filozof şi învăţat umanist italian din perioada Renaşterii. Concepţiile de bază ale lui Pico della Mirandola au fost expuse în "Oratio de dignitate hominis". Ele reprezintă o sinteză ambiţioasă a tradiţiei scolastico-aristoteliene cu temele noi ale umanismului. Pico della Mirandola vede această sinteză în filozofia neoplatoniciană, stabilind o ierarhie a existenţei, de la corpurile neînsufleţite, urcând diverse trepte până la fiinţa supremă, Dumnezeu. Dumnezeu a creat pe om şi l-a situat în centrul lumii, de aceea omul nu este nici muritor, nici nemuritor, nici pământesc, nici celest. Stă în întregime în puterea lui să aleagă, în ce direcţie a existenţei se dezvoltă. Omul se deosebeşte de alte vieţuitoare prin faptul că nu este legat de un anumit destin sau de o anumită lege, dimpotrivă, el are capacitatea să-şi determine în mod liber modul şi forma existenţei, să se înjosească până la o treaptă animalică, sau să se apropie de divinitate, care stă la propria sa origine. Calea care duce la acest scop este eliberarea de pornirile simţurilor şi purificarea prin cugetarea şi contemplaţia filozofică. Pico della Mirandola consacră ultimii ani ai vieţii scrierilor religioase, în apărarea creştinismului împotriva iudaismului, mahomedanismului şi astrologilor. O parte a acestor scrieri a apărut postum în 1495 la Bologna sub titlul "Disputationes adversus astrologiam divinatricem", contribuind la combaterea credinţelor astrologice atât de răspândite în Evul Mediu şi respingând astfel posibilitatea determinării destinului omenesc prin poziţia şi mişcarea stelelor.]

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It