Alexandru Macedonski - primul doctrinar la noi al poeziei simboliste (166 de ani de la naştere)

A văzut lumina zilei la 14 martie 1854, la Bucureşti, fiind al treilea copil al maiorului Alexandru D. Macedonski şi al Mariei (n. Pârâianu). La vârsta copilăriei, viitorul mare poet avea o constituţie firavă, maladivă, cu perioade de crize psihofiziologice. De acum se conturează latura fundamentală a personalităţii sale - egolatria, ajunsă la paroxism (egolatrie - adorare de sine, mania de a se preocupa exagerat de propria persoană; de la gr. ego - eu şi latreia - adoraţie). În anul 1870 întreprinde călătorii în Italia şi Austria, iar în 1873 (19 ani) publică în revista "Telegraful" o violentă poezie antidinastică: "10 Mai". Pentru a-l pune la adăpost de urmări, Maria Macedonski îşi trimite fiul din nou în străinătate, la Viena. În 1874, poetul publică un editorial antiguvernamental. Acum începe să fie urmărit pentru delict de presă. În acelaşi an este arestat la Craiova, unde locuiau bunicii din partea mamei, este închis la Văcăreşti. În iunie acelaşi an este judecat şi achitat de Tribunalul Ilfov, fapt ce prilejuieşte ample manifestări de simpatie din partea cititorilor. Colaborează la diferite reviste, editează el însuşi altele, precum "Tarara" - o revistă satirică antidinastică (1880). În 1879 cunoaşte Insula Şerpilor, al cărei peisaj îl va fascina. Aici plasează acţiunea romanului său "Thalassa", roman publicat la Paris, în 1906 sub titlul "Le calvaire de feu" şi s-a bucurat de aprecieri din partea criticii franceze. În 1880 apare revista "Literatorul", care va continua, cu întreruperi, să apară până în anul 1919. În această revistă va publica, în anul 1892, articolul "Poezia viitorului" - adevărat manifest al simbolismului românesc. În anul 1882 este numit inspector al Direcţiei Monumentelor Istorice, iar în 1883 se căsătoreşte cu Ana Rallet Slătineanu. Îndură din ce în ce mai mult lipsuri materiale, iar în 1894 i se vinde mobila, prin licitaţie. Poetul este mereu obsedat de soarta operei sale şi de gloria poetică. După 1909 îl urmăreşte gândul de plecare definitivă din ţară, mai ales că fusese dezamăgit şi de liberali. Pleacă la Paris, dar cu multe reîntoarceri în ţară. O boală de inimă îi curmă viaţa în 1920, la doar 66 de ani, vârstă la care s-au stins din viaţă alţi mari scriitori români: L. Blaga, Ion Barbu, George Călinescu. Este înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Poetul Al. Macedonski a avut o accentuată conştiinţă a propriei valori, uneori devenind victimă a propriului orgoliu. Tot timpul a sperat într-o recunoaştere a valorii sale poetice, peste generaţii: "Dar când patru generaţii peste moartea mea vor trece,/ Când voi fi de-un veac aproape oase şi cenuşă rece,/ Va suna şi pentru mine al dreptăţii ceas deplin/ Şi-al meu nume printre veacuri, Înălţându-se senin, Va-nfiera ca o stigmată neghiobia duşmănească,/ Cât vor fi în lume inimi şi o limbă românească". ("Epigraf")
Temperament extrem de subiectiv, puternic şi impulsiv, unitar în trăsăturile sale caracteristice, dar deconcertant în manifestările sale imprevizibile, Al. Macedonski oferă imaginea unui om şi a unui artist sfâşiat între aspiraţiile sale contradictorii: idealitate, extaz contemplativ şi tendinţa de participare la acţiune. Poetul se zbate între tendinţa de a se sustrage din cotidianul meschin şi necesitatea de a se nutri din el; se zbate între apolinic şi dionisiac, între contemplare senină şi atitudine plină de pasiune. Dramatica zbatere este, de fapt, izvorul poeziei sale. Cele mai izbutite creaţii ale lui Al. Macedonski reflectă tocmai aceste seisme tulburătoare ale unor contradicţii de neîmpăcat: dintre tragic şi farsă, dintre sublim şi grotesc. Nu e mai puţin adevărat că opera poetului este străbătută de un neîntrerupt filon etic, adevărat motor al liricii sale sociale. Poemul intitulat semnificativ "Poeţii" exprimă soarta poeţilor damnaţi într-o societate care nu-i înţelege: "De suferinţi, ei sunt exemple,/ Când mor li se ridică temple/ Şi falnică statuie!/ În viaţă însă duc o cruce/ De care toţi se-ntrec s-apuce/ Să-i răstingnească-n cuie".
Din ciclul "Poema rondelurilor", redăm două strofe din "Rondelul meu", pentru frumuseţea lor etică: "Eşti mare când n-ai îndurare,/ Dar te ridici mai sus de fire/ Când ţi-este inima iubire,/ Când ţi-este sufletul iertare./ Ştiu: toate sunt o-ndurerare,/ Prin viaţă trecem în neştire,/ Dar mângâierea e-n iubire,/ De-ar fi restriştea cât de mare/ Şi înălţarea e-n iertare".
Partea cea mai valoroasă a creaţiei sale poetice o constituie ciclul "Nopţile" - meditaţii dintr-o perspectivă socială şi filozofică asupra condiţiei omului în societate şi în primul rând a creatorului. Cele 12 poezii ale ciclului sunt consacrate, fiecare câte unui moment de viaţă şi sentimentului fundamental care îi este specific. Spre exemplu, starea de deznădejde este exprimată în poezia "Noaptea de ianuarie", iubirea în "Noaptea de aprilie", moartea în "Noaptea de noiembrie" etc. Poezia "Noaptea de noiembrie" este şi o necruţătoare satiră la adresa unei societăţi în care valoarea supremă este banul - "zeul căruia se-nchină toţi", cum spunea Balzac: "Câştigul!... Epopee de-atâtea mii de ani,/ Divină Comedie având ca titlu: Bani!/ Poemă ce cuprinde amor, dureri, plăcere,/ Cu Raiul în urcare, cu Iadul în cădere". Un alt ciclu de poezii îl constituie "Psalmi moderni": „Iertare! Sunt ca orice om./ Sunt ticălosul peste care, / Dacă se lasă o-ntristare/ De toţi se crede prigonit,/ Dar, Doamne, nu m-ai părăsit.../ Sunt om ca orice om - iertare" ("Iertare").
Câteva poeme alcătuiesc ciclul "Poezii politice", care cuprinde şi poezii patriotice, din care vom cita câteva versuri: "Aş vrea odată iubita-mi ţară/ Să se ridice din somnul său/ Şi cu glas tare să strige: Piară/ Al României oricare rău/ ... Aş vrea să moară aceia care,/ Pentru-o monedă patria-şi vând/ Aş vrea iubirea să predomnească,/ Să nu mai fie ură-ntre noi!" ("Ce-aş vrea?"). Poezia "Ce-aş vrea?" are un conţinut de idei şi sentimente care amintesc de "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie" de M. Eminescu. Criticul literar Adrian Marino afirma că întreaga poezie a lui Macedonski este "o invitaţie la lirism, candoare, spontaneitate, iluzie şi vis". A ştiut să cânte cu exuberanţă, pe toate registrele, bucuria şi frenezia vieţii.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It