"Imperialul" lui Beethoven, în concertul de deschidere a Stagiunii a XIII-a

Filarmonica Piteşti deschide noua stagiune, a XIII-a, joi, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Florin Totan, revine, ca solist, pianistul Viniciu Moroianu, care va interpreta Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră în Mi bemol major, "Imperialul", de Ludwig van Beethoven. În partea a doua, publicul va audia Simfonia nr. 3 în Fa major, de Johannes Brahms.
Născut într-o familie de muzicieni, Florin Totan studiază arta dirijorală în Bucureşti, la Academia de Muzică, perfecţionându-se, ulterior, prin cursuri de măiestrie cu Sergiu Celibidache la München şi Mainz, F. Ferrara la Siena şi R. Schumacher, la Berlin şi Paris. Este câştigătorul concursurilor internaţionale de gen din Austria şi Germania. Întreprinde turnee concertistice în Franţa, Italia, Anglia, Germania, Spania, Portugalia, Israel, Austria, Belgia, Elveţia, Finlanda, Mexic, Egipt, Ecuador, Turcia şi SUA, conducând renumite orchestre. Participă la festivalurile internaţionale din Paris, Avignon, Bergamo ş.a. Din ianuarie 2000 este dirijorul permanent al orchestrei simfonice a Filarmonicii "Ion Dumitrescu" din Râmnicu Vâlcea. A mai fost prezent la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute, bucurându-se de aprecieri atât din partea publicului, cât şi a orchestrei simfonice.
Cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Viniciu Moroianu are un vast repertoriu pianistic, de la clasic la contemporani. De-a lungul carierei a câştigat importante concursuri internaţionale, susţinând peste 700 concerte şi recitaluri la Paris, Roma, Berlin, Veneţia, Atena, Copenhaga, San Jose, Gray, Palm Beach etc. Are înregistrări la studioul „Electrecord” şi la Casa de discuri "Argora" din Atena. A mai concertat la Filarmonica Piteşti, ultima oară în 2017, la Centenarul „Dinu Lipatti”.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It