"Un secol de dor" sau lecţia de românism a lui Grigore Leşe, la C.C.A.

Prezenţa acestei personalităţi a folclorului nostru autentic pe scena instituţiei culturale din Curtea de Argeş a constituit - cu adevărat - unul dintre cele mai reuşite evenimente din istoria scrisă sub conducerea lui Cristian Mitrofan. Şi nu-i puţin lucru dacă acceptăm faptul că acesta nu numai că a revitalizat activitatea de la actualul Centru de Cultură şi Arte "George Topîrceanu", dar a şi dat de-a lungul timpului şi câteva "lovituri"de senzaţie cu spectacolele pe care le-a organizat cu nume grele din toate domeniile vieţii social-culturale. Cel prezentat sâmbătă de prof. univ. dr. Grigore Leşe a fost cu totul deosebit nu numai prin regulile de conduită occidentale impuse spectatorilor, dar şi prin conţinutul său elitist, ce se adresa unui segment de oameni cu o anumită cultură şi cu mintea deschisă spre mesajele transmise. Care nu erau uşor de descifrat, întrucât mulţi cred că folclorul este doar un soi de "foaie verde..." mai puţin capabil să pună în discuţie cu seriozitate idei filozofice - ca să dăm doar un exemplu. Spre lauda lor, argeşenii veniţi la spectacol s-au ridicat la exigenţele impuse de Grigore Leşe, care remarca la final faptul că a găsit la noi un public cald, cult şi receptiv, de nivelul celui prezent la Ateneu. Mai mult, şi-a exprimat dorinţa de a reveni şi de a susţine un concert precum cel de la Catedrala din Baia Mare, care a avut un impact deosebit. Şi nu trebuie să mire pe cineva, dacă luăm în calcul legăturile sufleteşti pe care Leşe le are cu Î.P.S. Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, care - la începutul carierei ecleziastice - a fost paroh în locurile sale de baştină, pe care le-a marcat cu clădirea unei biserici. Ce mică-i lumea asta mare, nu-i aşa?...

Patru "români verzi"

Grigore Leşe a venit pe scenă însoţit de trei personalităţi, pe care le-a prezentat la finalul spectacolului. Este vorba despre profesorul de la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, Ioniţă Pop, care a asigurat fondul muzical la pian, de virtuozul cimpoieş Marin Preduşel şi de colindătorul din Călăraşii Vechi, adevărat tezaur viu al tradiţiilor moştenite din strămoşi, Vasile Ghica. Cei trei l-au ajutat pe bunul lor prieten să-şi transmită mesajele prin cânt de fluier şi cu vocea-i răscolitoare, cu care a cântat şi a recitat cutremurând sala timp de o oră, continuând tot pe-atât în dialog liber cu sala care a fredonat cu el vechi cântece dovedind că nu ne-am înstrăinat definitiv de sentimentul solidarităţii. Şi că, în ciuda pericolelor de a ne pierde identitatea care ne pândesc în aceste vremuri tulburi ale globalizării, mai avem încă o şansă de salvare prin recuperarea rânduielilor stricate de avalanşa de extravaganţe cărora mulţi dintre noi le-au căzut pradă.

"Nu ne lăsa măicuţă să pierim pe cale/ Noi ce suntem fii ai lacrimilor Tale..."

Sub acest semn s-a desfăşurat întregul spectacol, care a trecut în revistă un secol de suferinţă a românului amărât, din popor, ce şi-a găsit puterea de a-şi păstra identitatea în forţa pământului pe care trăia, în religia părinţilor săi, în cântecele, dansurile şi portul popular păstrat în lada de zestre a neamului cu miros de busuioc ce se regăsea şi sub icoanele cu candela veşnic aprinsă... Şi, de ce nu, în rugăciunile, proverbele şi zicătorile semne ale vechilor înţelepciuni, dar şi în doinele, baladele şi poeziile născute din dorul de dreptate şi de libertate. Grigore Leşe a făcut apel la public să-l susţină şi n-a fost dezamăgit nici chiar la rugăciunea cu care a făcut deschiderea pe un fond muzical tulburător. Şi nu-i vorbă goală, deoarece fluierul a făcut casă bună nu numai cu cimpoiul, dar şi cu pianul, fiind completate de vocea extrem de expresivă a celui care a oficiat ca un preot din vechime o liturghie nemaiauzită în sala de la C.C.A. Susţinerea sălii a fost mult mai puternică la versurile cântecului "Bucovină plai cu soare/ Te-au călcat ruşii-n picioare...". Dorul fraţilor înstrăinaţi de "pohtele" străinilor dincolo de Prut, ţipătul lor necurmat de disperarea de a nu se face auziţi nici măcar după un secol în care au tânjit după tihna pieptului Mamei-România, durerea celor aruncaţi prin recea Siberie, dar şi a celor ce şi-au luat lumea-n cap trecând Oceanul spre America pentru a scăpa de sărăcie şi de primejdia încarcerării prin temniţe ca Aiudul, teroare pentru iubitorii de neam şi ţară încă din timpul stăpânirii chezaro-crăieşti austro-ungare asupra Transilvaniei - toate s-au rânduit la modul cel mai potrivit cu putinţă cu o variantă a Legendei Mănăstirii Argeşului... Un spectacol de-a dreptul cutremurător care a mers la sufletele celor prezenţi ce au urmărit cu sufletele la gură nu numai baladele păstoreşti pline de jale, dar şi versurile născute după gratiile puşcăriilor în care au fost aruncaţi patrioţii ca nişte tâlhari de codru - totul concentrat pe parcursul unei singure ore din existenţa lor, în care au fost puşi în faţa unui secol de alean, din care nu putem ieşi decât cu credinţa în Dumnezeu, cum spune şi implorarea adresată Maicii Sfinte...

"Grigore, fii om bun!..."

Aceasta a fost rugămintea pe care i-a adresat-o mama sa. Şi Grigore Leşe a ascultat-o, alegând să fie în primul rând OM, truism dovedit de întreaga sa existenţă. Confesiunile făcute publicului după încheierea spectacolului au fost la fel de tulburătoare. Legat de suferinţele îndurate de compatrioţii risipiţi în cele patru vânturi în căutarea unei vieţi mai bune pentru ei şi ai lor acum un secol şi mai bine, orientare reînviată în ultimii 30 ani, semnificată de emigraţia spre America, evocată în versurile "Pe drumul Neviorkului nu umblă nici boi, nici vaci,/ Dar umblă oameni săraci...", n-a fost pur întâmplătoare. "Eu m-am dus acolo să văd Podul Brooklyn, unde a lucrat bunicul meu. Nu v-am spus poveşti despre cei dezrădăcinaţi pentru un timp şi reveniţi la vetrele lor dezamăgiţi...". Grigore Leşe a vorbit şi despre semnificaţia mânecilor largi de la cămăşile costumelor populare, menite să dea posibilitatea mamelor să-şi învelească pruncii, dar n-a ocolit nici pericolele care ne pândesc după ce am stricat rânduielile. Rugat din sală să redea "Cântecul miresei ce pleacă de acasă", l-a interpretat doar la fluier, explicând apoi că versurile le cântau în vechile sate maramureşene doar femeile. "La fel, nu se pomenea ca bărbatul să-i cânte copilului aflat în leagăn! Asta era treaba femeii, nu cum se întâmplă mai nou, după ce s-au stricat rânduielile...". Concluzionând, Grigore Leşe le-a dat argeşenilor prezenţi la spectacolul său o lecţie de românism şi orice am încerca să comentăm, ar fi de prisos, mai ales din partea unora care au pierdut acest regal!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It