La curtea lui Urmuz - O teoremă veche, tot mai actuală...
Rezultatele matematice, odată demonstrate, rămân valabile pentru totdeauna (să-i pomenesc pe anticii greci, pe Euclid, Pitagora, Thales?), dar „actualitatea” este altceva, ţine de relevanţa în timp, variabilă pentru unele rezultate. Aici, accentul cade pe „tot mai” şi se va vedea imediat de ce.
Teorema cea „veche” a fost publicată în 1981 (în plin Război Rece şi la vârf de cursă a înarmărilor) în revista „Methods of Operations Research” (vol. 44, pp. 507-520) de Bernard Bereanu, un matematician-probabilist activ acum vreo jumătate de secol, şi are un titlu auto-explicativ: „On the probability of self-activation of the world nuclear weapons stockpile” (Asupra probabilităţii de autoactivare a arsenalului nuclear mondial). Articolul a stârnit interes, a fost republicat, a avut mai multe continuări. Am scris şi eu despre el, de pildă, în broşura „Matematica? Un spectacol!” (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988).
Pe scurt, este vorba despre următorul scenariu. Două „puteri” concurente, posesoare de rachete nucleare, dezvoltă nu numai rachetele, sporind continuu viteza acestora, ci şi sisteme de prevenire cât mai timpurie a posibilelor atacuri ale adversarului. Aceste sisteme de prevenire au componente importante bazate pe informatică - programe şi suporturi hardware. Atât programele, cât şi suportul electronic sunt vulnerabile la erori. Competiţia măreşte continuu viteza rachetelor şi micşorează corespunzător timpul disponibil de reacţie. Procesul acesta are două consecinţe, demonstrate formal de B. Bereanu: la un moment dat, cele două sisteme rachete-alertă funcţionează ca un unic sistem şi, mai important, chiar dacă erorile sunt extrem de rare, la un moment dat, cu probabilitatea unu, sistemul se va auto-activa. Este afirmaţia din titlul articolului. Apocalipsa nucleară cu probabilitate unu. Factori agravanţi: apropierea armelor nucleare de ţinta lor şi dependenţa crescută de calculatoare.
Autorul caută şi condiţii care să micşoreze probabilitatea de auto-activare, dar, la finalul rezumatului articolului, conchide: „Spusa cum că trebuie să ne obişnuim să trăim cu armele nucleare alături este neadevărată”...
Mi-am adus aminte de rezultatele lui B. Bereanu citind, de Crăciun!, la https://adevarul.ro/blogs/cristian.unteanu, un articol, „Calcule de oportunitate pentru Apocalipsă”, având exact acest subiect - citez (copios), ca să vedeţi actualitatea: „Şi vă dau două exemple în acest sens, două articole discutate în acest an în <<Atomic Scientists>>, cea mai importantă publicaţie pe plan mondial privind domeniul nuclear. Primul reia textul publicat în august 2019 de Adam Lowther şi Curtis McGiffin intitulat <<America are nevoie de o mână moartă>>. Argumentul lor este că, în contextul de acum, când rachetele hipersonice, rachetele de croazieră <<invizibile>> şi armele dotate cu Inteligenţă Artificială (AI) au redus atât de mult intervalul de timp în care, teoretic, decidenţii trebuie să răspundă la un atac nuclear, este timpul să apară un nou sistem US nuclear de comandă, control şi de comunicaţii. Soluţia lor? Butonul de lansare să fie încredinţat Inteligenţei artificiale.”
Fără a se referi la B. Bereanu, autorul menţionează pericolul, cu sursa în erori şi în „învăţarea automată” tot mai avansată, atât de avansată, că nu ştim unde va duce, poate la un război (nuclear) declanşat de calculatoare, nu de oameni.
Se sparie gândul... vorba cronicarului.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!