Aniversarea a 80 ani de la naşterea lui Grigore Vieru - "Sunt robul iubirii"

Acesta a fost genericul sub care s-a desfăşurat evenimentul organizat zilele trecute de către Alina Valentina Din la Universitatea din Piteşti, pentru unul dintre cei mai mari poeţi ai spaţiului cultural românesc, basarabeanul Grigore Vieru. Recunoscut cântăreţ al celui mai uman sentiment, dar şi unul dintre cei mai prolifici autori de poezie pentru copii din literatura universală, motiv pentru care a primit în 1988 Premiul Andersen, merita din plin recunoaşterea urmaşilor. Programul manifestărilor care i-au fost dedicate la Piteşti a fost unul consistent, la reuşita căruia şi-au adus contribuţia şi copiii, dar şi cei maturi. Primii au punctat prin expoziţia de pictură realizată de micii artişti de la Centrul Socio-Educativ Acces, din Curtea de Argeş şi de cea de obiecte realizate manual de copiii de la Centrul de Plasament Tip Familial din Găvana. Olimpicul naţional la chitară, Andrei Tase, de la Liceul de Artă "Dinu Lipatti", a asigurat fondul muzical cald pentru recitările din lirica lui Grigore Vieru, în care au strălucit în limba vietnameză Drd. în matematică Nguyen V. Tuan şi în limba persană doctorul în Istoria Orientului, Mihai Cernătescu. A fost o sărbătoare a sufletelor sensibile la arta adevărată - s-a concluzionat unanim la final.

 

 

 

Pin It