Ultima apariţie din 2019 a revistei "Curtea de la Argeş" este la dispoziţia cititorilor!

Hărnicia care-l caracterizează pe ctitorul prestigioasei publicaţii de cultură a zonei noastre, acad. Gheorghe Păun, a făcut ca aceasta să apară încă de la începutul acestei luni. Şi cum îl ştim, deja este pe cale să definitiveze şi primul număr din anul 2020! Cu formaţia sa de om dedicat învăţământului şi culturii româneşti, şi în editorialul pe care-l publică în ediţia actuală insistă asupra necesităţii educaţiei într-o vreme în care politizarea excesivă impusă de non-valori resimte acut nevoia de creştere a numărului proştilor ce pot fi stăpâniţi mai uşor. Am pomenit cele două pietre ce stau la temelia statelor civilizate, care îşi asigură dezvoltarea durabilă valorificând valorile proprii, şi nu marginalizându-le - cum se întâmplă la noi. Ultima apariţie din acest an a revistei ce va ajunge şi în diaspora nu face rabat la calitate nici când este vorba despre texte, dar nici de aspect în toate cele 32 pagini ale sale. Şi se constituie într-o adevărată frescă a culturii noastre, graţie prestigioaselor semnături ale unor autori precum Horia Bădescu, Dragoş Vaida şi Constanţa Vaida Haliţă, Ilie Popa, Filofteia Pally, acad. Nicolae Anastasiu, Ion C. Ştefan, Paula Romanescu, Ion Pătraşcu, Nicolae Melinescu, academicienii Răzvan Theodorescu şi Marius Porumb, Mircea Opriţă, Dan D. Fracaş şi mulţi alţii, pe care cititorii fideli ori de dată mai recentă sunt invitaţi să-i descopere, după care să ureze acestui aşezământ cultural un sincer şi recunoscător "La Mulţi Ani!".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It