Reper istoric - 13 ianuarie 2021


La 13 ianuarie 1941, Generalul Ion Antonescu efectuează o vizită în Germania, în cursul căreia are o întrevedere cu Adolf Hitler, obţinând sprijinul acestuia în conflictul intern dintre el şi Mişcarea Legionară. "Scânteia" conflictului Antonescu-Legiune a reprezentat-o hotărârea ministrului de Externe german de înlocuire a ministrului plenipotenţiar german la Bucureşti, Wilhelm Fabricius, cu Manfred von Killinger. Această criză a fost dublată de zvonurile care au luat amploare în ultimele zile ale anului 1940, referitoare la iminenţa unei "nopţi a Sfântului Bartolomeu" având drept scop lichidarea oponenţilor Legiunii şi ai liderilor politici din partidele tradiţionale, prin "suprimarea a tot ce este vechi". La 9 ianuarie, Antonescu i-a mărturisit ministrului Fabricius dorinţa de a efectua o vizită în Germania, în vederea discutării "unor chestiuni de politică internă şi externă a României". Ca de obicei, el şi-a făcut bine temele şi, la 14 ianuarie 1941, i-a prezentat cancelarului german o listă a greşelilor făcute de Legiune, subliniind că era decis să ia asupra sa răspunderea guvernării şi să conducă "cu Legiunea, fără Legiune şi chiar împotriva Legiunii". În replică, Hitler a arătat că relaţiile dintre Germania şi România nu erau condiţionate de existenţa "unei organizaţii române identice sau adoptate după partidul naţional-socialist". În toiul pregătirilor pentru invazia Uniunii Sovietice, principiile ideologice erau surclasate de cele pragmatice. La final, Hitler a pus capăt oricăror dubii: "Dar, orice s-ar întâmpla, el, Führerul, este convins că Antonescu este singurul om capabil de a călăuzi destinele României".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It