VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR: Semne electorale

Nu mă pricep la „posologia maselor” (am auzit chestia asta de la un miner-posolog-poet, bănuiesc la ce se referea el, dar tot sunt derutat, pentru că, aflu din dicţionar: „Posologie, s.f. Parte a terapeuticii care se ocupă cu indicaţiile referitoare la dozele şi la modul în care trebuie administrate medicamentele”), la manipulare, spus pe şleau, dar presupun că un semn electoral trebuie să fie simplu, pe înţelesul alegătorului, percutant, optimist, să meargă direct la inimă, să sugereze mai mult decât arată, dacă se poate, să spună o poveste (vă amintiţi celebra replică din Filantropica, rostită de celebra voce: „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană” – pardon de alăturare, e pur neîntâmplătoare), să fie artistic, de la culorile folosite la proporţii (mă gândesc la numărul de aur, nu la 90-60-90). Nepricepându-mă... – adică nu sunt destui nepricepuţi în branşa asta, de ce să nu-mi dau şi eu cu părerea? Vă mai amintiţi bannerul (citeşte benăr, că vine din engleză, la pachet cu democraţia postdecembristă, cam fâlfâie şi unul şi alta, poate din cauză că limba română nu a găsit o traducere, s-a mulţumit cu un împrumut facil, în rând cu uichend, dar nici măcar nu s-a obosit să facă un împrumut fonetic, continuă să scrie cu doi de n) – m-am lungit ca un banner... – vi-l mai amintiţi pe cel din toamnă, cu preşedintele Iohannis imitând statuia lui Isus Christos de pe muntele Corcovado, în pădurea Tijuca, la sud de Rio de Janeiro (mister Google, săracul!), ce culori reci, ce poziţie nefirească... Sau afişele cu domnul Dan arătând un deget, parcă pregătit să i se ia amprentele...

În contrast, afişele alb pe alb, artistice, cu breton blond, cu „bună-bună” pe două coloane, deasupra a două coloane doar sugerate, cu o pată de culoare tare, fie o cască galbenă, fie o inimă roşie, care să atragă atenţia, ce mai, profesionişti adevăraţi, amintindu-mi un banc englezesc, vi-l spun şi dumneavoastră: „un cetăţean din Tecuci avea un motor; şi la ce i-a folosit?”... că tot cinci procente a luat...

Poate trebuia ceva mai neaşteptat, mai ingenios – la cei trei candidaţi sugeraţi mai devreme ca şi la ceilalţi, până la paisprezece, câţi au fost. Îmi permit câteva sugestii, spre iniţierea unui brainstorming aposteriori, inutil electoral, dar interesant ca exerciţiu posologic. Iar teme au fost, slavă Domnului, la îndemână. Cu stilizarea până la a ajunge semne electorale e mai greu, recunosc, dar tocmai asta face exerciţiul mai provocator.

De pildă, motocicleta cu care o candidată a venit la o emisiune TV. Nu poate fi pusă pe afiş o imagine prea apropiată de realitate, că se recunoaşte marca şi ar însemna publicitate (neplătită; măcar dacă producătorul ar fi finanţat cât de cât campania justiţiarei). Nici nu poţi simplifica prea mult, că ajungi la două roţi şi un ghidon, seamănă a trotinetă. Poate o sugestie, gen casca, una de firmă, desigur, să nu semene cu o cască de miner-poet. Poate doar o pedală, un far?... Nu merge: de-astea găsim şi la „dezmembrări”...

Altă pildă, paraşuta. Neapărat cu nişte sfori adunate într-un ham, de care e agăţat un instructor, de care e agăţat candidatul/candidata. Evident, faţa instructorului nu trebuie să se vadă, iar pe hamurile candidatului trebuie scris „bună-bună”, pe două coloane.

 

Mai sunt: o barcă gonflabilă, împinsă printr-o apă de o jumătate de metru de doi primari entuziast-traseişti, uzi până la cureaua pantalonilor, pentru că stau aplecaţi, ca să poată împinge mai entuziast barca premierului-candidat. Sau: un potcap, măcar de episcop, amintind de ubicua, dar parţiala (antonim improvizat la „imparţiala”) politic Biserică Ortodoxă. Cam dificil de reprezentat un potcap, că nu trebuie să amintească de o cască de motociclist... Se poate rezolva, reprezentându-l şi pe purtătorul lui, dar atunci cine mai candidează şi cine mai susţine? Greu, totuşi, cu semnele electorale!

Pin It